Sphera Franchise Group a înregistrat vânzări în creştere cu 6,6% şi EBITDA mai mare cu 271%, în primul trimestru
17 Mai 2021 Agerpres
Potrivit unui comunicat al companiei, transmis luni AGERPRES, vânzările din Italia au crescut cu 2,5%, în timp ce Republica Moldova avansul a fost de 19% faţă de T1 2020, având a doua cea mai mare cifră de afaceri înregistrată de la debutul pandemiei, determinată de o creştere cu 8% a vânzărilor cu livrare.
Sphera Franchise Group a raportat vânzări în restaurante de 211,4 milioane de lei, după primul trimestru al acestui an, mai mari cu 1,5% faţă de T4 2020 şi cu 6,6% comparativ cu T1 2020, susţinute de performanţele solide ale KFC România, Taco Bell România şi KFC Moldova.
Potrivit unui comunicat al companiei, transmis luni AGERPRES, vânzările din Italia au crescut cu 2,5%, în timp ce Republica Moldova avansul a fost de 19% faţă de T1 2020, având a doua cea mai mare cifră de afaceri înregistrată de la debutul pandemiei, determinată de o creştere cu 8% a vânzărilor cu livrare.
"Ca performanţa individuală, KFC România şi KFC Moldova au încheiat T1 cu un EBITDA cumulat de 19,6 milioane RON şi un profit net de 13,9 milioane RON, în timp ce Taco Bell România a raportat un profit din exploatarea restaurantelor de 0,1 milioane RON, dar pierderi de un milion RON. Pizza Hut România a înregistrat o pierdere netă de 3,7 milioane RON, iar KFC Italia a avut un rezultat negative de 8 milioane RON, ca effect al restricţiilor anti-Covid severe impuse de autorităţile italiene.
Pizza Hut, pe de altă parte, a reuşit să înregistreze cea mai mare cifră de afaceri din T2 2020 şi să reducă pierderile cu 20,5%, datorită deciziei grupului de a închide locaţiile neperformante, începând cu T3 2020", se precizează în comunicatul citat.
În aceeaşi perioadă, veniturile grupului au crescut cu 6,9% faţă de perioada similară a anului trecut şi cu 1,7% faţă de T4 2020. Sphera a înregistrat un EBITDA normalizat de 13,1 milioane de lei, cu 271% mai mare faţă de perioada similară a anului anterior, şi o marjă de 6,2%.
"Primul trimestru al anului 2021 a fost cel mai bun trimestru al grupului Sphera pe piaţa românească de la debutul pandemiei în ceea ce priveşte vânzările din restaurante. Rezultatul este cu atât mai remarcabil cu cât arată o creştere a vânzărilor de peste 6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când numai două săptămâni au fost afectate de restricţii. În aceste prime trei luni ale anului curent ne-am axat pe dezvoltarea vânzărilor prin parteneriate cu agregatoarele de alimente, promoţii pentru canalele de livrare şi Drive Thru, precum şi am continuat investiţiile în dezvoltarea reţelei de magazine în România şi Italia", a declarat Călin Ionescu, CEO Sphera.
În perioada menţionată, grupul a menţinut sub control cheltuielile, care au crescut cu doar 2,5%, pe fondul unei gestionări atente a nivelului datoriei şi al creşterii volumelor vânzărilor. De asemenea, cheltuielile cu salariile şi beneficiile angajaţilor au scăzut cu 6,1% faţă de perioada similară a anului trecut, consecinţă a reducerii numărului de ore lucrate.
Sphera a primit în primul trimestru ajutor de stat în valoare de 919.000 de lei, dintre care 840.000 de lei au fost acordaţi de Guvern şi 79.000 de către statul italian. La sfârşitul primului trimestru al anului 2021, grupul avea în total 4.787 de angajaţi pe toate cele trei pieţe în care activează. În aceeaşi perioadă aproximativ 4% dintre angajaţii din România şi 17% dintre angajaţii din Italia au fost în şomaj tehnic.
În primul trimestru, Sphera a deschis două restaurante KFC, unul în Sfântu Gheorghe, România şi unul în Lazio, Italia, acesta din urmă fiind primul magazin Drive Thru din afara României.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 16054 / 21378 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





