ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Studiu EY România: Erodarea puterii de cumpărare a românilor s-a văzut în cumpărăturile pentru sărbătorile de Paști. Calitatea și prețul – decisive în realizarea unei achiziții

09 Mai 2022   |   BizLawyer

Astfel, deși 63% au declarat că nu au așteaptat o campanie de reduceri și nici nu au economisit pentru a face cumpărăturile pentru masa de Paști , majoritatea respondenților studiului EY România – 65%, au spus că au alocat între 200 și 500 de lei anul acesta.

Georgiana Iancu, Partener, liderul sectorului de Retail şi Produse de Consum, EY România

 
 
Cei mai mulți dintre românii din marile orașe au fost dispuși să aloce între 200 și 500 de lei anul acesta pentru cadourile de Paști, aceeași sumă fiind prevăzută și pentru masa festivă de Paști, arată cel mai recent studiu Future Consumer Index, realizat de EY România, la finalul lunii aprilie 2022 în rândul consumatorilor români din mediul urban, cu studii universitare și postuniversitare și venituri peste medie. Totodată, 2022 a fost un an în care nici biletele de avion, nici pachetele de vacanță nu au avut căutare. Din câte se pare, românii sunt, asemeni respondenților indexului global, îngrijorați de evoluția economică viitoare, astfel încât într-o proporție covârșitoare declară că intenționează să economisească sume mai mari (68%) și să investească în educație (22%).

Erodarea puterii de cumpărare s-a văzut în sumele alocate pentru sărbătorile de Paști de anul acesta. Astfel, deși 63% au declarat că nu au așteaptat o campanie de reduceri și nici nu au economisit pentru a face cumpărăturile pentru masa de Paști , majoritatea respondenților studiului EY România – 65%, au spus că au alocat între 200 și 500 de lei anul acesta. Un procent de 28,5% dintre ei au spus că au fost dispuși să cheltuiască între 500 și 1.000 de lei. În același timp, 8,7 % au arătat că au prevăzut cheltuieli de sub 200 de lei, același procent indicând și că au fost gata să scoată din buzunar peste 1.000 de lei. Majoritatea au declarat că au cheltuit cu 30% mai mult decât anul trecut.

În ceea ce privește cadourile oferite anul acesta de Paști, 44% dintre respondenți au arătat că ele s-au situat între 200 și 500 de lei, 21,5 % între 500 și 1.000 de lei, 19,3 % sub 200 de lei și doar 15 % au spus că au trecut de 1.000 de lei. Totodată, cei care au completat răspunsurile pentru studiul Future Consumer Index au arătat că au resimțit în proporție de 37,3% o creștere a valorii cumpărăturilor de anul acesta de cel puțin 10-20%, în vreme ce 18% dintre respondenți au spus că au văzut o creștere și de 30% și peste anul acesta. De asemenea, este de remarcat și că un procent destul de important, 22%, a spus că sumele cheltuite au fost comparabile cu cele de anul trecut.

”De doi ani așteptăm o revenire la normalitate. Tocmai când părea că suntem aproape, ne-am apropiat de o nouă criză. Și, dacă studiul global EY Future Consumer Index a arătat cum, într-o perioadă de creștere a inflației și de tulburări globale, oamenii din întreaga lume au regândit fundamental felul în care își trăiesc viața și s-au întrebat ce relație își doresc cu adevărat cu consumerismul și valorile acestuia, și studiul EY România ne arată schimbări mari în comportamentul consumatorului român”, declară Georgiana Iancu, Partener, liderul sectorului de Retail şi Produse de Consum, EY România. ”Am trecut destul de brusc, aș zice, de la frenezia cumpărăturilor și euforia sumelor mari alocate sărbătorilor de la finalul anului trecut – peste 1.500 de lei, la mai multă cumpătare în alocările bugetare. Ba, mai mult, românii încep să urmeze trendul global și să economisească, respectiv să investească în educație”, a mai spus Georgiana Iancu.


Studiul EY România arată că, în contextul economiei actuale, cele mai importante criterii în funcție de care se va lua decizia de cumpărare sunt: calitatea – 65,6%, prețul – 37,3%, sustenabilitatea produselor – 20%, posibilitatea de livrare la domiciliu – 19,7%, proveniența - produsele tradiționale în detrimentul unor produse de import – 18, 9%, proximitatea – 12,2%. Doar 10% dintre respondenți iau decizia de cumpărare în funcție de puterea brandului.

Când li s-a cerut să evalueze impactul situației actuale - criza geopolitică, sanitară, economică, majorarea inflației -asupra situației personale, cei mai mulți (68%) dintre respondenți au răspuns: ”Acum încerc să economisesc mai mulți bani decât în trecut”, 48,3 % că au reușit să-și atingă (unele sau toate) obiectivele financiare, deoarece au economisit în timpul pandemiei, în vreme ce 19% au declarat că li se pare dificil să plătească pentru produse esențiale, cum ar fi alimente, îngrijire medicală și locuință. 60% dintre cei care au completat chestionarul au declarat că li s-au redus investițiile, 41% că li s-au redus dividendele, iar 22% că au suferit pierderi financiare. ”Incertitudinea privind gestionarea costurilor de trai în creștere a determinat 60% dintre respondenții globali să-și dorească să economisească mai mult în viitor, iar jumătate dintre ei au anunțat că deja adoptaseră acest comportament. Faptul că tendința se regăsește și în cazul consumatorilor români, dar și că aproape o cincime dintre ei se confruntă cu greutăți financiare nu arată decât o nouă diminuare drastică a încrederii consumatorilor, care împinge și mai departe în timp revenirea așteptată a consumului”, crede Georgiana Iancu. 

62% dintre respondenți sunt de părere că va dura cel puțin 1-2 ani până când situația economică provocată de creșterile de prețuri la energie și de conflictul geopolitic nu ne va mai influența modul în care ne trăim viața, în vreme ce 18% cred că conflictul geopolitic și criza economică vor dura cel puțin 4-12 luni. De remarcat procentul mare al celor care spun că nu pot estima – 17,2%.

În ceea ce privește tendințele pe următoarele șase luni, românii estimează că vor aloca cele mai mari sume de bani pentru produsele alimentare, pentru economii și investiții, dar și pentru educație și experiențe – relaxare, divertisment și sport.

De asemenea, atunci când vor lua decizia de cumpărare, majoritatea respondenților (între 70-76%) declară că vor ține cont de reputația companiei, se vor ajuta de recenziile produselor, dar vor fi atenți și la grija companiei față de angajați. Pe următoarele locuri în luarea deciziei se află transparența de care dau dovadă companiile, dar și activitățile de susținere a comunității - afirmație valabilă pentru 59,2% dintre respondenți.

Românii au așteptări mari de la companii: ”Comportamentul companiei este la fel de important ca produsele/ serviciile vândute” cred cei mai mulți dintre consumatori, pe locurile următoare situându-se responsabilitatea în influențarea unor schimbări pozitive în lume și grija față de angajați care, potrivit respondenților studiului EY, ar trebui să vină înaintea profitului.

Studiul EY România evidențiază și preocupările față de mediu ale consumatorului român. Astfel, cei mai mulți s-au arătat îngrijorați față de nivelul mare de deșeuri cu care ne confruntăm, dar și de gradul de poluare al apei și al aerului. Schimbările climatice îngrijorează și ele un număr mare de respondenți, ca și respectarea drepturilor omului. Surprinzător, pe ultimul loc între preocupări se află inegalitatea bogăției. 

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 211 / 18934
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mihai Popa, Deputy Managing Partner și Coordonator al Departamentului de Restructurare și Insolvență din cadrul Mușat & Asociații, lector în cadrul Conferinței Naționale de Insolvență
Încă un ‘chinese wall’: Stratulat Albulescu a asistat dezvoltatorul de solutii software Cyscale si fondul de investitii GapMinder cu privire la runda de finantare de tip Seed in valoare de 3 mil. E
Cum să-ți împlinești visul de a practica avocatura în propria firmă, înființată în afara granițelor | Rețeta succesului, în varianta Florentinei Marin, fondatoarea Marin & Pasalodos, din Barcelona. ‘Planul nostru este să ne dezvoltăm și să deschidem cabinete în alte orașe din Spania, România și în alte țări’, spune avocata
LMG Life Sciences Awards EMEA 2022: Mușat & Asociații, desemnată la Londra „Firma de avocatură a anului în Europa de Est”
Tendințele ultimelelor luni pe piața muncii, analizate de avocații firmei Băncilă, Diaconu și Asociații. De vorbă cu Anca Atanasiu (Managing Associate), depre marile provocări ale anului și mandatele primite de echipa de Dreptul muncii, pe care o coordonează. Volumul, diversitatea și complexitatea proiectelor au crescut continuu
Avocații ZRVP analizează proiectul de lege, aflat pe agenda Parlamentului, care transpune în legislația națională Directiva (UE) 2019 ̸ 1023 privind restructurarea și insolvența. De vorbă cu Andreea Macașoi (Managing Associate) și Stan Tîrnoveanu (Senior Partner), numit de Legal 500 ”un guru al insolvenței”, despre legislație și proiecte, conduita juridică inovativă a echipei și riscul crescut de insolvență în această perioadă
Șansa de a lucra într-o firmă ce oferă oportunități profesionale și instruire ”fără limite” | Cristina Tudoran, numită recent Counsel la Filip & Company: Acesta este, fără doar și poate, locul potrivit pentru dezvoltare profesională la nivel înalt. Tinerii au acces la educație continuă, iar cei care și-au început deja cariera își pot dezvolta rapid și armonios atuurile profesionale. Ce ne distinge însă cu adevărat este mediul de lucru relaxat, buna dispoziție din cadrul echipei și calitatea relațiilor interumane
BizLawyer îi prezintă pe cei mai buni absolvenți din generația lor | Cosmin-Teodor Cotos a finalizat acum trei ani studiile de licență cu media 9,79 și are azi propriul cabinet de avocatură. ”Esența și particularitățile dreptului m-au fascinat, iar profesorii și persoanele pe care le-am întâlnit în mediul universitar mi-au schimbat complet cursul vieții”, spune azi avocatul
POPESCU & ASOCIAȚII obține în instanță o soluție fără precedent, relevantă pentru economia circulară. Echipa de avocați a fost coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner) și Dana BIVOL (Partner)
MPR Partners câștigă, pentru clienții săi, două dispute cu pretenții de cca. 26 mil. €. Cum au lucrat avocații și ce soluții au obținut în dosarele Municipiul Bacău vs. CET și Getica vs. grupul Auchan
Tendințe noi și multiple provocări în piața muncii | Avocații RTPR au mandate multe, variate și complexe în practica de Employment, de la „stock option” plan-uri cu scheme simplificate ori cu adevărate tranzacții în care angajații devin co-investitori împreună cu acționarii majoritari, până la integrarea în activitate a refugiaților din Ucraina. Despre modul de lucru și factorii care diferențiază RTPR de ceilalți consultanți, într-o discuție cu partenerul Alina Stăvaru
LegiTeam | Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv (Litigii)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...