Studiu PwC România: Piaţa locală de fuziuni şi achiziţii a scăzut cu 6% anul trecut, fiind totuși la un nivel ridicat
18 Martie 2021 BizLawyer
Dat fiind contextul, valoarea pieței a rămas la un nivel înalt, de 4,9 miliarde euro, față de 5,2 miliarde euro în 2019 și 5 miliarde euro în 2018. Cea mai mare valoare a pieței de M&A a fost înregistrată în anul 2007, de 5,8 miliarde euro.
| |
Piața fuziunilor şi achiziţiilor din România a scăzut cu 6% anul trecut față de 2019, pe fondul incertitudinilor aduse de pandemia COVID-19, arată raportul PwC M&A Outlook, realizat de echipa integrată de tranzacţii a PwC România și D&B David și Baias și prezentat în cadrul conferinței ”M&A: Transformare, consolidare, oportunitate. Cum creăm valoare în vremuri incerte?”.
Totuși, dat fiind contextul, valoarea pieței a rămas la un nivel înalt, de 4,9 miliarde euro, față de 5,2 miliarde euro în 2019 și 5 miliarde euro în 2018. Cea mai mare valoare a pieței de M&A a fost înregistrată în anul 2007, de 5,8 miliarde euro.
”În ultimul trimestru al anului trecut am văzut o activitate foarte intensă pe piața de M&A, aliniată cu evoluția surprinzător de bună a economiei românești care a înregistrat cea mai mare creștere din UE. Totuși acest record de tranzacții încheiate pe finalul de an nu a putut compensa reducerea din primăvară și vară. Prin urmare, observăm această scădere comparativ cu anul anterior. Semnalele din economie sunt, însă, pozitive și este de așteptat ca revenirea activității de la sfârșitul lui 2020 să continue în 2021, întrucât există bani în piață. Atât investitorii strategici, cât și cei financiari dispun de resurse de capital substanțiale, finanțarea este ieftină datorită dobânzilor încă foarte mici și momentul este prielnic pentru companiile care vor să se extindă, să se consolideze sau să își diversifice și să își transforme activitatea achiziționând resurse și tehnologii noi”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener și Liderul departamentului de Consultanță pentru Afaceri, PwC România.
Totuși, dat fiind contextul, valoarea pieței a rămas la un nivel înalt, de 4,9 miliarde euro, față de 5,2 miliarde euro în 2019 și 5 miliarde euro în 2018. Cea mai mare valoare a pieței de M&A a fost înregistrată în anul 2007, de 5,8 miliarde euro.
”În ultimul trimestru al anului trecut am văzut o activitate foarte intensă pe piața de M&A, aliniată cu evoluția surprinzător de bună a economiei românești care a înregistrat cea mai mare creștere din UE. Totuși acest record de tranzacții încheiate pe finalul de an nu a putut compensa reducerea din primăvară și vară. Prin urmare, observăm această scădere comparativ cu anul anterior. Semnalele din economie sunt, însă, pozitive și este de așteptat ca revenirea activității de la sfârșitul lui 2020 să continue în 2021, întrucât există bani în piață. Atât investitorii strategici, cât și cei financiari dispun de resurse de capital substanțiale, finanțarea este ieftină datorită dobânzilor încă foarte mici și momentul este prielnic pentru companiile care vor să se extindă, să se consolideze sau să își diversifice și să își transforme activitatea achiziționând resurse și tehnologii noi”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener și Liderul departamentului de Consultanță pentru Afaceri, PwC România.
Anul trecut au fost încheiate în total 254 tranzacții, conform analizei PwC, cu 18% peste volumul înregistrat în 2019 (215 tranzacții). Potrivit raportului, se remarcă o creștere a segmentului „sub 5 milioane euro” atât din punct de vedere al numărului, cât și al valorii medii a tranzacției, alimentat de numărul de ținte relevante și de disponibilitatea crescătoare a investitorilor și interes pentru acest segment.
Ca de obicei, mai mult de 50% din valoarea pieței a fost realizată prin tranzacții care au depășit 100 de milioane euro, care au rămas constante ca număr de la an la an.
”Sectoarele vedetă ale anului trecut, ținând cont de circumstanțe și de schimbările impulsionate de restricțiile impuse de criza sanitară, au fost IT&C, produse industriale, energie, imobiliare, sănătate și farma. Aceste sectoare vor rămâne în continuare pe agenda investitorilor. De asemenea, anul 2021 va fi favorabil consolidării pentru jucătorii mari din industrii precum energie și construcții”, a mai spus Dinu Bumbăcea.
Cele mai importante 10 tranzacții de peste 100 milioane Euro finalizate în 2020 au fost:
● Achiziția CEZ de către Macquarie Infrastructure and Real Assets.
● Achiziția unui pachet de 5,3% din acțiunile Electrica SA de către Allianz SE.
● Parcul Eolian Crucea S.A. cumpărat de către Hidroelectrica SA.
● Pachetul de acțiuni deținut de Fondul Proprietatea la OMV Petrom.
● Achiziția Smart Diesel de către DKV.
● Achiziția Floreasca Business Park de către Fosun International Ltd; Zeus Capital Management.
● Achiziția portofoliului NEPI Rockastle de către AFI Group.
● Achiziția Globalworth Real Estate Investments de către CPI Property.
● Achiziția rețelei fixe Telecom de către Orange.
● Rundele de finanțare UiPath.
● Achiziția Al Dahra - Agricost de către ADQ.
Raportul PwC Romanian M&A Outlook a fost întocmit pe baza informațiilor publice disponibile în legătură cu tranzacțiile semnate și/sau închise în anul 2020. Tranzacțiile anunțate public care, din diferite motive, nu au fost închise în 2020 și tranzacțiile semnate în 2019, dar închise în 2020, nu sunt incluse în acest studiu. Pentru estimarea valorilor care nu sunt disponibile public s-au folosit metode de evaluare indicativă bazate pe comparabile, considerând influența modelului de business și a industriei din care au făcut parte respectivele companii.
Echipa integrată de tranzacții PwC România și D&B David și Baias este coordonată de Dinu Bumbăcea, Partener PwC România, fiind formată din Anda Rojanschi, Partener D&B David și Baias, Andreea Mitiriță, Partener PwC România, Cornelia Bumbăcea, Partener PwC România, George Ureche, M&A Leader PwC România, Dragoș Atanasiu, Director PwC România, Andreea Bistriceanu, Director PwC România și alți 50 de profesioniști în tranzacții.
De-a lungul timpului, echipa integrată de tranzacții a asistat peste 600 de tranzacții (sell side/ buy side) și a încheiat peste 70 de mandate de asistență la exit. În 2020, echipa integrată a PwC și D&B David și Baias a fost implicată într-un număr semnificativ de tranzacții, printre care vânzarea Te-Rox, preluarea Partner Coffee Service de către Tchibo Coffee Service, achiziția unui pachet de acțiuni la clinicile Dr. Leahu de către fondul Morphosis, achiziția Parcului Fotovoltaic Stăneşti de către Electrica, vânzarea KIWI Finance.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 17233 / 21858 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Andronic and Partners asistă Grupul Rheinmetall în cea mai mare achiziție publică din sectorul securității naționale
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Arhitectura juridică a unei mega-finanțări, asistate de Filip & Company și NNDKP: Cum a structurat One United Properties creditul de până la 140 mil. € acordat de UniCredit Bank
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





