
Timpul de decontare a tranzacţiilor cu obligaţiuni şi acţiuni în UE va fi redus la o zi
29 Septembrie 2025
AgerpresMăsura "va evita lipsa de aliniere între pieţele financiare globale şi cele ale UE şi va menţine competitivitatea pieţelor de capital ale UE", a informat Consiliul, instituţia care reprezintă statele membre, într-un comunicat.
Uniunea Europeană a aprobat definitiv luni reducerea, de la două zile la una, a perioadei maxime de decontare pentru tranzacţiile cu obligaţiuni şi acţiuni, lucru care se întâmplă deja în ţări precum Statele Unite şi China şi despre care speră că va contribui la îmbunătăţirea competitivităţii pieţei financiare a UE, transmite EFE.
În prezent, timpul de decontare a unei tranzacţii cu valori mobiliare, adică timpul necesar pentru ca cumpărătorul să primească valoarea mobiliară şi vânzătorul numerarul, este de două zile lucrătoare de la tranzacţie. Dar această perioadă va fi redusă la una (cunoscută în jargonul financiar sub numele de T+1) începând cu 11 octombrie 2027, când va intra în vigoare acordul aprobat luni de miniştrii din cele 27 de state membre.
În prezent, timpul de decontare a unei tranzacţii cu valori mobiliare, adică timpul necesar pentru ca cumpărătorul să primească valoarea mobiliară şi vânzătorul numerarul, este de două zile lucrătoare de la tranzacţie. Dar această perioadă va fi redusă la una (cunoscută în jargonul financiar sub numele de T+1) începând cu 11 octombrie 2027, când va intra în vigoare acordul aprobat luni de miniştrii din cele 27 de state membre.
Măsura "va evita lipsa de aliniere între pieţele financiare globale şi cele ale UE şi va menţine competitivitatea pieţelor de capital ale UE", a informat Consiliul, instituţia care reprezintă statele membre, într-un comunicat.
Când a prezentat propunerea, în luna februarie 2024, Executivul UE a menţionat că Statele Unite, Canada, Mexic, China şi India trecuseră deja la un sistem de decontare de o zi şi că Regatul Unit şi Elveţia se pregăteau pentru această tranziţie. Prin urmare, măsura ar permite UE să se alinieze cu aceste jurisdicţii şi, astfel, să evite "costurile substanţiale" ale nerespectării acestui lucru.
"Scurtarea ciclului de decontare în UE cu o zi va reduce riscurile şi costurile şi va face pieţele noastre de capital mai eficiente, mai lichide şi mai armonizate", a susţinut comisarul pentru servicii financiare, Maria Luis Albuquerque.
Viteza mai mare va reduce, de asemenea, riscul pentru contrapărţi, deoarece reduce riscul unor evenimente neprevăzute, cum ar fi turbulenţele pieţei sau falimentul uneia dintre părţi, care ar afecta finalizarea tranzacţiei; în acelaşi timp, ar permite o "reducere semnificativă" a marjelor cerute firmelor.
În timpul negocierii propunerii, ţările UE şi Parlamentul European au convenit să scutească anumite tranzacţii de finanţare cu valori mobiliare de la noile cerinţe. Aceste tranzacţii permit investitorilor şi companiilor să utilizeze activele pe care le deţin pentru a obţine finanţare pentru activităţile lor. Totuşi, pentru a evita orice risc de eludare a obligaţiilor, această excepţie se va aplica numai dacă acestea sunt documentate ca tranzacţii unice compuse din două tranzacţii legate între ele, a explicat Consiliul.
Măsura va fi inclusă în modificările aduse regulamentului privind depozitarii centrali de valori mobiliare şi se va aplica începând din 11 octombrie 2027.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1 / 19998 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...