UE: Numărul noilor permise de şedere a crescut în 2021 la nivelurile pre-pandemice
09 August 2022 Agerpres
Principalele motive ale acestei creşteri au fost ocuparea unui loc de muncă - motivul emiterii a 1,3 milioane de permise în 2021 - şi învăţământul.
Numărul noilor permise de şedere emise în Uniunea Europeană a urcat anul trecut la nivelurile de dinaintea pandemiei de COVID-19, a indicat marţi Oficiul de statistică al UE (Eurostat), transmite Reuters.
În pofida continuării pandemiei, numărul noilor permise de şedere eliberate în UE pentru cetăţeni din afara Uniunii a crescut cu 31%, până la la 2.952.300, în 2021 faţă de anul anterior, nivel cu puţin sub cele 2.955.300 astfel de permise emise în 2019.
Principalele motive ale acestei creşteri au fost ocuparea unui loc de muncă - motivul emiterii a 1,3 milioane de permise în 2021 - şi învăţământul.
Polonia a emis aproape 1 milion de astfel de permise - 33% din totalul celor emise în UE, dintre care 790.100 au fost legate de muncă, printre care 666.300 acorduri bilaterale pentru pentru ucraineni. Pe următoarele locuri se află Spania, Franţa, Italia, Germania şi Ţările de Jos. Împreună, aceste şase ţări reunesc trei sferturi dintre toate permisele emise în UE în 2021.
Ucrainenii au primit cele mai multe noi permise de şedere anul trecut, respectiv 30% dintre toate eliberate în UE. Ei sunt urmaţi de marocani şi belaruşi, care au reprezentat împreună 10% din noile permise de şedere emise de blocul comunitar.
Franţa a fost, de departe, cea mai populară destinaţie pentru studenţi din ţări non-UE, cu 90.600 permise emise în 2021, în principal unor cetăţeni chinezi.
Proximitatea geografică şi legăturile lingvistice sau istorice au influenţat alegerea ţării pentru mulţi dintre noii imigranţi, a explicat Eurostat. Polonia vecină a fost destinaţia primară pentru ucraineni şi belaruşi, în timp ce în Franţa, Portugalia şi Spania au ajuns în special marocani, brazilieni şi columbieni.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 10525 / 21031 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
ZRVP și anatomia unei investigații interne conduse impecabil | O discuție cu Doru Cosmin Ursu (Managing Associate) despre metodă, rigoare probatorie și coordonare strânsă între specializări, în mandate sensibile, inclusiv transfrontaliere, care oferă managementului claritate și opțiuni concrete de acțiune
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
Peligrad Law a asistat Heineken România SA în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție și a obținut confirmarea anulării unor obligații fiscale de peste 7 mil. €, o decizie de referință pentru practica fiscală
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





