
Unilever anunţă concedieri după procesul de reorganizare
25 Ianuarie 2022
Agerpres"Noul nostru mod de organizare a fost dezvoltat în ultimul an. Mutarea afacerilor în cinci categorii ne permite să răspundem mai bine tendinţelor consumatorilor şi să accelerăm livrările", a afirmat directorul general Alan Jope.
Unilever, gigantul din domeniul bunurilor de larg consum, a anunţat marţi că intenţionează să renunţe la aproximativ 1.500 de posturi de conducere, în cadrul procesului de reorganizare menit să atenueze temerile investitorilor după o ofertă nereuşită de preluare şi a anunţului că un investitor îşi majorează participaţia în companie, transmite Reuters.
Unilever, care deţine branduri precum săpunul Dove şi crema Marmite şi are aproximativ 149.000 de angajaţi pe plan global, a informat că-şi va organiza afacerea în cinci noi divizii - frumuseţe şi bunăstare, îngrijire personală, îngrijirea locuinţei, nutriţie şi îngheţată.
"Noul nostru mod de organizare a fost dezvoltat în ultimul an. Mutarea afacerilor în cinci categorii ne permite să răspundem mai bine tendinţelor consumatorilor şi să accelerăm livrările", a afirmat directorul general Alan Jope.
Anunţul vine la câteva zile după ce s-a raportat că firma Trian Partners a investitorului Nelson Peltz îşi majorează participaţia deţinută la al doilea producător global de produse de îngrijire personală.
În ultimul an, acţiunile Unilever au scăzut cu aproximativ 13%.
Săptămâna trecută, GlaxoSmithKline (GSK) a respins oferta de 50 de miliarde de lire sterline (68,4 miliarde de dolari) de la Unilever pentru divizia sa bunuri de consum, spunând că "subevaluează în mod fundamental" afacerea şi perspectivele sale de viitor.
Ar fi fost una dintre cele mai mari tranzacţii care ar fi implicat firme listate la Bursa de la Londra şi ar fi transformat Unilever într-un lider pe segmentul produselor de frumuseţe şi îngrijire personală.
GSK, cu sediul în Londra, are în portofoliul de branduri medicamentele Panadol şi pasta de dinţi Sensodyne.
Compania europeană CVC Capital Partners a anunţat în noiembrie că va plăti cinci miliarde de dolari pentru achiziţionarea diviziei de ceaiuri a Unilever, după ce a depăşit ofertele firmelor de private equity Advent şi Carlyle pentru o afacere care deţine brandurile PG Tips şi Lipton.
Tranzacţia vine după ce timp de doi ani Unilever a efectuat un proces de revizuire şi scindare a diviziei, care se confruntă cu scăderea vânzărilor, deoarece consumatorii optează pentru alte tipuri de produse, de exemplu cafea şi ceaiuri de plante. Revizuirea a fost determinată de încetinirea vânzărilor de ceai negru pe pieţele dezvoltate, deoarece consumatorii preferă ceaiul de plante. Cea mai importantă parte a afacerii cu ceaiuri a Unilever este reprezentată de ceaiul negru. Acesta se vinde în 60 de ţări şi generează vânzări anuale de trei miliarde de euro, a anunţat anul trecut directorul financiar al Unilever, Graeme Pitkethly.
Vânzarea era un test cheie pentru Unilever, în condiţiile în care preţul acţiunilor stagnează şi se confruntă cu presiuni din partea investitorilor pentru a arăta modul în care Alan Jope, care a preluat conducerea în 2019, va rezolva problema încetinirii creşterii vânzărilor.
Unilever a fost înfiinţată în 1930, în urma fuziunii dintre un producător olandez de margarină şi un fabricant britanic de săpunuri. Unilever este unul dintre cei mai importanţi furnizori mondiali de alimente şi produse de îngrijire personală.
Unilever South Central Europe coordonează din Bucureşti operaţiunile în şapte ţări din zonă: România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia şi Republica Moldova.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 11702 / 19721 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...