Unul din trei români intenţionează să-şi diminueze consumul de energie (studiu)
16 Noiembrie 2023 Agerpres
"Ne dorim consum industrial. Ne dorim ca economia să îşi tureze din ce în ce mai mult motoarele şi acesta este un vector pe care îl urmărim - ca, odată cu investiţiile în centralele regenerabile la nivelul sistemului, să atragem cât mai multe investiţii şi pe zona industrială", a spus Virgiliu Ivan, Director, Dispecerat Energetic Naţional, Transelectrica, la un eveniment de profil.
Unul din trei români (37%) intenţionează să-şi diminueze consumul de energie, în timp ce 25% au investit deja în acest sens, potrivit unui studiu realizat de IZI data pentru Ambasada Sustenabilităţii din România.
În acelaşi timp, aproape jumătate dintre români nu ştiu dacă folosesc energie verde acasă sau la birou, iar 20% declară că nu sunt interesaţi de acest subiect, în condiţiile în care energia provenită din surse regenerabile este un obiectiv strategic pentru România şi pentru Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, conştientizarea societăţii, dar mai ales a generaţiilor tinere cu privire la acest domeniu este esenţială, întrucât sectorul energetic poate contribui la creşterea competitivităţii României şi la crearea de condiţii de trai mai bune.
"Ne dorim consum industrial. Ne dorim ca economia să îşi tureze din ce în ce mai mult motoarele şi acesta este un vector pe care îl urmărim - ca, odată cu investiţiile în centralele regenerabile la nivelul sistemului, să atragem cât mai multe investiţii şi pe zona industrială", a spus Virgiliu Ivan, Director, Dispecerat Energetic Naţional, Transelectrica, la un eveniment de profil.
Acesta a adăugat că este păcat să atragem investiţii pe zona de producţie şi să nu dezvoltăm şi industria, "să nu atragem tehnologie în România". "Dacă ne uităm în spate la primul val de regenerabile, haideţi să vedem cu ce ne-am ales. Vorbesc din perspectiva locurilor de muncă şi e primordial ca numărul acestora să crească în România, alături de veniturile pentru statul român", a adăugat Ivan.
În acelaşi timp, până în 2030, România va ajunge la 17-18 linii transfrontaliere de 400 de kilovolţi, ceea ce înseamnă o dublare a capacităţii de export până la 7.000 de megawaţi, faţă de nivelul de 3.500 de megawaţi din prezent, potrivit lui Virgiliu Ivan. Domeniul energetic a crescut semnificativ în ultima perioadă, la fel şi cererea de specialişti bine pregătiţi, salariile din acest segment dublându-se în ultimii ani.
"Cererea a fost destul de scăzută din partea elevilor de a urma o universitate de profil tehnic şi asta poate că provine şi din zona de conştientizare la nivelul societăţii, la nivelul tinerilor generaţii, vizavi de oportunităţile pe care le prezintă tranziţia către sustenabilitate. Perspectivele sună foarte bine pentru inginerii din sectorul energetic şi mai ales pentru viitorii ingineri din sectorul energetic! În 2016, un salariu mediu în domeniu era 2.500 de lei net, iar în momentul de faţă, salariul mediu depăşeşte 5.000 de lei", a explicat Cristian Gheorghiu, Cadru didactic, Universitatea Politehnica Bucureşti, Facultatea de Energetică.
Tranziţia către sustenabilitate şi noile politici ESG ale companiilor sunt un important factor de stimulare a investiţiilor în energia verde, alături de implicarea instituţiilor publice în acest domeniu.
"Acum câţiva ani, în 2017-2018, noi încercam să le explicăm clienţilor că e foarte bine să-şi poată produce local o parte din energia pe care o consumă. Dacă în acei ani noi încercam să-i convingem că e o investiţie bună, acum ei deja îşi gândesc magazinele şi depozitele logistice astfel încât să suporte şi încărcarea suplimentară adusă de panourile fotovoltaice. Au văzut că pe sistemele pe care le-au construit în 2017-2019 le-a ieşit business planul, şi-au produs o parte din energie şi au şi o predictibilitate a preţului, restul energiei cumpărându-şi-l de pe bursă. În prezent, ei deja vin setaţi să producă local, mai ales că există şi componenta ESG pentru ei", a spus Sergiu Bazarciuc, COO, Cofondator, Simtel Team.
Potrivit sursei citate, rolul autorităţilor locale în tranziţia către sustenabilitate este să stimuleze producţia de energie verde cât mai aproape de locul de consum, alături de responsabilizarea comunităţilor locale.
"Am pus în dezbatere publică în momentul de faţă ceea ce este, cred eu, cel mai mare program de responsabilizare energetică la nivel naţional. Este vorba despre un proiect de 500 de milioane de lei prin care descentralizăm în totalitate modul în care se fac achiziţiile publice, în care beneficiarii investiţiilor ajung la ele (...). Luăm asociaţiile de proprietari, le punem la dispoziţie un cadru foarte bine pus la punct şi le finanţăm 100%, de exemplu, schimbarea ascensorului, care trebuie să aibă o anumită clasă energetică. Şi mai important, prin acest proiect vom implementa un program prin care vrem ca pe blocurile din Sectorul 1 să se monteze sisteme fotovoltaice şi pompe de căldură", a declarat Tudor Roşca, City Manager, Primăria Sectorului 1.
În acest context, principalii factori de succes pentru dezvoltarea pe baze sustenabile a sectorului energetic din România sunt: monitorizarea consumului de energie, digitalizarea sistemului, creşterea capacităţii reţelei de transport şi colaborarea dintre mediul privat, instituţiile publice şi mediul academic.
Studiul "Românii şi energia zilei de mâine", realizat de IZI data pentru Ambasada Sustenabilităţii din România, a fost prezentat în cadrul dezbaterii "SustainAbility Talks" cu tema "Energia zilei de mâine". Studiul a fost realizat în luna septembrie 2023, prin metodologia online CAWI (Computer Assisted Web Interview) pe o populaţie de 1.009 respondenţi, reprezentativă la nivel naţional urban-rural, cu bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani, utilizatori de internet.
"SustainAbility Talks" este un program dezvoltat de Ambasada Sustenabilităţii în România cu scopul de a pune politicile publice în perspectivă, aliniindu-le la principiile şi obiectivele de dezvoltare durabilă. Astfel, în cadrul unor întâlniri tematice, specialişti din mediul de afaceri, public, academic sau non-profit sunt invitaţi să dezbată subiecte relevante pentru agenda de sustenabilitate a României.
Ambasada Sustenabilităţii în România (ASR) este un ONG independent cu scop nelucrativ, nonprofit şi apolitic înfiinţat în 2015. Organizaţia promovează modelul economic în care companiile, prin intermediul parteneriatelor, pot rezolva probleme sociale şi de mediu fără a sacrifica eficienţa economică şi profitul.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4964 / 20376 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA, consultanții Five Elms Capital în runda de finanţare serie B a companiei Digitail Inc. | Echipă pluridisciplinară extinsă, coordonată de Florian Nițu (Partener M&A) și Diana Dobra (Managing Associate)
VIDEO-INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS Romania și Head of CEE Corporate M&A: De când coordonez practica de fuziuni și achiziții în CEE, este pentru prima dată când numărul tranzacțiilor din România este cel mai mare din regiune după primele nouă luni. A fost un an interesant din perspectiva private equity, însă investitorii strategici rămân în continuare cei de bază. Toate ariile de practică au fost foarte ocupate, dar finanțările și departamentul de Banking, cu mandate ce însumează 3 miliarde euro, ”poartă coroana” anul acesta
Cum arată, din interior, practica de Concurență de la 360Competition într-un an cu FDI intens, investigații tot mai tehnice și o presiune procedurală care schimbă regulile jocului | De vorba cu Adrian Șter (Managing Partner) despre axele de lucru care definesc practica, evaluarea corectă a riscului şi „linia de apărare” oferită clienţilor. Modelul senior-led bazat pe echipe compacte, rapiditate în decizii şi claritate în recomandări, arată de ce un boutique specializat e chemat frecvent acolo unde mandatele devin prea complicate pentru abordări standard
‘Leading lawyers’ in Romania | RTPR, NNDKP, CMS, TZA și PNSA au cei mai mulți avocaţi recomandaţi de IFLR 1000, ediția 2025. Ce firme sunt recomandate în practicile de M&A, Banking & Finance, Capital markets și Project development
Practica de Concurență de la Băncilă, Diaconu și Asociații își confirmă maturitatea prin claritate și execuție disciplinată, luciditate tactică și robustețe în decizie | De vorbă cu Claudia Grosu (Managing Associate) despre modul de lucru al unei echipe care anticipează, ordonează pașii esențiali și finalizează impecabil mandatele dificile
Într-un an cu investigații mai tehnice și presiune pe termene, DLA Piper România așază practica de Concurență pe trei piloni - oameni, metodă, ritm, astfel încât proiectarea strategiilor, controlul probelor și continuitatea între faze să producă cele mai bune rezultate | De vorbă cu membrii unei echipe sudate, condusă de lideri cu experiență și antrenată pe industrii sensibile, despre prudență juridică și curaj tactic, cooperare internă și rigoare probatorie, bazate pe înțelegerea fină a mediului de business și utilizarea tehnologiei ca multiplicator de acuratețe
CMS, alături de Buildcom EOOD la achiziția Argus în România. Echipă pluridisciplinară, cu Rodica Manea (Corporate M&A) și Cristina Reichmann în prim plan
Filip & Company a acordat asistență juridică companiei Instant Factoring în structurarea și implementarea unui parteneriat transfrontalier de securitizare în valoare de 30 de milioane EUR cu un fond din Luxemburg
Schoenherr a asistat fondatorii Calla Oradea în vânzarea unei participații majoritare către Integral Capital Group I Echipa, coordonată de Mădălina Neagu (partner)
Mușat & Asociații anunță cooptarea fostei președinte a Curții Supreme, Corina Corbu, în poziția de Partener Coordonator al Departamentului de Litigii | Gheorghe Mușat, Senior Partner: ”Este un mare câștig pentru firmă, pentru avocații firmei, pentru clienții firmei”
Filip & Company a oferit asistență juridică în legătură cu o nouă emisiune de obligațiuni corporative garantate de către Agroserv Măriuța, în valoare de 3 mil. €
Kinstellar asistă Integral Capital Group în achiziția unei participații majoritare la clinica de fertilizare in vitro Calla, prin subsidiara sa Embryos
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





