ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut cu 4,7% în primele şapte luni (serie brută)

19 Septembrie 2022   |   Agerpres

Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la clădirile nerezidenţiale (+16,3%) şi la clădirile rezidenţiale (+5,8%).

 
 
Volumul total al lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut cu 4,7% în primele şapte luni ale acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate avansul a fost de 2,7%, potrivit datelor Institutului naţional de Statistică remise luni AGERPRES.
 
Pe elemente de structură, creşteri au avut loc la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+12,3%), lucrările de construcţii noi (+3%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+0,1%).
 
Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la clădirile nerezidenţiale (+16,3%) şi la clădirile rezidenţiale (+5,8%).
 
Potrivit INS, construcţiile inginereşti au scăzut cu 3%.
 
Pe de altă parte, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,7%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+10,2%) şi la lucrările de construcţii noi (+1%).
 
În schimb, lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 1,6%. Pe obiecte de construcţii, creşteri au avut loc la clădirile nerezidenţiale (+14,8%) şi la clădirile rezidenţiale (+7,2%). Construcţiile inginereşti au scăzut cu 7,2%.
 
În luna iulie 2022 comparativ cu iunie 2022, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie brută, cu 7%, scădere evidenţiată la lucrările de construcţii noi (-11,6%). Lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au crescut cu 5%, respectiv cu 2,8%.
 
Pe obiecte de construcţii, au avut loc scăderi la clădirile nerezidenţiale (-14,6%), clădirile rezidenţiale (-5,3%) şi la lucrările de construcţii inginereşti (-2,9%).
 
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 1,2%, scădere evidenţiată la lucrările de construcţii noi (-5%). Lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au crescut cu 13,3%, respectiv cu 6,8%.
 
Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile nerezidenţiale (-11,2%) şi la clădirile rezidenţiale (-1,6%). Construcţiile inginereşti au crescut cu 1,9%.
 
În luna iulie 2022 comparativ cu iulie 2021, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 6,8%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+20%), lucrările de reparaţii capitale (+18,8%) şi la lucrările de construcţii noi (+1,1%).
 
Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la clădirile nerezidenţiale (+18,1%), lucrările de construcţii inginereşti (+3,4%) şi la clădirile rezidenţiale (+2,1%).
 
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 8,2%. Pe elemente de structură s-au evidenţiat creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+20,1%), lucrările de reparaţii capitale (+18,8%) şi la lucrările de construcţii noi (+4,1%).
 
Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale (+20,3%), construcţiile inginereşti (+4,3%) şi la clădirile rezidenţiale (+3%).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8831 / 19783
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Lucian Barbu (Tax Partner - NNDKP): “Cred că anul următor nu vom scăpa fără alte creşteri de impozite. În ultima vreme am întâlnit destul de mulţi antreprenori care îşi pun problema să-şi mute afacerile în Bulgaria”
Cum reușește Băncilă, Diaconu și Asociații să transforme stagiile de practică într-o rampă reală spre avocatura de business: selecție riguroasă, mentorat „buddy” și oportunități concrete de carieră pentru studenții motivați | Miruna Coderie, Avocat: “Este o oportunitate reală de dezvoltare, care poate marca începutul unei cariere solide în domeniul juridic”
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...