ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Acţionarii Electrica au aprobat fuziunea companiilor de distribuţie şi a celor de servicii din grup

21 August 2020   |   AGERPRES

Cele două societăţi de servicii energetice sunt Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrica Serv SA (FISE) şi Servicii Energetice Muntenia SA (SEM).

 
 
Acţionarii Electrica au aprobat în Adunare Generală Extraordinară fuziunea celor trei companii de distribuţie a energiei şi a celor două filiale de servicii din cadrul grupului, potrivit unui comunicat al companiei, remis, vineri, AGERPRES.

Cei trei operatori de distribuţie a energiei electrice din cadrul Grupului Electrica sunt SDEE Transilvania Nord, SDEE Transilvania Sud, SDEE Muntenia Nord.

Cele două societăţi de servicii energetice sunt Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrica Serv SA (FISE) şi Servicii Energetice Muntenia SA (SEM).

Începând cu data de 1 ianuarie 2021, noua entitate rezultată în aria de distribuţie va avea denumirea "Distribuţie Energie Electrică România SA" (DEER). În procesul care vizează cei trei operatori de distribuţie, societatea absorbantă va fi SDEE Transilvania Nord, iar în cel al companiilor de servicii energetice societatea absorbantă va fi Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrica Serv SA (FISE).


În acest context, rolul activităţii de distribuţie pe lanţul valoric se modifică, iar obiectivele principale ale strategiei definite pentru acest segment au în vedere îmbunătăţiri şi optimizări pe trei dimensiuni: performanţa operaţională, calitatea serviciilor şi optimizarea costurilor la consumatorul final. La acestea se adaugă şi direcţiile strategice pe termen lung, axate pe consolidarea şi dezvoltarea modelului de afaceri, coroborat cu pregătirea reţelelor de distribuţie pentru a face faţă provocărilor tranziţiei energetice.

În anul 2019, cei trei operatori ai Grupului Electrica au distribuit aproximativ 17,7 TWh, ceea ce reprezintă aproximativ 40% din energia electrică totală distribuită la nivel naţional către utilizatorii finali.

În ceea ce priveşte zona de servicii, obiectivul principal este de a deveni un furnizor integrat de soluţii energetice, cu beneficii precum: management şi guvernanţă unitare, sinergii organizaţionale, activitate comercială îmbunătăţită, ofertă de servicii integrată, precum şi transfer de cunoştinţe şi dezvoltarea capacităţii de execuţie a lucrărilor.

Cele două proiecte de fuziune se înscriu în linia direcţiilor de transformare şi optimizare a activităţii Grupului Electrica, demarate odată cu listarea la bursă. În cei cinci ani de la listare, Grupul Electrica a devenit cel mai mare investitor în infrastructura energetică a ţării, cu un total de 3,4 miliarde lei investiţi, la care se adaugă planul aflat în derulare pentru anul 2020, în valoare de 600 milioane lei, spun oficialii companiei.

"Odată cu listarea la bursă, planurile Grupului Electrica au devenit din ce în ce mai ambiţioase şi au avut ca premisă trecerea business-ului la nivelul următor, astfel încât consumatorii noştri să beneficieze de servicii la standarde dintre cele mai înalte. Astăzi, ne aflăm în faţa unei noi etape din viaţa Grupului, care marchează accelerarea procesului de transformare prin care trece şi generează noi sinergii care să aducă plusvaloare tuturor părţilor implicate", a afirmat Corina Popescu, directorul general al companiei.

La şedinţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Electrica SA au participat personal, prin reprezentant sau au votat prin corespondenţă acţionarii înscrişi în registrul acţionarilor ţinut de Depozitarul Central la data de 27 iulie 2020, stabilită ca dată de referinţă, cvorumul fiind de 73,11% din totalul drepturilor de vot şi de 71,66% din capitalul social al societăţii.

Grupul Electrica oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională - cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6680 / 9214
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Sparking Capital conduce o nouă rundă de finanțare pentru Pluria, sub asistența unei firme internaționale de avocați
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...