
ARF:CNSC a admis parţial contestaţia CRRC-Astra privind achiziţia de trenuri RE - IR şi a dispus reevaluarea propunerii tehnice a Alstom
04 Februarie 2022
AgerpresDe asemenea, CNSC a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind anularea procedurii.
Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a admis parţial contestaţia Asocierii CRRC - Astra şi a dispus reevaluarea propunerii tehnice a Alstom, în cadrul achiziţiei de rame electrice inter-regionale (RE-IR), potrivit unui comunicat al Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), remis vineri AGERPRES.
"Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, ieri, 3 februarie 2022, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a publicat Decizia nr. 218/C4/2947,30 din 31.01.2022, prin care a admis, în parte, contestaţia formulată de Asocierea CRRC Qingdao Sifang Co Ltd - Astra Vagoane Călători SA în contradictoriu cu autoritatea contractantă (ARF) şi, totodată, a dispus reevaluarea propunerii tehnice depusă de Alstom Ferroviaria S.p.A., în termen de 15 zile", se menţionează în documentul citat.
De asemenea, CNSC a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind anularea procedurii.
"Astfel, CNSC a constatat că autoritatea contractantă a aplicat în mod corect prevederile OUG nr. 25/2021, deoarece Asocierea CRRC Qingdao Sifang Co Ltd - Astra Vagoane Călători SA nu a îndeplinit condiţiile de eligibilitate prevăzute în acest act normativ, fapt ce a dus la excluderea acesteia din cadrul procedurii de licitaţie publică. Prin urmare, ARF va proceda la reevaluarea propunerii tehnice depusă de Alstom Ferroviaria S.p.A., desemnată câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru achiziţia materialului rulant nou destinat transportului inter-regional de călători (trenuri electrice inter-regionale RE-iR), în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare", se mai arată în comunicatul ARF.
Alstom Feroviaria S.p.A. şi Asocierea CRRC Qingdao Sifang Co., Ltd - Astra Vagoane Călători SA au depus oferte în cadrul licitaţiei organizate pentru achiziţia a 20 de rame electrice RE-IR destinate transportului inter-regional de călători, a anunţat pe 20 aprilie 2021 Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), într-un comunicat.
"(...) la data de 19 aprilie 2021, ora 15:00, a expirat termenul până la care se puteau depune oferte în licitaţia organizată pentru achiziţia a 20 de rame electrice RE-IR destinate transportului inter-regional de călători. La deschiderea ofertelor de către comisia de evaluare, ce a avut loc în aceeaşi zi, la ora 15:30, dintre ceIe 17 companii înscrise, documentaţia a fost transmisă de două societăţi: Alstom Ferroviaria S.p.A., Asocierea CRRC Qingdao Sifang Co. Ltd - Astra Vagoane Călători SA", se menţionează în comunicat.
Ulterior, pe 4 noiembrie, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anunţat că a desemnat Alstom Feroviaria S.p.A. câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru achiziţia materialului rulant nou destinat transportului inter-regional de călători (trenuri electrice inter-regionale RE-iR). Oferta financiară a societăţii Alstom Feroviaria S.p.A. a fost de 1.309.065.880 lei fără TVA, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.
La data de 11 noiembrie 2021, Asocierea CRRC Qingdao Sifang Co. Ltd - Astra Vagoane Călători SA a depus o contestaţie la CNSC prin care cere în principal anularea raportului procedurii de atribuire nr. 22/410/28.10.2021, publicat în SEAP la data de 2.11.2021, prin care oferta sa a fost exclusă din procedură şi, pe cale de consecinţă, obligarea ARF la reevaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii şi la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, iar în subsidiar anularea procedurii de atribuire.
Potrivit ARF, finanţarea proiectului este asigurată din Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi bugetul de stat, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 1,311 miliarde de lei şi 3,714 miliarde de lei (fără TVA) - contravaloarea a 20 rame electrice inter-regionale RE-IR şi mentenanţa acestora asigurată pe o durată de 15 ani, cu posibilitatea dublării cantităţii şi perioadei de mentenanţă.
Procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică privind achiziţia de material rulant nou destinat transportului public inter-regional feroviar de călători RE- IR a fost demarată la data de 3 aprilie 2020 şi a făcut obiectul unor contestaţii formulate de potenţialii ofertanţi, în principal de producătorul chinez CRRC Qingdao Sifang Co. Ltd., fapt care a determinat ca deciziile irevocabile ale Curţii de Apel Bucureşti să ducă la schimbarea majoră a unor criterii tehnice de atribuire şi a unor cerinţe privind eliminarea obligativităţii demonstrării unor principii esenţiale de către ofertanţi.
Achiziţionarea noilor rame electrice inter-regionale va contribui la asigurarea mobilităţii, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătăţirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3232 / 8869 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...