ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bolt investeşte peste 100 de milioane de euro pe piaţa trotinetelor electrice din Europa

12 Noiembrie 2020   |   AGERPRES

În mai, Bolt a obţinut 100 de milioane de euro de la firma de investiţii Naya Capital Management, într-o tranzacţie care evaluează compania la 1,7 miliarde de euro.

 
 
Platforma de ride-hailing Bolt, cu sediul în Estonia, a anunţat joi că va investi anul viitor peste 100 de milioane de euro pentru a deveni cea mai mare firmă de închirieri de trotinete electrice din Europa, într-un moment în care serviciile de taximetrie sunt sever afectate de pandemia de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.

Rivalul grupului american de ridesharing Uber Technologies Inc vrea să aducă anul viitor 130.000 de trotinete electrice în peste 100 de oraşe, extinzându-se agresiv pe continent.

"Este atât de mult potenţial de creştere. Este logic să ne aşteptăm la schimbarea obiceiurilor de consum, oamenii vor prefera trotinetele în locul taxiurilor şi transportului public, în contextul pandemiei", a afirmat Markus Villig, directorul general şi cofondatorul Bolt, într-un interviu acordat Reuters.


Săptămâna aceasta, start-up-ul de trotinete electrice Tier Mobility cu sediul în Berlin a obţinut 250 milioane de dolari de la investitori, inclusiv Softbank, pentru a-şi extinde operaţiunile dincolo de cele 80 de oraşe din 10 ţări pe care le acoperă acum.

Villig a explicat că Bolt beneficiază de afacerea sa stabilă de ride-hailing când concurează împotriva unor firme ca Tier, deoarece ajunge la peste 30 de milioane de utilizatori şi beneficiază de reducerile de costuri în marketing şi vânzări.

În mai, Bolt a obţinut 100 de milioane de euro de la firma de investiţii Naya Capital Management, într-o tranzacţie care evaluează compania la 1,7 miliarde de euro.

Bolt, înfiinţată în 2013, are peste 30 de milioane de utilizatori înregistraţi în 35 de ţări, şi a reuşit să-şi majoreze cota de piaţă în Europa de Est în detrimentul Uber. Serviciile sale includ de la transport la cerere şi micromobilitate, cu trotinete electrice şi biciclete electrice, la livrări de mâncare şi pachete.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6022 / 9066
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...