
Clienţii ING Bank România au posibilitatea de a solicita amânarea obligaţiilor de plată până la 15 martie 2021
28 Ianuarie 2021
AgerpresAstfel, persoanele fizice şi juridice afectate de pandemia COVID-19 care necesită sprijin şi care sunt eligibile conform noilor criterii pot solicita băncii amânarea plăţilor.
ING Bank România prelungeşte programul de amânare a obligaţiilor de plată ale clienţilor săi până la 15 martie 2021, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 227 din 30 decembrie 2020, potrivit unui comunicat de presă al băncii.
Astfel, persoanele fizice şi juridice afectate de pandemia COVID-19 care necesită sprijin şi care sunt eligibile conform noilor criterii pot solicita băncii amânarea plăţilor.
Noile criterii de eligibilitate, aplicabile atât persoanelor fizice cât şi juridice sunt: creditele contractate să nu aibă restanţe la momentul solicitării suspendării; data scadenţei finale a obligaţiilor de rambursare prevăzută în contractele de credit să fie ulterioară datei solicitării amânării obligaţiilor de plată.
În plus, eligibile pentru suspendare sunt plăţile la creditele acordate înainte de data de 30 martie 2020 (inclusiv) şi la cele care nu au fost declarate scadente anticipat până la 31 decembrie 2020 (inclusiv).
Perioada maximă de suspendare a obligaţiilor de plată pentru un credit este de nouă luni. Aceasta va include, dacă este cazul, şi perioada de suspendare de care a beneficiat clientul în 2020.
Potrivit băncii, dacă, de exemplu, pentru un credit un client a beneficiat deja de şase luni de suspendare, mai poate solicita suspendare pentru acel credit pentru maximum trei luni. Dacă a beneficiat deja de nouă luni de suspendare a ratelor, nu mai poate beneficia de o nouă suspendare în temeiul Ordonanţei.
Clienţii ING Bank România pot găsi cele mai importante informaţii cu privire la prevederile noii Ordonanţe pe ing.ro, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice. În plus, pe ing.ro sunt disponibile şi simulatoare pentru calcularea efectelor suspendării ratelor de credit, precum şi exemple reprezentative.
ING Bank România menţionează faptul că suspendarea obligaţiilor de plată nu înseamnă ştergerea sau anularea acestora, ci doar amânarea lor. Ea presupune în continuare calculul unei dobânzi pentru perioada în care ratele sunt suspendate şi perceperea acesteia după încheierea perioadei de suspendare conform prevederilor OUG 37/2020 completată de OUG 227/2020.
ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înfiinţată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi - companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice. ING Bank România este a patra bancă în top 10 bănci locale, conform activelor, şi singura bancă cu creştere organică, fără achiziţii de portofolii de clienţi sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,6 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri şi Mid-Corporate şi Wholesale Banking.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5363 / 8884 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum reușește Băncilă, Diaconu și Asociații să transforme stagiile de practică într-o rampă reală spre avocatura de business: selecție riguroasă, mentorat „buddy” și oportunități concrete de carieră pentru studenții motivați | Miruna Coderie, Avocat: “Este o oportunitate reală de dezvoltare, care poate marca începutul unei cariere solide în domeniul juridic”
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...