
Românii de la Alu Tech vor aloca un milion de euro pentru dezvoltarea afacerii, în 2021
28 Ianuarie 2021
AgerpresPotrivit sursei citate, deciziile privind valoarea şi direcţionarea investiţiilor au la bază o estimare de creştere a vânzărilor cu 20% în 2021.
Magazinul online de sisteme de securitate, Atu Tech, va aloca un milion de euro, în 2021, pentru a susţine dezvoltarea afacerii, se arată într-un comunicat de presă al companiei româneşti, transmis joi AGERPRES.
"Compania continuă, astfel, planul de investiţii început anul trecut, când a alocat peste 2 milioane de euro, ca parte a unei strategii investiţionale de 2 ani, menită să ducă business-ul la un alt nivel. Astfel, în 2021, compania va continua investiţiile în noul sediu logistic şi în dezvoltarea de software pentru eficientizarea fluxului de lucru. O parte din bugetul de investiţii va fi direcţionat şi către platforma din spatele site-ului şi în îmbunătăţirea constantă a serviciilor pre şi post vânzare, pentru a oferi clienţilor o experienţă completă. Atu Tech (a2t.ro) va investi şi în stocuri mai mari de produse de securitate, pentru a sprijini cererea de astfel de soluţii, aflată pe un trend ascendent", notează sursa citată.
Pe parcursul acestui an o categorie care va atrage un buget de investiţii dedicat o constituie echipamentele Safer, brand propriu Atu Tech (a2t.ro), sub care sunt comercializate echipamente de securitate şi accesorii, de control acces, camere termale şi produse de monitorizare a temperaturii, la o calitate premium şi cu un preţ accesibil. De altfel, Safer generează, în prezent, 20% din vânzările totale în magazinul online.
Potrivit sursei citate, deciziile privind valoarea şi direcţionarea investiţiilor au la bază o estimare de creştere a vânzărilor cu 20% în 2021.
Anul trecut, Atu Tech a înregistrat vânzări de aproximativ 58 de milioane de lei (12 milioane de euro), în creştere cu 35% faţă de 2019.
Atu Tech (a2t.ro) este cel mai mare magazin online de sisteme de securitate din România, după cifra de afaceri. Compania, înfiinţată în anul 2011, are sediul în Sibiu şi a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 9 milioane de euro.
Magazinul online a2t.ro comercializează peste 4.000 produse, din categorii precum sisteme de supraveghere video, sisteme de alarmă, control acces, automatizări porţi, interfoane şi videointerfoane, sisteme antiincendiu şi de sonorizare, instalaţii electrice, reţele şi telefonie etc. Atu Tech dispune de o reţea de peste 600 de instalatori parteneri, prin care poate oferi astfel de servicii la nivel naţional.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5364 / 8884 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum reușește Băncilă, Diaconu și Asociații să transforme stagiile de practică într-o rampă reală spre avocatura de business: selecție riguroasă, mentorat „buddy” și oportunități concrete de carieră pentru studenții motivați | Miruna Coderie, Avocat: “Este o oportunitate reală de dezvoltare, care poate marca începutul unei cariere solide în domeniul juridic”
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...