Comisia Europeană a aprobat preluarea Ford România de către Ford Otosan
22 Iunie 2022 Agerpres
"Comisia a ajuns la concluzia că achiziţia propusă nu ridică motive de îngrijorare cu privire la concurenţă, având în vedere că nu există suprapuneri între activităţile celor două companii, iar acestea nu sunt active pe aceleaşi pieţe din Spaţiul Economic European", se arată în comunicatul Comisiei.
Comisia Europeană a aprobat, miercuri, în temeiul reglementărilor UE în domeniul fuziunilor, preluarea societăţii Ford România SA din România de către Ford Otomotiv Sanayi A.Ş. (Ford Otosan) din Turcia, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
"Comisia a ajuns la concluzia că achiziţia propusă nu ridică motive de îngrijorare cu privire la concurenţă, având în vedere că nu există suprapuneri între activităţile celor două companii, iar acestea nu sunt active pe aceleaşi pieţe din Spaţiul Economic European", se arată în comunicatul Comisiei.
La mijlocul lunii martie anul curent, constructorul auto Ford a anunţat că a transferat proprietatea fabricii de la Craiova partenerului său Ford Otosan, cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa, acest proces fiind condiţionat de aprobările autorităţilor relevante şi ca urmare a consultărilor.
Ford şi Ford Otosan sperau atunci ca procesul de transfer al proprietăţii să fie finalizat în cel de-al treilea trimestru al anului 2022.
Ford Motor Company este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan, cu aproximativ 190.000 de angajaţi în întreaga lume. În Europa, Ford este responsabilă pentru producerea, vânzarea şi întreţinerea vehiculelor marca Ford pe 50 de pieţe individuale şi are aproximativ 45.000 de angajaţi la unităţile sale deţinute în totalitate şi la întreprinderile mixte consolidate şi aproximativ 59.000 de oameni când sunt incluse afacerile neconsolidate.
Ford Otosan (Ford Otomotiv Sanayi A.Ş.) este o companie cotată la bursă, în care Ford şi Koc Holding au acţiuni egale. Pe lângă producerea gamelor Transit, Transit Custom şi Transit Courier, Ford Otosan este centrul de excelenţă şi liderul global de inginerie pentru dezvoltarea vehiculelor comerciale grele şi a grupurilor motopropulsoare Ford Trucks şi oferă asistenţă globală pentru ingineria de motoare diesel şi vehicule comerciale uşoare Ford.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2974 / 9214 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





