Consiliul Concurenţei recomandă actualizarea cadrului legislativ din domeniul aditivilor alimentari
27 Mai 2022 Agerpres
În Romania, cei mai utilizaţi 10 aditivi alimentari (de ex. carbonaţi de sodiu, acid citric, adipat de diamidon acetilat, carbonaţi de amoniu, acid acetic, carbonat de calciu, acid lactic, acid fosforic, acid ascorbic, benzoat de sodiu) reprezintă aproximativ 70% din totalul vânzărilor.
Consiliul Concurenţei recomandă actualizarea cadrului legislativ din domeniul aditivilor alimentari cu legislaţia europeană, având în vedere că există diferenţe care pot crea confuzii şi dezavantaje furnizorilor şi utilizatorilor români de aditivi.
"În urma derulării unui studiu, autoritatea de concurenţă a constat că Norma privind aditivii alimentari destinaţi utilizării în produsele alimentare pentru consum uman, emisă de Ministerul Sănătăţii este neactualizată din anul 2011, în timp ce legislaţia europeană (Regulamentul (CE) Nr. 1333/2008) a suferit mai multe modificări, ultimele în luna decembrie 2020. Astfel, există o serie de diferenţe de denumire, cât şi de definire în ceea ce priveşte aditivii alimentari şi categoriile acestora faţă de cele prevăzute în traducerea oficială în limba română a regulamentului european în domeniu", susţin reprezentanţii autorităţii de concurenţă într-un comunicat remis vineri AGERPRES.
În Romania, cei mai utilizaţi 10 aditivi alimentari (de ex. carbonaţi de sodiu, acid citric, adipat de diamidon acetilat, carbonaţi de amoniu, acid acetic, carbonat de calciu, acid lactic, acid fosforic, acid ascorbic, benzoat de sodiu) reprezintă aproximativ 70% din totalul vânzărilor.
În ceea ce priveşte aditivii alimentari simpli, cea mai mare parte din cantităţile furnizate sunt produse importate, la nivel naţional fiind identificat un singur producător de clorură de calciu, acid fosforic, respectiv hidroxid de sodiu.
Potrivit sursei citate, în cazul mix-urilor de aditivi, oferta de pe piaţa din România este reprezentată atât de producători naţionali/străini, cât şi de distribuitori. Principalii producători de mixuri identificaţi sunt: Expertarom Food Ingredients, Gemini Natromind, Ion Moş, Nutriprod, Orkla Foods, Pacovis, Puratos Prod, Rompak Paşcani, Şapte Spice, Zeelandia, Rollit, Solina şi Kralex.
Aditivii alimentari sunt substanţele, naturale sau chimice, folosite în scop tehnologic în produsele alimentare şi care nu se consumă ca atare.
"Autorizarea şi utilizarea aditivilor alimentari este reglementată la nivelul Uniunii Europene, putând fi utilizaţi doar aditivii alimentari autorizaţi. Aceştia sunt grupaţi în categorii, precum îndulcitori, coloranţi, conservanţi sau antioxidanţi. Tot la nivel european, sunt reglementate cerinţele generale privind etichetarea şi condiţiile de utilizare, dar şi cantităţile maxime permise în fabricarea produselor alimentare. De exemplu, E300 acid ascorbic, E170 carbonatul de calciu, E330 acid citric, E290 dioxid de carbon (aditivi care se folosesc în producţia de lapte deshidratat, grăsimi şi uleiuri, brânză maturată şi brânză din zer) sunt aditivi alimentari consideraţi siguri pentru consum în orice dozaj, în timp ce, pentru E951 aspartam, E250 nitrit de sodiu, E954 zaharină, există limite stipulate în ceea ce priveşte dozajul. De exemplu, E250 nitrit de sodiu se poate utiliza în cantitate maximă de 0,01 mg/kg pentru produsele alimentare şi deloc în băuturi", se menţionează în comunicatul CC.
Studiul este pus în dezbatere publică pe pagina web a instituţiei, www.consiliulconcurentei.ro, timp de 30 zile. Observaţiile pot fi transmise în acest interval de timp, prin e-mail, la adresa studiuaditivi@consiliulconcurentei.ro.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2928 / 9076 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Client Choice by Lexology: Ioana Racoți (ZRVP), Adina Chilim Dumitriu (NNDKP), Octavian Adam (GNP), printre cei șapte profesioniști care se diferențiază prin calitatea relației cu clientul și capacitatea de a adăuga valoare reală afacerii acestuia | Cine sunt avocații români pentru care nominalizările au venit exclusiv de la corporate counsels, într-o procedură ce nu poate fi influențată și care sunt ariile de practică în care excelează
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





