Dezvoltatorul imobiliar STK Properties a debutat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti
18 Mai 2022 Agerpres
Acţiunile companiei se tranzacţionează sub simbolul bursier STKP, iar listarea are loc după ce compania a atras de la investitorii din piaţa de capital 3,5 milioane de lei.
STK Properties, vehicul investiţional înfiinţat de fondul de investiţii STK Emergent, axat pe dezvoltarea de proiecte imobiliare în Cluj-Napoca, a debutat joi pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Acţiunile companiei se tranzacţionează sub simbolul bursier STKP, iar listarea are loc după ce compania a atras de la investitorii din piaţa de capital 3,5 milioane de lei.
Capitalizarea anticipată a companiei este de aproape 21 milioane de lei.
"STK Properties devine a noua companie listată la bursă, de la începutul acestui an, diversificând în acelaşi timp oferta de acţiuni disponibilă investitorilor. Toţi cei care au făcut posibilă listarea de astăzi, investitorii, consultantul autorizat, compania în sine, echipa BVB, demonstrează încă o dată capacitatea noastră de a susţine companiile româneşti în traseul lor de creştere şi dezvoltare. Astăzi este vorba de Cluj-Napoca şi de domeniul imobiliar, dar de la începutul anului investitorii de la bursă au susţinut unele dintre cele mai diverse companii, din agricultură, tehnologie, zootehnie, IT şi construcţii", a declarat Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.
La rândul său, Nicolae Pascu, preşedinte şi director general, STK Financial AFIA SA, a afirmat că STK Properties va fi o companie de proiect al cărui obiectiv principal îl constituie realizarea dezvoltării imobiliare Green Square şi restituirea către investitori a profitului realizat.
"În prezent este în derulare procedura de obţinere a PUZ, iar faţă de momentul realizării plasamentului privat am obţinut avizul de trafic, una dintre fazele esenţiale pentru obţinerea PUZ", a declarat Nicolae Pascu.
Compania a derulat în martie 2022 un plasament privat de vânzare de acţiuni, în cadrul căruia au participat 40 de investitori, dintre care 7 profesionali şi 33 de retail. Compania a vândut 1.552.300 acţiuni la un preţ de 2,25 de lei/acţiune. Plasamentul privat şi listarea acţiunilor au fost realizate cu sprijinul BRK Financial Group.
"Realizarea şi închiderea cu succes a plasamentului privat realizat de către STK Properties în luna martie, într-un climat geopolitic dificil, este o dovadă a faptului că piaţa de capital este o opţiune pentru atragerea de capital în orice moment. Prin listarea acţiunilor STK Properties se lărgeşte numărul emitenţilor activi în sectorul real-estate, un sector căutat de investitori în orice context economic", a declarat Răzvan Raţ, director general adjunct BRK Financial Group.
Fondurile atrase de la investitorii din piaţa de capital vor fi utilizate pentru dezvoltarea şi finalizarea până în 2027 a unui proiect imobiliar în Cluj-Napoca, cartierul Bună Ziua, conform Memorandumului de listare a acţiunilor.
Proiectul prevede construcţia a 240 apartamente de 1, 2 şi 3 camere în suprafaţă totală de aproximativ 18.500 mp, un parc care va fi cedat primăriei Cluj-Napoca, zonă comercială, 2,200 mp teren alocat pentru construcţia unei creşe de 1,500 mp şi 520 parcări.
Conform estimărilor curente, profitul net total realizat de STK Properties în urma realizării proiectului imobiliar se va ridica la 14,7 milioane de euro, până la finalul 2027.
STK Emergent, unul dintre fondurile locale de acţiuni active pe piaţa fondurilor închise de acţiuni, este acţionarul majoritar al STK Properties, cu 83,3% din capitalul social. STK Emergent este de asemenea primul fond listat la BVB, din septembrie 2008, sub simbolul bursier STK.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3129 / 9229 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





