ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Erste Group asigură facilități noi de finanțare, în valoare de 160 mil. €, pentru Globalworth

12 Ianuarie 2023   |   BizLawyer

Aceste facilități sunt parte din gestionarea strategică în curs a inițiativelor noastre de administrare a lichidităților și a datoriilor, consolidând în continuare poziția de lichiditate a Globalworth.

 
 
Globalworth, cel mai mare investitor în spații de birouri din Europa Centrală și de Est, a anunțat semnarea a două facilități noi în valoare de 160 milioane de Euro.

Aceste facilități sunt parte din gestionarea strategică în curs a inițiativelor noastre de administrare a lichidităților și a datoriilor, consolidând în continuare poziția de lichiditate a Globalworth.

Prima facilitate este o Facilitate de Credit Revolving („FCR”) fără garanții în valoare de 50 milioane de Euro, cu un termen de trei ani, care a fost structurată pentru a se alinia, în general, la programul actual Euro Medium Term Note (EMTN) al companiei și la actuala sa Facilitate de Credit sindicalizat tip Revolving în valoare de 215 milioane de Euro.


Cea de-a doua facilitate constă într-o finanțare garantată cu active în valoare de 110 milioane de Euro a portofoliului logistic / industrial ușor al companiei din România, cu un termen de zece ani.

Erste Group, prin Erste Group Bank AG și Banca Comercială Română SA, a acordat ambele facilități, consolidând în continuare parteneriatul cu unul dintre finanțatorii noștri pe termen lung.

"Lichiditatea rămâne un element cheie pentru noi, așa că suntem încântați că am obținut un nou capital flexibil, angajat în condiții favorabile, în pofida mediului macroeconomic actual. De asemenea, ca răspuns la condițiile pieței, Grupul Globalworth poate lua în considerare anumite tranzacții pe piața de capital, inclusiv răscumpărarea de obligațiuni sau acțiuni emise în perioadele de raportare viitoare. De asemenea, aș dori să profit de această ocazie pentru a mulțumi Erste Group și BCR pentru cooperarea strânsă și de succes de-a lungul anilor și pentru parteneriatul nostru continuu în viitor”, a comentat Mihai Zaharia (foto), Director de Investiții Globalworth România și Director Piețe de Capital Globalworth Group.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2007 / 8957
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dr. Cosmin Vasile, singurul avocat român considerat de Lexology „Thought Leader” atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation | Ce spune un practician român de top despre prezentul și viitorul arbitrajului: piața cere proceduri eficiente și previzibile, UE trebuie să clarifice circulația sentințelor arbitrale străine, iar finanțarea de către terți urcă pe agendă. Arbitrajul rămâne opțiunea asumată pentru dispute complexe, cu rezultate măsurabile
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy la vânzarea participației în Rătești Solar și a împrumuturilor acordate ca acționar către Econergy International, pentru 45,6 milioane EUR
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
LegiTeam: Junior lawyers 0-1 years - Dispute Resolution Practice | GNP Guia Naghi and Partners
Lexology IP Rankings 2025 | Cine sunt profesioniștii care setează standardele pe o piață din ce în ce mai competitivă: Ana-Maria Baciu, Răzvan Dincă, Dana Blaer și Ciprian Dragomir, printre avocații a căror poziționare confirmă maturizarea sectorului local și relevanța lui în arhitectura regională a proprietății intelectuale
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Filip & Company asistă OH Holding Limited în finalizarea tranzacției prin care fondul de investiții intră în acționariatul Lensa. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener)
Filip & Company a asistat Victoriabank în finalizarea achiziției OCN “Microinvest” SRL în Republica Moldova. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...