ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Fondul de investiții Mid Europa Partners își inaugurează biroul din București

09 Septembrie 2019   |   MEDIAFAX

Cu birouri în Londra, Budapesta, Varșovia, Istanbul și București, Mid Europa Partners a strâns și gestionat fonduri în valoare de aproximativ 5,2 miliarde euro.

 
 
Fondul de investiții Mid Europa Partners, cu activități în Europa Centrală și de Est și-a deschis luni biroul din București, informează un comunicat al fondului.

Matthew Strassberg și Robert Knorr, Co-Managing Partners ai Mid Europa, au declarat: „Inaugurarea biroului de la București este o evoluție naturală a angajamentului nostru față de România, ca efect al creșterii activităților de pe plan local în urma îmbunătățirii climatului investițional pe termen lung din România. Începând cu anul 2015 am investit aproape 0,5 miliarde de euro în Profi, principalul lanț de supermarketuri de proximitate din România, Regina Maria, un important operator privat de servicii premium de sănătate, și, cel mai recent, Urgent Cargus, furnizor de servicii de curierat și coletărie.”


Berke Biricik, executivul care s-a alăturat Mid Europa în 2013 și care va conduce activitățile Mid Europa în România, a declarat: „Am fost implicat direct în investițiile noastre în Profi și Urgent Cargus, iar acum aștept cu nerăbdare să pornim procesul de coordonare pentru monitorizarea și demararea de noi activități în România din noul birou din București.”

Cu birouri în Londra, Budapesta, Varșovia, Istanbul și București, Mid Europa Partners a strâns și gestionat fonduri în valoare de aproximativ 5,2 miliarde euro. Mid Europa are o abordare pan-regională, preia companii lider de piață, în principal în industrii cu o creștere orientată spre piața locală, iar de la fondarea sa în anul 1999 a finalizat 41 de investiții în 18 țări din regiune.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8098 / 9147
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
INTERVIURI ESENȚIALE | De vorbă cu Ioana Gelepu, fondatoarea cabinetului “Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement”, despre succesul unei construcții născute din pasiune și despre rafinamentul unui „atelier de lux” dedicat spețelor complexe: “Acum 3 ani a fost un vis, între timp a devenit certitudine: artizanat în domeniul litigiilor este ceea ce vreau să fac toată viața”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
Schoenherr asistă Enterprise Investors în investiția în 18GYM. Mădălina Neagu (Partner) a coordonat echipa
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...