IFC sprijină finanţarea proiectelor de mediu din România şi Serbia
30 Iulie 2021 Agerpres
Prin această investiţie, IFC promovează un sector imobiliar eficient din punct de vedere energetic, de natură să asigure o mai bună sustenabilitate a pieţei, şi se implică în activităţile dedicate schimbărilor climatice la nivelul ambelor ţări.
IFC, divizie a Băncii Mondiale, este implicată într-un proiect de lansare a unor obligaţiuni ecologice în cadrul căruia vor fi construite o serie de unităţi industriale şi logistice în Serbia şi România, cu certificare verde, potrivit unui comunicat remis, vineri, AGERPRES.
Prin această investiţie, IFC promovează un sector imobiliar eficient din punct de vedere energetic, de natură să asigure o mai bună sustenabilitate a pieţei, şi se implică în activităţile dedicate schimbărilor climatice la nivelul ambelor ţări.
IFC a investit suma de 42,5 milioane euro într-o emisiune de 500 milioane euro de obligaţiuni ecologice lansată de CTP N.V. (CTP), un dezvoltator de proiecte industriale şi logistice durabile din Europa. Emisiunea de obligaţiuni verzi a fost lansată de CTP în cadrul unui program de instrumente financiare pe termen mediu, în valoare de 4 miliarde euro, listat pe bursa Euronext din Dublin pentru finanţarea activelor verzi care promovează modelul de creştere cu emisii de carbon reduse, rezilientă în faţa schimbărilor climatice.
Dezvoltarea unei infrastructuri de natură să susţină activităţile comerciale şi de afaceri, care să fie eficientă din punct de vedere energetic, are o importanţă-cheie pentru abordarea provocărilor legate de schimbările climatice. Ca reacţie, CTP va utiliza sumele provenite din investiţiile IFC pentru a dezvolta o serie de proiecte imobiliare industriale şi logistice sustenabile, certificate ecologic în România şi Serbia.
Pe lângă susţinerea standardelor de mediu înalte pe care CTP le are cu privire la proprietăţile comerciale din România şi Serbia, IFC va ajuta CTP să-şi îmbunătăţească si guvernanţa corporativă şi să-şi optimizeze politicile de sustenabilitate, activitate care va include şi un angajament de a deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până la sfârşitul anului 2021.
"CTP urează bun-venit IFC în rândurile investitorilor în obligaţiunile sale ecologice. Atât România, cât şi Serbia, constituie pieţe importante pentru CTP. Obiectivul nostru de a creşte poziţia de lider pe piaţă a CTP, fiind si cel mai durabil dezvoltator de proprietăţi industriale şi logistice de pe aceste pieţe, este pe deplin aliniat cu propriile obiective de dezvoltare ale IFC. Este un proiect de succes pentru amandoua părţile implicate", a declarat Jan-Evert Post, Director pentru Finanţare şi Relaţii cu Investitorii în cadrul CTP NV. "CTP va continua să fie un leader în domeniul mediului, social şi guvernanţă la nivelul sectorului de logistică şi de industrie uşoară din Europa. Considerăm că sprijinul acordat de IFC constituie un puternic vot de încredere în eforturile noastre de a deveni o companie neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon şi de a obţine un loc de top în domeniile mediu, social şi guvernanţă.
România constituie un coridor semnificativ de transfer al bunurilor între Europa de Est şi restul Uniunii Europene. Această ţară constituie un important centrul logistic pentru Bulgaria şi Moldova datorită distanţelor scurte şi costurilor de transport scăzute. Serbia, pe de altă parte, deţine un potenţial semnificativ de dezvoltare ca hub industrial şi logistic datorită amplasamentului său geografic, a reţelelor de transport şi costurilor competitive ale forţei de muncă, alături de angajaţi educaţi, multilingvi şi cu cunoştiinţe tehnice.
"Ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est sunt bine poziţionate pentru atragerea noilor investiţii private în sectorul de producţie, iar lanţurile valorice mondiale necesită acces la clădiri industriale verzi şi la facilităţi logistice inteligente şi prietenoase cu mediul", a declarat Ary Naim, Director Regional IFC pentru Europa Centrală şi de Sud-est. "Cu această operaţiune, ne propunem să semnalăm sprijinul nostru pentru cele mai bune practici de sustenabilitate, precum şi pieţei obligaţiunilor ecologice ca instrument-cheie de finanţare a eforturilor de redresare ecologică".
Portofoliul de investiţii pe care IFC le-a angajat în Europa Centrală şi de Sud-Est, la sfârşitul lunii iunie 2021, era de 2,474 miliarde de dolari. Investiţiile IFC sunt răspândite în sectoare-cheie din economiile mai multor state, concentrându-se pe consolidarea şi diversificarea instituţiilor financiare, a infrastructurii, a proprietăţii comerciale şi sectoarelor de retail, precum şi pe dezvoltarea capitalului privat şi al fondurilor de capital de investiţii.
IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, este cea mai mare instituţie globală de dezvoltare concentrată pe sectorul privat din pieţele emergente. Activitatea noastră se desfăşoară în peste 100 de state ale lumii, în care ne valorificăm capitalul, experienţa şi influenţa pentru a crea pieţe şi oportunităţi în ţările aflate în curs de dezvoltare. În exerciţiul financiar 2020, am investit 22 miliarde USD în societăţi private şi instituţii financiare din diverse ţări aflate în curs de dezvoltare, valorificând capacităţile din sectorul privat pentru a contribui la eliminarea sărăciei extreme şi pentru a susţine prosperitatea comună.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4513 / 9140 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații, consultanții vânzătorilor în tranzacția prin care Grupul LuxVet preia rețeaua Mobile Vet
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Echipele reunite Peligrad Law și David & Baias obțin o hotărâre de referința a Tribunalului Uniunii Europene privind încadrarea tarifara a băuturii tip cidru, marca Strongbow, care confirma ca nivelul accizei pentru această băutură este zero
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





