Ionuţ-Valeriu Andrei este noul director general al Loteriei Române
07 Iulie 2022 Agerpres
El a fost numit în această funcţie în şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 6 iulie 2022.
Ionuţ-Valeriu Andrei este noul director general al Companiei Naţionale "Loteria Română" S.A., începând din data de 7 iulie 2022, potrivit unui comunicat remis, joi, AGERPRES.
El a fost numit în această funcţie în şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 6 iulie 2022.
Ionuţ-Valeriu Andrei a fost, în perioada august 2017 - noiembrie 2019, secretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale unde s-a ocupat în special de coordonarea proiectelor de digitalizare, cât şi în mediul privat, ca project manager. A absolvit Facultatea de Administraţie şi Afaceri din cadrul Universităţii Bucureşti şi Programul postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională Securitate şi Bună Guvernare în domeniul Ştiinţelor Militare, Informaţii şi Ordine Publică din cadrul Colegiului Naţional de Apărare.
"Mă onorează faptul că mi s-a încredinţat mandatul de director general al Loteriei Române, o instituţie a statului cu o importantă tradiţie şi o istorie pe măsură, unul dintre cele mai cunoscute şi de succes branduri româneşti. Îmi plac provocările profesionale şi îmi doresc să contribui la dezvoltarea companiei şi să venim cu noutăţi care să răspundă aşteptărilor jucătorilor", a declarat Ionuţ-Valeriu Andrei, director general C.N. "Loteria Română" S.A.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2863 / 9154 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
BACIU PARTNERS obține o dublă clasare în Tier 1 în Legal 500 EMEA 2026
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Teis și Asociații intră în topul clasamentului Legal 500 EMEA 2026 de la prima participare cu practica de achiziții publice și leading partner
ANALIZĂ DETALIATĂ - România în Chambers Europe 2026: lideri, campioni de nișă și firmele cel mai bine cotate ale pieței | NNDKP domină prezența în Band 1, Filip & Company și RTPR își consolidează statutul în practicile esențiale ale avocaturii de business. Piața reflectă o competiție tot mai intensă între liderii tradiționali și firmele specializate care câștigă teren în ariile de nișă
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





