ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Licitaţie pentru achiziţia de trenuri electrice de călători; valoarea estimată a contractului poate ajunge la 4,56 miliarde de lei

03 Aprilie 2019   |   AGERPRES

Anunțul prevede o clauză suspensivă potrivit căreia "încheierea contractului de achiziţie publică este condiţionată de încheierea contractului de finanţare sau de alocarea de credite bugetare pentru acest obiectiv de investiţii de către autoritatea contractantă.

 
 
Autoritatea pentru Reformă Feroviară organizează licitaţie deschisă pentru achiziţionarea de material rulant nou destinat transportului regional şi suburban feroviar de călători (trenuri electrice regionale RE-R), valoarea estimată a contractului fiind cuprinsă între 1,71 miliarde de lei şi 4,56 miliarde de lei, potrivit unui anunţ al ARF, publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Conform anunţului, este vorba despre 40 de rame electrice destinate serviciilor feroviare de transport pasageri, pe rutele suburbane şi regionale (RE-R), inclusiv mentenanţă, instruirea personalului şi asistenţă tehnică în perioada de garanţie, cu posibilitate de suplimentare a numărului de garnituri până la 80. Valoarea estimată (la momentul actual) se regăseşte în intervalul: 1.707.125.000 lei, fără TVA, contravaloarea a 40 rame cu 15 ani mentenanţă şi 4.557.130.000 lei, fără TVA, pentru 80 de trenuri cu 30 ani mentenanţă.


"Având în vedere prevederile art. 221, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 72, alin (1), lit. (a) din Directiva 2014/24/UE , în contractul de achiziţii vor fi prevăzute două clauze de revizuire, astfel: posibilitatea suplimentării cantităţii cu încă 40 rame electrice la care se vor asigura serviciile mentenanţă şi reparaţii, conform cerinţelor din caietul de sarcini, pe o durată de 15 ani; posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 15 ani (mentenanţă 15 ani + 15 ani), conform cerinţelor din caietul de sarcini. Perioada de mentenanţă după suplimentare va fi de 30 ani pentru toate cele 80 unităţi de rame electrice. Suplimentarea cantităţilor achiziţionate (40 de rame RE-R cu 15 ani mentenanţă), prin dublare, va putea fi făcută fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional", se spune în anunţul ARF.

De asemenea, se prevede o clauză suspensivă potrivit căreia "încheierea contractului de achiziţie publică este condiţionată de încheierea contractului de finanţare sau de alocarea de credite bugetare pentru acest obiectiv de investiţii de către autoritatea contractantă.

"Ofertanţii din cadrul acestei proceduri acceptă că autoritatea contractantă şi/sau finanţatorul nu pot fi considerate răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acestuia şi indiferent dacă autoritatea contractantă şi/sau finanţatorul au fost notificate asupra existenţei unui asemenea prejudiciu. Ofertanţii din cadrul acestei proceduri îşi asumă întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situaţia aplicării clauzei", se mai arată în anunţ.

Durata contractului va fi de 220 de zile şi nu se va reînnoi.

Achiziţia va fi făcută din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).

"ARF are calitatea de beneficiar direct în cadrul POIM, în condiţiile prevăzute în Ghidul solicitantului, pentru fondurile alocate sectorului de transport feroviar. Finanţarea proiectului este asigurată din POIM, iar cofinanţarea este asigurată de la bugetul de stat", se precizează pe SEAP.

Achiziţia nu intră sub incidenţa acordului privind achiziţiile publice.

Ofertele sau cererile de participare trebuie depuse până la data de 3 iunie, ora 15:00.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8351 / 8740
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Real Estate)
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Drept Societar și Comercial)
Filip & Company asistă NextUp Solutions în procesul de vânzare către Symfonia. Andreea Bănică (counsel): ”Tranzacția confirmă încă o dată că ecosistemul tech românesc este suficient de matur pentru a atrage interesul unor jucători internaționali serioși”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat stagiar pentru practica de Drept Societar și Comercial
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ a oferit consultanță companiei germane de tehnologie cbs în achiziția diviziei SAP a SkyConsult | Cristina Daianu (Partener): ”A fost o tranzacție deosebit de dificilă. Proiectul a combinat elemente brownfield și greenfield”
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii de business de astăzi înseamnă atât provocări, cât și oportunități semnificative. Dana Bivol (Partener): ”Alături de ceilalți colegi parteneri am reușit să creăm o firmă cu un brand puternic, recunoscut pentru expertiza sa, atât pe plan local, cât și internațional. Popescu & Asociații oferă un mix ideal de oportunități profesionale, mediu de lucru pozitiv și resurse pentru dezvoltare personală și profesională”
Proiectul eșuat de lobby, prin care liderii Alianței pentru Unirea Românilor ar fi beneficiat de o întâlnire și o ședință foto cu Donald Trump la reședința din Mar-a-Lago (Florida) se lasă cu un proces în SUA. Pretenții de 4,6 mil. USD pentru că șefii partidului AUR nu s-au întâlnit cu înalți oficiali americani, peste Ocean
Activitate intensă în practica de Employment de la NNDKP, firmă cu una dintre cele mai mari și performante echipe de avocați specializați în oferirea de asistență juridică pe întregul spectru de aspecte de Dreptul Muncii, într-o perioadă în care solicitările clienților s-au diversificat | Roxana Abrașu (Partener): ”Avem situații care presupun complexitate prin anvergura și impactul global adus, dar și situații unde se ridică subiecte diverse sau sensibile ce trebuie gestionate cu prudență pentru a asigura că sunt abordate ținând cont de numeroasele reglementări aplicabile și se finalizează cu luarea măsurilor corespunzătoare”
Rising Stars | Raluca Biță, unul dintre cei mai buni studenți ai generației sale, a ales să profeseze în sfera Dreptului financiar-bancar în echipa Filip & Company: ” Una dintre principalele mele așteptări a fost să găsesc un mediu care să mă stimuleze intelectual și să-mi ofere ocazia de a rezolva probleme complexe și am întâlnit exact asta. Fiecare caz aduce provocări unice, care necesită o combinație de cunoștințe juridice, gândire critică și creativitate în găsirea celor mai bune soluții pentru clienți”
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
Filip & Company asistă Conversion Marketing, parte a grupului eMAG, la transferul activității Profitshare către 2Performant
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Andrei Cosma (BACIU PARTNERS), revenit în avocatura locală după ce a activat ca general counsel pentru o firmă de tehnologie din Malta: ”Cred că succesul în avocatură apare atunci când un avocat înțelege cu adevărat distincția - și îmbinarea - dintre profesia de avocat și avocatura ca business. Ambele concepte au o importanță de sine stătătoare și trebuie creată o simbioză pentru a tinde spre succes”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...