ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Lidl România a investit anul trecut 30 de milioane de lei în dezvoltarea comunităţilor locale

01 Aprilie 2021   |   Agerpres

Potrivit sursei citate, investiţiile au vizat parteneriate strategice ce urmăresc trei direcţii: educaţie, mediu şi dezvoltarea serviciilor de urgenţă. Astfel, în cursul anului trecut, Lidl a investit 30 milioane de lei în dezvoltarea societăţii româneşti, cu scopul de a avea un impact pozitiv pe termen lung în comunităţile în care retailerul activează.

 
 
Investiţiile realizate în 2020 de Lidl România în dezvoltarea comunităţilor locale s-au ridicat la valoarea de 30 de milioane de lei, informează retailerul într-un comunicat de presă, transmis joi AGERPRFES.
 
Potrivit sursei citate, investiţiile au vizat parteneriate strategice ce urmăresc trei direcţii: educaţie, mediu şi dezvoltarea serviciilor de urgenţă. Astfel, în cursul anului trecut, Lidl a investit 30 milioane de lei în dezvoltarea societăţii româneşti, cu scopul de a avea un impact pozitiv pe termen lung în comunităţile în care retailerul activează.
 
În acest sens, peste 90 de organizaţii non-guvernamentale au beneficiat de sprijinul Lidl, dintre care 35 în mod direct şi alte 59 au fost susţinute prin programele de granturi finanţate de retailer. De asemenea, la finanţarea proiectelor au contribuit şi clienţii Lidl, cu peste 260.000 de lei, prin donaţiile de la casele de marcat.
 
Pe segmentul de mediu, valoarea investiţiei a depăşit 9,5 milioane de lei pentru combaterea poluării cu plastic şi a reducerii risipei alimentare.
 
În zona educaţională, Lidl a susţinut cinci parteneri strategici cu suma de peste opt milioane de lei, în timp ce pentru dezvoltarea comunităţilor s-au alocat mai mult de trei milioane lei.
 
"Pentru a oferi soluţii la problemele cu care se confruntă comunităţile din care face parte, în 2020, Lidl a demarat un program de investiţii sociale prin care oferă micro-granturi nerambursabile pentru iniţiativele locale. Programul Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi s-a adresat iniţiativelor din 6 localităţi: Braşov, Buftea, Cluj, Oradea, Vaslui, Brăila. În total, 49 de proiecte din domeniile educaţie şi mediu au fost alese pentru a răspunde concret nevoilor comunităţilor. Printre acestea se numără şi 3 proiecte implementate în premieră în comunităţi: prima grădină comunitară de legume din Oradea, prima şcoală dotată cu panouri solare din Vaslui şi primul curs de alfabetizare digitală din Pata Rât, Cluj", se arată în comunicatul citat.
 
În 2020, Lidl a continuat parteneriatul strategic cu Ambasada Sustenabilităţii pentru a promova dezvoltarea durabilă a comunităţilor şi împreună au lansat proiectul "România cu un singur chip", un studiu măsurabil despre diferenţele dintre viaţa românilor din mediul rural şi a celor din mediul urban.
 
De asemenea, compania s-a implicat în digitalizarea României şi a susţinut Code4Romania, a doua cea mai mare comunitate de tehnologie civică din lume, care îşi propune să realizeze în următorii ani, sute de aplicaţii care să ajute societatea românească, urmărind cinci domenii-cheie: Educaţie, Sănătate, Mediu, Grupuri vulnerabile şi Participare civică.
 
Lidl este unul dintre cei mai mari angajatori din România, cu o echipă de peste 9.000 de membri activi, care îşi desfăşoară activitatea în toate judeţele ţării.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5078 / 8983
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
România solicită despăgubiri de 2 miliarde de euro la Curtea Internațională de Arbitraj din Londra pentru blocarea proiectului „Casa Radio” din București, dezvoltat de Plaza Centers NV | Statul și investitorii se înfruntă pe două planuri, comercial și investițional, cu seturi de remedii și probatoriu diferite, dar și cu potențiale efecte de interferență
Țuca Zbârcea & Asociații obține o soluție favorabilă într-un important litigiu de drept fiscal și vamal | Ionuț Șerban (Partener): „Este o victorie importantă pentru clientul nostru și un precedent valoros în disputele de drept vamal”
Avocații PNSA au stat alături de M Plus Croatia d.o.o, lider european în outsourcing-ul proceselor de afaceri și tehnologie, în tranzacția prin care a achiziționat Valoris Group - jucător local care deservește proiecte multilingve pentru clienți internaționali | Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Piața de Real Estate, radiografiată de NNDKP, firmă despre care ghidurile juridice internaționale spun că este “probabil cea mai bună din România” în această practică: industrial-logistic în viteză, office cu accent pe retenție și eficiență, rezidențial cu presiune pe preț | De vorbă cu Vlad Tănase (partener) despre dinamica pieței, apetitul investitorilor, tranzacționarea proiectelor și blocajele de pe acest segment
Biroul Kinstellar din București a fost alături de Repono AB în achiziția unui sistem de stocare pe bază de baterii în județul Argeș | Karim Nils Grueber (CEO Repono): ”Echipa Kinstellar a fost un partener excepțional pe parcursul acestei tranzacții. Expertiza lor în sectorul energetic, abordarea pragmatică și capacitatea de a răspunde rapid și eficient au fost esențiale pentru a ne ghida prin reglementările complexe ale României”
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Microfruits SA în achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni emise de Armătura SA, cu o echipă coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) | Proiectul a presupus o analiză juridică amplă și o coordonare atentă între toate părțile implicate
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...