ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Noul director general al Cosmopolis este Ozan Tuncer

17 Martie 2022   |   Agerpres

Ozan Tuncer preia această funcţie de la Ahmet Buyukhanli, acţionarul principal Opus Land Development, compania care dezvoltă ansamblul Cosmopolis.

 
 
Noul director general al Cosmopolis este Ozan Tuncer, care a îndeplinit anterior funcţia de director financiar al companiei, se menţionează într-un comunicat remis joi AGERPRES.
 
Ozan Tuncer preia această funcţie de la Ahmet Buyukhanli, acţionarul principal Opus Land Development, compania care dezvoltă ansamblul Cosmopolis.
 
Acţionarul principal al Opus Land Development şi-a exprimat încrederea că Ozan Tuncer este cea mai potrivită persoană pentru preluarea funcţiei de director general al Cosmopolis.
 
"După 14 ani de când am pus bazele acestei comunităţi unice în România, Cosmopolis trece într-o nouă etapă de dezvoltare. Am depăşit pragul de 14.000 de rezidenţi, suntem prima opţiune în materie de locuinţe noi în nordul Capitalei, iar toţi aceşti ani de dezvoltare susţinută au dovedit că ne concentrăm pe vânzarea unui stil de viaţă, nu doar metri pătraţi. Ozan Tuncer este alături de noi de aproape 10 ani, îndeplinind cu succes rolul de Chief Financial Officer. Am încredere că este cea mai potrivită persoană să preia rolul de CEO şi să ducă mai departe planurile de dezvoltare ale Cosmopolis, păstrând viziunea şi misiunea Cosmopolis", a declarat Ahmet Buyukhanli, citat în comunicat.
 
Ozan Tuncer este absolvent al Facultăţii de Economie şi şi-a început cariera profesională în anul 2000 în Meteksan Sistem, o companie din grupul Bilkent Holding. Meteksan a fost principalul integrator IT din Turcia, activ în principal în industriile de apărare, educaţie şi financiare. În 2005 a fost numit director financiar al Meteksan România pentru prima activitate a grupului în străinătate. În 2009 s-a alăturat Synergy Construct, un antreprenor general de top din România, activ în proiecte rezidenţiale, comerciale şi industriale. A deţinut funcţia de director financiar al Synergy până în 2012, când s-a alăturat Opus Land Development, în calitate de director financiar.
 
Opus Land Development a alocat pentru acest an investiţii de 30 milioane de euro şi îşi propune construcţia a cel puţin 500 de unităţi noi în Cosmopolis, atât apartamente cât şi vile, alături de un nou strip mall şi de extinderea infrastructurii rutiere.
 
Cosmopolis, cel mai amplu proiect rezidenţial din România construit după 1989, va ajunge la finalul acestui an la peste 5.000 locuinţe finalizate şi o comunitate de peste 15.000 de locuitori, în urma unor investiţii cumulate de peste 350 de milioane de euro, una dintre cele mai mari investiţii realizate într-un proiect imobiliar din România. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3249 / 9066
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...