ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Platforma de investiții imobiliare fracționale MetaWealth vinde primul pachet de active imobiliare în timp record, către investitori din 12 țări, pentru 2,14 mil. USD

04 Mai 2023   |   BizLawyer

România conduce efortul global de tokenizare din industria imobiliară

 
 
MetaWealth, start-up-ul fintech cu birouri în București, Dublin și Toronto, a vândut primul activ imobiliar către 153 investitori din România, Cipru, Austria, Elveția, Marea Britanie, Danemarca, Belgia, Olanda, Cehia, Canada, Suedia și Grecia, pentru o valoare combinată de 2,14 milioane USD.

Vânzarea, realizată în timp record de la lansarea platformei MetaWealth în urmă cu o lună de zile în Uniunea Europeană, Marea Britanie și Canada, confirmă impactul revoluționar pe care această platformă o poate avea asupra investițiilor imobiliare și aduce România în fruntea eforturilor de a tokeniza această industrie la nivel global.

„În mai puțin de 8 săptămâni, 30 de apartamente noi din București, complet mobilate și închiriate integral au devenit proprietatea unei comunități de investitori din întreaga lume, care au fost atrași de calitatea premium a activelor, de randamentul anual competitiv de 6% generat de investiția lor și de previziunile optimiste pentru viitorul pieței imobiliare din România”, spune Michael Topolinski, unul dintre co-fondatorii MetaWealth. „Ne așteptăm ca al doilea activ de 2,5 milioane USD, care reprezintă tot un proiect rezidențial din București, să fie contractat foarte curând. Este un moment foarte important pentru noi, atât pentru că ajutăm dezvoltatorii imobiliari români să își vândă activele pe piața globală, în timp ce aducem capital străin în țară, ci și pentru că suntem acum pregătiţi să ducem acest proiect la următorul nivel”.


Cu sprijinul companiei de brokeraj Colliers International, MetaWealth își extinde aria de acoperire, căutând să atragă în platformă oportunități noi de investiții de 3-5 milioane USD fiecare, de pe piețe imobiliare mai mature, inclusiv Varșovia, Budapesta, Atena și Praga.

De asemenea, MetaWeath își propune să își diversifice portofoliul din platformă pentru a include active rezidențiale, de birouri, comerciale şi logistice, şi să ajungă la o valoare totală a activelor aflate în gestiune de 100 milioane USD, până pe 30 aprilie 2024.

În paralel, MetaWealth negociază un parteneriat strategic cu o bancă digitală cu sediul la Londra, care este interesată să ofere aplicația mobilă de investiții clienților săi.

„În contextul în care estimăm un flux de investiții tot mai intens în următoarele luni, ne concentrăm și pe extinderea echipei principale din București, biroul care reprezintă hub-ul tehnologic al MetaWealth”, adăuga Amr Adawi, unul dintre co-fondatorii MetaWealth. „Angajații tineri din România, talentați și foarte bine pregătiți, au avut rol strategic în dezvoltarea unei experiențe de utilizator simplă și sigură pentru investitorii noştri şi ne propunem să menţinem același standard de calitate și securitate a serviciilor pe viitor. În prezent avem aproximativ 10 poziții deschise pentru biroul nostru din București, majoritatea pentru roluri tehnice, și sperăm să le acoperim cu talent local în curând”.

MetaWealth permite utilizatorilor să achiziționeze active imobiliare evaluate de experți, complet închiriate și fără datorii contractate, sub forma unor tokenuri digitale, care generează randamente de aproximativ 6-7% aferente veniturilor din chirii, precum și câștiguri suplimentare din aprecierea activelor pe termen mediu, prin investiții inițiale care pot începe de la 100 USD.

Platforma se adresează în principal profesioniștilor din mediul urban, cu un nivel al venitului peste media națională, care doresc să își investească economiile într-o oportunitate sigură și profitabilă, dar nu au timpul și resursele necesare pentru a investi într-un activ imobiliar întreg.

Fondatorii și proprietarii MetaWealth includ doi investitori și dezvoltatori imobiliari - Michael Topolinski şi Richard McLaughlin-Duane, cu un portofoliu cumulat de active imobiliare de 1,3 miliarde USD, Amr Adawi, un antreprenor cu experiență directă în dezvoltarea de startup-uri fintech cu active cumulate de peste 8 miliarde USD, şi Darren Carvalho, fost Vicepreședinte Goldman Sachs în New York, care aduce o experiență aprofundată de lucru cu portofoliul existent și potențial de companii și startup-uri din GS Growth Equity Group.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1851 / 9074
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...