ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Primăria Timişoara a depus 65 de proiecte spre finanţare europeană, în valoare de peste 480 mil. €

05 Aprilie 2019   |   AGERPRES

Potrivit primarului, doar Direcţia edilitară (drumuri, poduri, pasaje, parcaje, transporturi şi reţele de utilităţi) are pe zona edilitară proiecte de 250-300 de milioane de euro, în această secţiune fiind cuprinse inclusiv lucrări la reţele, alimentare cu apă şi pentru societatea de termoficare publică Colterm.

 
 
Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat vineri că administraţia sa a elaborat şi a depus până la 29 martie anul acesta un număr de 65 de proiecte spre finanţare europeană, în valoare totală de peste 480 de milioane de euro.

"Pe axa de mobilitate, infrastructură de transport avem depuse proiecte în valoare de 167,2 milioane euro; pe sănătate, educaţie şi servicii sociale - 82,5 milioane euro; pe apă canal, energie termică, termoficare, iluminat - 212 milioane euro; pe eficientizare energetică clădiri şi mediu - 18,8 milioane euro. În total, avem proiecte de 480,447 milioane euro", a afirmat Nicolae Robu, într-o conferinţă de presă.

Primarul a subliniat că deşi Timişoarei îi este alocată o cotă mai mică din fonduri şi că nu va obţine această sumă întreagă, pentru că fondurile europene sunt limitate, totuşi, au fost depuse proiecte care sunt necesare şi reprezintă priorităţi pentru comunitate, în speranţa că se vor face redistribuiri de fonduri.


"Proiectele elaborate (dar care nu vor intra în finanţarea europeană, n.r.) nu vor fi aruncate, ci vor fi puse în operă în măsura în care vom găsi sursa de finanţare pentru cele care nu vor beneficia de finanţare din fonduri europene", a precizat Nicolae Robu.

Potrivit primarului, doar Direcţia edilitară (drumuri, poduri, pasaje, parcaje, transporturi şi reţele de utilităţi) are pe zona edilitară proiecte de 250-300 de milioane de euro, în această secţiune fiind cuprinse inclusiv lucrări la reţele, alimentare cu apă şi pentru societatea de termoficare publică Colterm. Pe axa de mobilitate, de exemplu, municipalitatea are la dispoziţie doar 54 de milioane de euro, dar valoarea totală a proiectelor depuse este de 150 de milioane de euro.

"Noi ne-am făcut datoria şi am aplicat să arătăm şi capacitatea de a genera proiecte, de a depune cereri de finanţare şi să demonstrăm încă o dată capacitatea de implementare a proiectelor europene", a explicat edilul.

În altă ordine de idei, Nicolae Robu a precizat că angajaţii primăriei care lucrează la întocmirea proiectelor europene vor primi sporurile aferente doar în momentul implementării.

"Sporurile se acordă doar în momentul în care începe implementarea, după semnarea contractului de finanţare. Munca aceasta este făcută pentru că este nevoie de acele proiecte şi este cuprinsă în cadrul sarcinilor normale de serviciu", a arătat Nicolae Robu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8803 / 9208
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS a asistat creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției prin care MidEuropa a preluat pachetul de control în RBC, cu o echipă coordonată de Ana Radnev (Partner). UniCredit a susținut investiția
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Cum arată, din interior, practica de insolvență a unei firme poziționată în Tier 1 de directoarele internaționale. “Clienții au așteptarea să reușim imposibilul în ultimul moment posibil”, spun Emil Bivolaru și Florentin Nanu, NNDKP, într-o discuție despre primele 72 de ore care definesc un dosar, sofisticarea mandatelor cu expuneri fiscale și motivele pentru care cadrul legislativ al reorganizării trebuie reformat structural
RTPR, alături de US EXIM în finanțarea acordată EnergoNuclear. Partenerii Victor Pădurari și Cosmin Tilea au coordonat echipa
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...