
Retailerul de materiale de construcţii MAM Bricolaj s-a listat joi pe piaţa AeRO
21 Ianuarie 2021
AgerpresSSIF TradeVille este consultantul autorizat care a asistat societatea în cadrul plasamentului privat şi, ulterior, admiterea la tranzacţionare a acţiunilor companiei de bricolaj.
Retailerul de materiale de construcţii MAM Bricolaj s-a listat joi pe piaţa AeRO din cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al BVB, acţiunile fiind tranzacţionate sub simbolul MAM.
Societatea intră pe piaţa AeRO cu o capitalizare anticipată de aproape 33,9 milioane lei (7 milioane euro). Aceasta a fost calculată pe baza preţului din cadrul plasamentului privat derulat de MAM Bricolaj în septembrie 2020 şi prin care a atras 8,5 milioane lei.
SSIF TradeVille este consultantul autorizat care a asistat societatea în cadrul plasamentului privat şi, ulterior, admiterea la tranzacţionare a acţiunilor companiei de bricolaj.
Debutul acţiunilor MAM Bricolaj la tranzacţionare a fost marcat prin deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare a BVB.
"Listarea vine după un plasament privat pe care l-aţi derulat la sfârşitul anului trecut prin care compania a ridicat 8,5 milioane de lei şi a vândut 25% din capital către investitori. Cred că a fost un proces interesant pentru dumneavoastră tranziţia aceasta de la o companie de familie, o companie închisă către o companie mai deschisă, către o companie care are în cadrul acţionariatului şi oameni veniţi din exterior. Este o călătorie în care sunteţi doar la început, lucrurile vor merge înainte. Ne dorim foarte mult noi, de la Bursa de Valori Bucureşti, să vedem că vă dezvoltaţi cu ajutorul acţionarilor pe care i-aţi adus la bord acum, cu cei care vor veni în continuare şi vă dorim succes în ceea ce veţi face înainte", a declarat joi preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Radu Hanga.
La rândul său, Cristian Glăvan, fondator şi director MAM Bricolaj, a afirmat că planul pentru companie este acela de a ajunge un jucător naţional şi poate internaţional.
"Planul nostru în momentul de faţă este să ajungem un jucător naţional şi poate şi internaţional. Pentru a accelera dezvoltarea, ne-am transformat într-un SA (societate pe acţiuni - n. r.) pas cu pas şi am adus consultanţi care ne-au spus că listarea pe bursă este cea mai bună opţiune, pentru că atrage finanţare multiplă, finanţare care poate să ne ofere multiple posibilităţi. De asemenea, atrage o vizibilitate foarte bună şi ne obligă să devenim mai buni", a susţinut Glăvan.
MAM Bricolaj este un magazin bricolaj cu un concept unic: un supermarket destinat atât producătorilor de mobilă, cât şi persoanelor pasionate de mobilier.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5361 / 8854 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Provocările cu care se vor confrunta companiile în anul 2025, pe segmentul de Muncă ̸ Resurse Umane, sunt multiple și complexe, depășind adesea simpla conformitate legislativă, avertizează avocații firmei D&B David și Baias | Dan Dascălu, Partener: ”Necesitatea de a anticipa modificările, de a comunica transparent cu angajații și partenerii sociali, precum și riscurile asociate nerespectării prevederilor, cresc presiunea asupra angajatorilor”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...