ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Sindicatul de la Fabrica de Zahăr Luduş anunţă continuarea planului de lichidare a unităţii. Statul român s-ar fi retras din negocieri

28 Septembrie 2022   |   AGERPRES

În şedinţa Guvernului din 4 mai 2022, a fost aprobat un Memorandum prin care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale fusese mandatat în demararea negocierilor pentru menţinerea activităţii fabricii de zahăr de la Luduş - SC Tereos RO SA.

 
 
Sindicatul Liber Zahărul Luduş SA informează că a fost anunţat, miercuri, de patronatul Fabricii de Zahăr din Luduş, Tereos România SA, că se continuă planul de lichidare şi demolare a obiectivului, după ce statul român s-ar fi retras din negocieri şi nu s-a găsit cumpărător.

"Vă transmitem această adresă ca un ultim strigăt de disperare şi totodată ca o rugăminte de încercare a salvării uneia din cele două fabrici de zahăr funcţionale din România, Fabrica de Zahăr de la Luduş, judeţul Mureş. Ne-aţi dat multă speranţă şi bucurie în primavară, în momentul când am fost anunţaţi că Statul, împreună cu fermierii din zonă, o să preia Fabrica de Zahăr. Ne gândeam că după 32 de ani de distrus, reuşim şi noi, românii, să salvăm ceva, însă astăzi, 28.09.2022, am fost anunţaţi că Tereos România SA îşi continuă planul de lichidare şi demolare a Fabricii de Zahăr de la Luduş, că Statul s-a retras şi în concluzie nu s-a găsit cumpărător", a arătat Sindicatul Liber Zahărul Luduş, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.


Sindicaliştii afirmă că, în plină criză alimentară şi cu un război la graniţă, România ar autoriza distrugerea unei fabrici funcţionale, precum şi producătorii de sfeclă de zahăr.

"Părerea noastră: suntem într-un război continuu de 32 de ani, război tăcut, pe care România îl pierde încet, cu bună ştiinţă, în favoarea speculanţilor şi aşa-zişilor investitori străini. Nu mai avem mori pentru a produce făina, nu mai avem fabrici de ulei, nu mai avem rafinării, nu mai avem industrie. În locul industriei române s-au făcut mall-uri şi cartiere, în care să stăm şi unde să ducem banii câştigaţi tot de la investitorii străini, bani care pleacă din ţară, nu rămân în România. În plină criză alimentară şi cu un război la graniţa de nord a ţării, autorizăm distrugerea unei fabrici perfect funcţională, cu angajaţi specializaţi pe industria zahărului şi producători de sfeclă performanţi. Vă rugăm, încă o dată, să găsiţi o soluţie pentru salvarea Fabricii de Zahăr de la Luduş", se mai menţionează în comunicatul semnat de preşedintele Sindicatului Liber Zahărul Luduş SA, Ioan Trif.

În şedinţa Guvernului din 4 mai 2022, a fost aprobat un Memorandum prin care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale fusese mandatat în demararea negocierilor pentru menţinerea activităţii fabricii de zahăr de la Luduş - SC Tereos RO SA.

Mandatarea a avut loc în contextul deciziei anunţate de Grupul Tereos, care deţine una dintre ultimele două fabrici de procesare a zahărului din sfeclă din România, de a închide fabrica situată de la Luduş, ce funcţionează de peste 60 de ani.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) anunţa, la sfârşitul lunii mai, că a avut întâlniri cu managementul companiei Tereos România, pentru a prezenta echipa de negociere constituită şi pentru a stabili un calendar privind preluarea fabricii de zahăr de la Luduş.

"Vă transmit angajamentul ferm al statului român de a duce la bun sfârşit acest proces. Este nevoie să inventariem bunurile, activele, să demarăm auditurile necesare precum şi elaborarea documentelor aferente, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Cumpărăm fabrica pentru a produce zahăr, în parteneriat cu fermierii. Ne dorim să reluăm cât mai repede ciclul de producţie şi activitatea în fabrică, mai ales în contextul internaţional al pieţei zahărului", declara ministrul Agriculturii de la acel moment, Adrian Chesnoiu, într-un comunicat remis AGERPRES.

La rândul său, Francois Queva, CEO Tereos România, a infirmat toate zvonurile vehiculate în spaţiul public legate de închiderea fabricii, menţionând că angajamentul luat în faţa ministrului, încă din luna aprilie, privind disponibilitatea vânzării acestei unităţi de producţie către statul român a rămas neschimbat. De asemenea, reprezentantul companiei franceze a subliniat că nicio componentă a fabricii nu a fost dezmembrată, dezafectată sau vândută, se arăta în comunicatul MADR din luna mai.

Potrivit informării MADR de la acel moment, ambele părţi agreaseră un calendar al preluării investiţiei, ţinând cont şi de necesitatea salvării locurilor de muncă pentru personalul angajat în fabrica de zahăr de la Luduş.

Până în anul 2021, zahărul obţinut din sfecla de zahăr cultivată în România a asigurat aproximativ 25% din necesarul de consum intern de 500.000 tone zahăr/an.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2195 / 8776
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP, alături de Grupul PetStar, în finanțarea de 50 mil. € obținută de la UniCredit Bank. PCF Investment Banking a acționat în calitate de aranjor exclusiv
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile în lei în valoare de 1,5 miliarde de lei. Alexandru Bîrsan (managing partener) a coordonat echipa
Employment | Pe parcursul ultimului an, s-a remarcat o preocupare crescută din partea angajatorilor pentru „descifrarea” obligațiilor tot mai complexe care le revin în temeiul legislației de dată recentă, spun avocații specializați în Dreptul Muncii de la PNSA. De vorbă cu Ioana Cazacu, coordonatoarea practicii, despre noutățile din legislația muncii, solicitările clienților și mandatele complexe în care a fost implicată echipa
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
Women Lawyers | Din vorbă în vorbă cu Andreea Mihalache, Partener în cadrul firmei Popescu & Asociații, profesionist reputat, cu aproape 30 de ani de experiență ca avocat litigant la cel mai înalt nivel: ”Dincolo de oportunitatea de a lucra la dosare complexe, am și sprijinul unei echipe unite, ceea ce face ca fiecare provocare să fie o oportunitate de învățare și evoluție profesională”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Kinstellar asistă Special Flanges pe toate aspectele, tranzacționale și de taxe, în achiziția producătorului industrial român Vilmar SA, cu o echipă pluridisciplinară coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener, Co-Head of Corporate M&A) | Skadden, Simmons&Simmons și alte două firme de avocați din România au fost de o parte și de alta în această tranzacție
CMS, alături de Bitdefender la achiziția Mesh Security | Horea Popescu (Managing Partner CMS România) și Mircea Moraru (Senior Counsel), în echipa multidisciplinară coordonată de la Londra, care a oferit consultanță cumpărătorului în toate aspectele tranzacției supusă acum aprobărilor din partea autorităților de reglementare
“Schimbare” este cuvântul de ordine pe piața muncii, spun avocații de Employment de la Mușat & Asociații, fenomenul fiind potențat de avansul tehnologic rapid, evoluția așteptărilor angajaților și necesitatea adaptării la noile realități economice și sociale | Echipa gestionează un număr mare de proiecte care implică restructurări ample ale companiilor multinaționale, creşterea numărului de litigii fiind evidențiată în analiza tendințelor observate. De vorbă cu membrii echipei despre mandatele strategice încredințate de companii lideri în industrii variate și provocările anului 2025
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...