UE ia în calcul crearea unei diplome universitare europene, recunoscută automat în toate ţările membre
26 Ianuarie 2022 Agerpres
O astfel de măsură ar elimina o parte din actualele dificultăţi pentru echivalarea anumitor titluri universitare în ţările din blocul comunitar.
| |
Crearea unei diplome universitare europene, care să fie recunoscută automat în toate ţările membre ale Uniunii Europene, a fost unul dintre principalele puncte discutate marţi la Paris, la o reuniune informală a miniştrilor educaţiei superioare, transmite EFE.
Proiectul, promovat de Comisia Europeană, a primit deja undă verde din partea mai multor state membre, însă pentru punerea sa în aplicare va fi ''necesară parcurgerea mai multor etape'', a declarat într-o conferinţă de presă comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, bulgăroaica Mariya Gabriel.
''Ideea este (ca aceste diplome universitare europene) să poată fi aplicate pentru licenţe, programe de master şi doctorate. Pentru aceasta, trebuie să le oferim statelor membre o serie de caracteristici comune. După aceea, le revine lor (statelor membre - n.r.) să le încorporeze în legislaţiile'' naţionale, a explicat comisarul european, care speră ca iniţiativa să prindă contur ''până în 2024''.
Proiectul, promovat de Comisia Europeană, a primit deja undă verde din partea mai multor state membre, însă pentru punerea sa în aplicare va fi ''necesară parcurgerea mai multor etape'', a declarat într-o conferinţă de presă comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, bulgăroaica Mariya Gabriel.
''Ideea este (ca aceste diplome universitare europene) să poată fi aplicate pentru licenţe, programe de master şi doctorate. Pentru aceasta, trebuie să le oferim statelor membre o serie de caracteristici comune. După aceea, le revine lor (statelor membre - n.r.) să le încorporeze în legislaţiile'' naţionale, a explicat comisarul european, care speră ca iniţiativa să prindă contur ''până în 2024''.
O astfel de măsură ar elimina o parte din actualele dificultăţi pentru echivalarea anumitor titluri universitare în ţările din blocul comunitar.
Reuniunea desfăşurată în Oraşul Ştiinţei şi Industriei din Paris ''a fost importantă pentru că dezvăluie puţin cum vor fi preşedinţia franceză şi următoarele preşedinţii ale Republicii Cehe, Suediei şi Spaniei în privinţa rolului extrem de important pe care îl au universităţile în Uniunea Europeană'', a declarat pentru EFE ministrul universităţilor din Spania, Joan Subirats, care a pledat pentru o implicare mai mare a studenţilor în ceea ce priveşte conţinutul materiilor şi în definirea propriului lor rol în cadrul sistemului universitar european. Subirats a mai precizat că la reuniunea de la Paris s-a vorbit şi despre emiterea unui card de student european începând chiar din acest an.
Amfitrioana reuniunii, ministrul educaţiei superioare din Franţa, Frederique Vidal, a pledat pentru promovarea ''atractivităţii şi competitivităţii'' universităţilor europene, salutând totodată ''libertatea academică şi integritatea ştiinţifică'' ale mediului european.
''Finanţarea cercetării trebuie înţeleasă de concetăţenii noştri, pentru că (cercetarea) trebuie finanţată mai mult şi mai bine. Înşişi cercetătorii trebuie să explice acest lucru'', a subliniat ministrul francez, care a dat drept exemplu studiile realizate în fizică privind razele laser care au dus la descoperirea unei tehnologii care este folosită la vindecarea bolilor oculare.
Din Republica Cehă, ţară care va succeda Franţei la preşedinţia prin rotaţie a UE, a fost prezent viceministrul pentru relaţii internaţionale, Uniunea Europeană şi fondurile de coeziune, Vaclav Velcovsky, care a cerut ca ţările membre ale UE ''să pună la comun infrastructuri din sfera ştiinţei''.
Reprezentanta Suediei, care va prezida blocul european în primul semestru al anului 2023, ministrul educaţiei Anna Ekstrom a apreciat că pandemia de coronavirus a demonstrat cât de importantă este cercetarea medicală. ''De exemplu, cu vaccinurile, cu diversele tratamente'', a remarcat Ekstrom, care a deplâns ''preţul uriaş'' plătit de studenţi care nu s-au putut afla în aulele universităţilor în mod constant.
În opinia lui Ekstrom, ''învăţământul la distanţă este mai bun decât nimic, dar nu este acelaşi lucru. (Studenţii) nu socializează, nu fac glume, nu se creează dezbateri''. Ea a vorbit şi despre rolul de pionierat al universităţilor în Europa, în contextul în care multe dintre ele au fost create ''cu mult înainte de apariţia frontierelor actuale''.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 62 / 152 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Peligrad Law își întărește practicile de Arbitraj, Corporate și Fuziuni & Achiziții prin cooptarea lui Daniel Vișoiu și a Andreei-Alexandra Liviță | Mișcarea aduce firmei un plus de forță pe mandate transfrontaliere, restructurări corporative și dispute internaționale cu miză ridicată
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Popescu Roman Radu Florea & Associates asistă Yeșilyurt Enerji într-o finanțare de 20 de milioane de euro pentru un proiect solar de 49 MW
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





