Corina Martin (FPIOR):Proiectul de ordonanţă propus de Ministerul de Finanţe va avea un impact sever asupra industriei ospitalităţii
05 Iulie 2022 Agerpres
Proiectul de act normativ propune creşterea TVA de la 5% la 9% în HoReCa şi abrogarea Legii privind impozitul specific, ceea ce trece automat tot sectorul pe impozit pe venit, chiar dacă operatorii sunt sau nu sunt microîntreprinderi.
Modificările aduse Codului fiscal, aşa cum au fost publicate luni în proiectul de ordonanţă propus de Ministerul de Finanţe, vor avea un impact sever asupra industriei ospitalităţii din România, atenţionează Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR).
Proiectul de act normativ propune creşterea TVA de la 5% la 9% în HoReCa şi abrogarea Legii privind impozitul specific, ceea ce trece automat tot sectorul pe impozit pe venit, chiar dacă operatorii sunt sau nu sunt microîntreprinderi.
În cotext, Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii face apel la toţi parlamentarii să ia în considerare faptul că "impactul sever asupra HoReCa vine pe fondul tuturor celorlalte crize cu care se confruntă sectorul de peste doi ani încoace.
"Proiectul de ordonanţă propus de Ministerul de Finanţe va avea un impact sever asupra industriei ospitalităţii din România. Considerăm că nu este momentul pentru o impozitare crescută şi pentru eliminarea unor facilităţi fiscale! Facem apel la toţi parlamentarii României să ia în considerare impactul sever pe care aceste măsuri îl vor avea în industria HoReCa şi să îşi asume politic că au adoptat măsuri împotriva industriei ospitalităţii din România! Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) va face toate demersurile necesare şi posibile pentru a se asigura că parlamentarii înţeleg impactul negativ al acestor măsuri asupra industriei şi că vor corecta aceste propuneri, în sensul eliminării lor", menţionează Corina Martin, secretar general FPIOR.
Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii reprezintă interesele câtorva mii de operatori din industria ospitalităţii din toată ţara. FPIOR este dedicată creării unei comunităţi de profesionişti care să găsească şi să implementeze cele mai bune soluţii pentru industria ospitalităţii, nu doar apărându-i interesele în discuţiile cu autorităţile dar şi creând noi oportunităţi şi platforme pentru ca jucătorii din industrie să fie mai eficienţi şi să ofere produse şi servicii de cea mai înaltă calitate utilizatorului final.
Membrii Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii sunt patronatele locale HORETIM Timişoara, Horeca Transilvania (Cluj), Resto Constanţa, Asociaţia HoReCa Oltenia, Asociaţia HoReCa Bacău, Asociaţia Patronală HoReCa Argeş, Asociaţia Ospitalităţii Bihor, Hore Ca'N Maramu (Maramureş), Asociaţia HoReCa Sibiu şi Organizaţia Patronală a Cârciumarilor Braşoveni.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 5155 / 10929 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații, desemnată Romania Law Firm of the Year la LMG Life Sciences Awards EMEA 2026
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
Andronic and Partners asistă Grupul Rheinmetall în cea mai mare achiziție publică din sectorul securității naționale
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Arhitectura juridică a unei mega-finanțări, asistate de Filip & Company și NNDKP: Cum a structurat One United Properties creditul de până la 140 mil. € acordat de UniCredit Bank
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





