ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Culea (Enel): Preţul energiei de la 1 ianuarie va depinde şi de apetitul de risc al consumatorilor

03 Septembrie 2020   |   AGERPRES

Potrivit acestuia, preţurile vor fi diferite şi în funcţie de politica de risc a furnizorilor, respectiv dacă aceştia achiziţionează energie pe termen scurt la un preţ mai mic, cum este acum pe piaţa spot, sau îşi asigură un portofoliu mai sigur, pe termen lung, la preţuri mai mari.

 
 
Preţul energiei pentru consumatorii casnici după 1 ianuarie 2021, când piaţa va fi liberalizată complet, va depinde de condiţiile de atunci din piaţă, dar şi de apetitul de risc al consumatorilor, care vor avea la dispoziţie oferte la preţuri mici, pe termen scurt, sau preţuri fixe pentru o perioadă mai lungă, a declarat, joi, Cristi Culea, director în cadrul Enel.

El a participat la o întâlnire online cu presa, organizată de Asociaţia Furnizorilor de Energie din România (AFER), organizaţie din care face parte şi Enel, şi a fost întrebat cum crede că va evolua preţul după 1 ianuarie.

"În mod sigur ofertele vor fi variate şi vor reflecta condiţiile de piaţă din acel moment. Este greu de spus acum şi nu putem răspunde cum va evolua preţul. Spre exemplu, dacă ne uităm la piaţa gazelor, acum şase luni erau nişte preţuri şi acum sunt cu totul altele, iar între timp a fost liberalizată piaţa (1 iulie - n. r.)", a spus reprezentantul companiei de energie.


Potrivit acestuia, preţurile vor fi diferite şi în funcţie de politica de risc a furnizorilor, respectiv dacă aceştia achiziţionează energie pe termen scurt la un preţ mai mic, cum este acum pe piaţa spot, sau îşi asigură un portofoliu mai sigur, pe termen lung, la preţuri mai mari.

"Acum, dacă ne uităm pe PZU (piaţa spot - n. r.), preţurile sunt foarte jos, iar cele de pe pieţele forward, relativ sus. Un furnizor care are o reticenţă la a-şi asuma un risc şi vrea să-şi protejeze clientul mai bine va merge pe forward, iar un alt furnizor care face pariu că PZU va rămâne jos va oferi un preţ mai mic, dar dacă preţul va creşte, va creşte şi tariful plătit de client", a precizat Culea.

În opinia sa, aşa cum furnizorii au un apetit de risc, tot aşa au şi consumatorii.

"Consumatorii pot căuta un preţ mic, cu un contract pe termen scurt, nu este nicio problemă, este apetitul de risc al fiecăruia", a adăugat reprezentantul Enel.

Totodată, consumatorii ar trebui să se informeze foarte bine înainte să ia o decizie.

"Ne dorim un consumator informat, care să ia decizia în cunoştinţă de cauză. Majoritatea celor care negociază contracte au experienţă în piaţă, iar numărul acestora va creşte. Ne dorim un dialog bun cu consumatorii şi să avem o înţelegere comună a condiţiilor din piaţă", a subliniat Culea.

La rândul său, Ion Lungu, preşedintele AFER şi director CEZ Vânzare, a arătat că nu este obligatoriu pentru consumatori să încheie noi contracte.

"Liberalizarea nu trebuie să fie o obligaţie, c un drept. Cine nu vrea să îşi schimbe contractul îl poate păstra pe cel vechi, iar contractul este considerat pe piaţa liberă, în măsura în care furnizorul îi poate oferi acelaşi preţ. Dacă nu, va face o ofertă tip, care va intra în vigoare dacă acel consumator nu îşi schimbă contractul", a explicat Lungu.

Piaţa de energie electrică va fi complet liberalizată de la 1 ianuarie 2021, iar preţurile pentru consumatorii casnici nu vor mai fi stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), ci negociate direct cu companiile de energie.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9095 / 10118
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Biroul Kinstellar din București a fost alături de Repono AB în achiziția unui sistem de stocare pe bază de baterii în județul Argeș | Karim Nils Grueber (CEO Repono): ”Echipa Kinstellar a fost un partener excepțional pe parcursul acestei tranzacții. Expertiza lor în sectorul energetic, abordarea pragmatică și capacitatea de a răspunde rapid și eficient au fost esențiale pentru a ne ghida prin reglementările complexe ale României”
Bondoc și Asociații, consultanții vânzătorilor in tranzacția prin care Mplus, verticala de BPTO a grupului croat Bosqar, a preluat Valoris Center. Echipa, coordonată de Monica Iancu (partener) și și Gabriela Pop (managing counsel)
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Microfruits SA în achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni emise de Armătura SA, cu o echipă coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) | Proiectul a presupus o analiză juridică amplă și o coordonare atentă între toate părțile implicate
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...