Eșalonarea la plată a datoriilor acumulate în pandemie – o măsură benefică, dar perfectibilă
19 Octombrie 2020 Vlad Vatavu, Manager Taxe Directe, Deloitte România, și Mircea Farcău, Senior Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal
Noua procedură a eșalonării, derogatorie și mult simplificată față de cea existentă, aduce o serie de beneficii contribuabililor care au acumulat obligații fiscale începând cu data de 16 martie 2020, însă cu anumite condiții.
La câteva luni distanță de la apariția Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 69/2020, prin intermediul căreia contribuabilii pot beneficia de anularea dobânzilor și penalităților aferente obligațiilor bugetare restante la 31 martie 2020, Ministerul Finanțelor Publice vine cu un nou proiect de OUG, menit să combată efectele pandemiei de COVID-19, care au generat dificultăți financiare operatorilor economici din toate domeniile. Totodată, prin acest proiect, autoritățile propun o alternativă la măsurile fiscale adoptate după intrarea în starea de urgență, pentru care perioada de aplicare încetează la data de 25 octombrie 2020.
Potrivit proiectului de ordonanță, Guvernul introduce o nouă facilitate care constă în înlesnirea la plată pentru contribuabilii care au acumulat obligații fiscale ulterior declarării stării de urgență, respectiv după data de 16 martie 2020. Aceștia vor avea posibilitatea să solicite eșalonarea la plată a acestor sume, pe o perioadă de până la 12 luni, fără a fi obligați să constituie garanții în acest scop. Un alt avantaj constă în faptul că solicitantul își va stabili singur calendarul de rambursare pe perioada eșalonării.
Potrivit proiectului de ordonanță, Guvernul introduce o nouă facilitate care constă în înlesnirea la plată pentru contribuabilii care au acumulat obligații fiscale ulterior declarării stării de urgență, respectiv după data de 16 martie 2020. Aceștia vor avea posibilitatea să solicite eșalonarea la plată a acestor sume, pe o perioadă de până la 12 luni, fără a fi obligați să constituie garanții în acest scop. Un alt avantaj constă în faptul că solicitantul își va stabili singur calendarul de rambursare pe perioada eșalonării.
Deși, în prezent, Codul de procedură fiscală reglementează amplu eșalonarea la plată, prevederile noului proiect sunt semnificativ diferite față de cele anterioare, întrucât această facilitate se dorește a fi mai ușor de accesat, pentru a limita efectele negative generate de pandemia de COVID-19 și pentru a oferi un sprijin real contribuabililor grav afectați.
Așadar, noua procedură a eșalonării, derogatorie și mult simplificată față de cea existentă, aduce o serie de beneficii contribuabililor care au acumulat obligații fiscale începând cu data de 16 martie 2020, însă cu anumite condiții: să nu înregistreze obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență și nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală; să nu se regăsească în procedură de insolvență sau dizolvare; să aibă depuse toate declarațiile fiscale la data eliberării certificatului de atestare fiscală.
Conform proiectului, facilitatea se acordă pe o perioadă de 12 luni, cu rate egale sau inegale, în funcție de modalitatea propusă de contribuabil în graficul de eșalonare.
Care este termenul de depunere a cererii de eșalonare?
Din punct de vedere procedural, este important de reținut faptul că cererea contribuabililor poate fi depusă până la data de 15 decembrie 2020 și vizează toate obligațiile bugetare acumulate începând cu 16 martie până la data depunerii solicitării. Fac excepție de la această regulă companiile care sunt supuse unei inspecții fiscale în derulare la data intrării în vigoare a ordonanței. Acestea din urmă vor putea beneficia de eșalonarea la plată a sumelor stabilite în cadrul inspecției fiscale dacă îndeplinesc condițiile menționate mai sus și depun cererea de eșalonare la plată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
Poate cel mai important aspect la această nouă procedură este faptul că înlesnirea la plată se acordă fără a fi necesară constituirea de garanții. Această cerință, valabilă în procedura actuală, reprezintă principala barieră în accesarea facilității de eșalonare.
Totuși, trebuie menționat că, pe perioada pentru care se acordă înlesnirea, contribuabilul va datora dobânzi pentru obligațiile fiscale eșalonate, de 0,02% pe zi. Dobânzile se calculează pentru fiecare rată din graficul de plată, începând cu data emiterii deciziei de eșalonare și până la termenul de plată sau data achitării ratei.
Măsura este, cu siguranță, benefică pentru limitarea efectelor pandemiei COVID-19 asupra societăților comerciale, dar rămâne de văzut în ce măsură va contribui la revigorarea economiei românești. În plus, mai sunt necesare lămuriri pe anumite aspecte, printre care este și cel legat de compatibilitatea dintre înlesnirea la plată, prevăzută de noul proiect, și OUG 69/2020, ținând cont de faptul că, cel puțin în teorie, de facilitatea fiscală reprezentată de anularea obligațiilor fiscale accesorii prevăzută de OUG 69/2020 pot beneficia și contribuabilii care au obținut o eșalonare la plată în temeiul Codului de procedură fiscală.
Clarificarea aspectelor menționate, fie prin practica autorității fiscale, fie prin modificarea proiectului de Ordonanță, ar crește eficiența măsurilor anunțate.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 9700 / 10934 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc și Asociații SCA a obținut anularea unei executări silite într-o cauză cu implicații juridice relevante. Ioana Katona (Partener) și Horea Ile (Associate), în prim plan
Ameropa a lucrat tot cu avocații PNSA în tranzacția prin care a vândut activele Azomureș către Romgaz, pentru 69 milioane de euro. Echipa pluridisciplinară, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Mușat & Asociații, desemnată Romania Law Firm of the Year la LMG Life Sciences Awards EMEA 2026
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





