ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă a sesizat Comisia Europeană în privinţa companiei Louis Vuitton

05 Iunie 2024   |   Agerpres

Nicu Ştefănuţă spune că există un regulament european care va permite, în viitor, să fie protejat patrimoniul cultural mai bine.

 
 
Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă, candidat pentru un nou mandat în Parlamentul European, a anunţat miercuri, printr-un comunicat de presă, că a sesizat Comisia Europeană pentru aplicarea regulamentului (EU) 2023/2411, în contextul utilizării pieselor tradiţionale româneşti de către Louis Vuitton şi a solicitat şi companiei să respecte patrimoniul cultural al României.

"Nicu Ştefănuţă este născut în Mărginimea Sibiului, fiind nu doar un politician modern care se luptă pentru drepturile tinerilor, ci şi un pasionat înrăit al dansurilor populare, iubeşte portul tradiţional, adesea celebrând portul tradiţional în Parlamentul European. Recent cu scandalul companiei de haute-couture Louis Vuitton care s-a inspirat în noua colecţie din portul tradiţional din Mărginimea Sibiului, europarlamentarul a luat atitudine şi a trimis o scrisoare patronului şi directorului companiei prin care cere ca portul tradiţional să fie respectat, recunoscut. De asemenea, a sesizat şi Comisia Europeană pentru aplicarea regulamentului (EU) 2023/2411 pentru a preveni astfel de exploatare a patrimoniului cultural în industria modei", se arată într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.


Nicu Ştefănuţă spune că există un regulament european care va permite, în viitor, să fie protejat patrimoniul cultural mai bine.

"Nu este pentru prima oară când casele de modă folosesc motivele şi modelele hainelor tradiţionale. De aceea, sunt mândru că am votat un regulament european care va permite pe viitor să protejăm patrimoniul cultural mai bine. Însă, tocmai din acest motiv, cer autorităţilor din România să nu lase patrimoniul nostru exploatat gratuit şi să facă toate demersurile pentru ca artizanatul din România, frumuseţea regiunilor noastre să fie recunoscute în toată lumea şi protejate. Ne bucurăm că moda se inspiră de la noi, însă nu trebuie să fim duşi de nas, ci trebuie ca şi creatorii de modă să respecte bogăţia noastră culturală dacă se inspiră din ea", a afirmat Nicu Ştefănuţă, conform sursei citate.

Europarlamentarul cere companiei "să admită public de unde s-au inspirat şi mai mult decât atât îi invită pe aceştia la un dialog cu ministrul Culturii prin care să se găsească soluţii pentru a respecta noua legislaţie europeană care prevede protecţia indicaţiilor geografice pentru produsele artizanale şi industriale, care face posibilă remedierea diferenţelor dintre sistemele naţionale prin protejarea produselor cu renume local precum bijuterii, textile, dantelă, pietre naturale, tacâmuri, sticlă şi porţelan, atât în UE, cât şi la nivel internaţional. De asemenea, speră ca Louis Vuitton să ajute artizanii, care încă mai păstrează tradiţiile fabricării acestor haine deosebite să păstreze în continuare acest patrimoniu cultural."

Ştefănuţă susţine că a solicitat companiei Louis Vuitton să recunoască public originea motivelor tradiţionale româneşti din colecţia sa.

În ceea ce priveşte sesizarea Comisiei Europene, acesta a formulat o serie de întrebări, pentru a analiza situaţia tristă la care sunt supuse motivele tradiţionale. şi care se referă la aplicarea noului regulament, la obligaţiile autorităţilor locale şi cum poate compania Louis Vuitton să corecteze această situaţie.

Nicu Ştefănuţă este vicepreşedintele grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) şi candidat independent pentru un nou mandat de europarlamentar.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1891 / 10623
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...