Fechet: AFM spune că a trimis acel e-mail către instalatorul respins în programul Casa Verde Fotovoltaice
27 Septembrie 2023 Agerpres
Acesta susţine că i-au fost transmise anumite capturi de ecran care ar putea să confirme trimiterea acelor e-mail-uri.
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) susţine că a transmis e-mailul către compania respinsă în cadrul programului "Casa Verde Fotovoltaice" şi care a dat în judecată instituţia, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.
Acesta susţine că i-au fost transmise anumite capturi de ecran care ar putea să confirme trimiterea acelor e-mail-uri.
"Până la urmă e un litigiu extrem de simplu: o companie pretinde că nu a fost înştiinţată prin e-mail. AFM spune că a trimis acel e-mail şi are dovezi în acest sens. Din acest din acest motiv vă pot asigura că toate măsurile administrative care se impun în situaţia în care se va dovedi că AFM are o culpă în tot acest proces vor fi luate. Ceea ce trebuie să vedem este aprecierea instanţei, modul în care AFM va reuşi să dovedească cele spuse de ei şi, în măsura în care judecătorul va aprecia convingătoare pledoaria, va repune practic firma în acele drepturi. În măsura în care nu va face acest lucru, procesul va continua aşa cum a continuat şi până acum. Am cerut informaţii şi mi-au fost transmise anumite capturi de ecran care ar putea să confirme trimiterea acelor e-mail-uri. Dar acest lucru cred că trebuie lăsat la aprecierea instanţei, având în vedere că nu a fost un proces convenţional în care o persoană trimite e-mail-ul pe care să-l găsim în căsuţa e-mailurilor trimise. Acele e-mail-uri au fost trimise în mod automat de către o aplicaţie informatică şi frumuseţea acestor acestor corespondenţe electronice este că lasă urme întotdeauna. Nu cred că va fi greu pentru judecător să constate dacă e-mail-ul a fost trimis sau nu. Discutăm de o aplicaţie în cloud-ul unei foarte mari companii internaţionale. Deci, avem acces la aceste date, la fel cum va avea acces şi instanţa de judecată. Acesta este motivul pentru care sunt convins că acest litigiu se va termina foarte rapid, pentru ca oamenii să nu sufere", a declarat demnitarul.
Potrivit ministrului de resort, cele 90.000 de familii care au depus dosare în program nu ar trebui să sufere din cauza acestui proces.
"Există, este foarte adevărat, o decizie a instanţei care suspendă deocamdată procedura de încheiere a contractelor cu instalatorii validaţi. Eu cred că deciziile instanţei trebuie fie acceptate, fie atacate. Din discuţiile pe care le-am avut aseară cu conducerea AFM, care a evaluat acel dosar în care suntem parte, decizia este aceea de a ataca într-un termen de cinci zile hotărârea instanţei de judecată de suspendare. Sper să aflăm cât mai repede modalitatea concretă în care se va termina acest dosar. Eu cred că cele 90.000 de familii care au depus deja dosare nu ar trebui să sufere din cauza acestui proces. Nu ar trebui să aştepte prea mult şi tocmai acesta este motivul pentru care am comunicat conducerii AFM că deciziile ce vor fi luate în funcţie de modul în care se termină acest proces trebuie să să aibă în vedere în primul rând timpul de aşteptare al românilor care aşteaptă să-şi monteze cât mai repede panouri fotovoltaice pe casă, că va trebui să renunţăm la judecată dacă va trebui să acceptăm decizia instanţei şi să nu atacăm cu recurs (...)", a subliniat Fechet.
Oficialul a precizat că a solicitat un punct de vedere "foarte detaliat" la AFM, "pentru că ar trebui să dea socoteală cel puţin acele persoane care au evaluat dosarul societăţii respective, cel puţin acele persoane care au evaluat contestaţia făcută de firma respectivă când a fost respinsă".
Întrebat dacă la reluarea programului "Casa Verde Fotovoltaice", instalatorii deja aprobaţi vor fi reevaluaţi, Mircea Fechet a menţionat că "nu văd niciun motiv pentru care ar trebui reverificat un instalator deja validat, în legătură cu care nu există niciun fel de suspiciune".
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat, marţi, suspendarea programului "Casa Verde Fotovoltaice", ca urmare a Hotărârii Curţii de Apel Oradea prin care se admite cererea formulată de unul dintre instalatorii care nu au fost validaţi de instituţie.
"Începând de astăzi, 26 septembrie 2023, Programul Casa Verde Fotovoltaice se suspendă ca urmare a Hotărârii Curţii de Apel Oradea nr. 199/2023 în dosarul 3168/111/2023 prin care se admite cererea formulată de reclamanta Dhelectric Systems SRL, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu. Prin această decizie s-a dispus suspendarea executării Deciziei de soluţionare a contestaţiei privind respingerea dosarului de validare al reclamantei Dhelectric Systems SRL ca şi instalator publicat pe site-ul AFM în data de 28 august 2023 şi suspendarea întregii proceduri de publicare a listei instalatorilor validaţi, de alegere a acestora de către beneficiari şi de încheiere a contractelor de participare şi de finanţare până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului 3168/111/2023", se arată într-un comunicat al AFM.
Instituţia a menţionat că va depune cerere de recurs la Curtea de Apel Oradea în vederea deblocării şi reluării programului guvernamental în cel mai scurt timp.
La începutul lunii septembrie a acestui an, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a anunţat că persoanele fizice şi unităţile de cult vor putea selecta din aplicaţia informatică unul dintre cei 515 instalatori validaţi pentru a le fi verificate documentele depuse în cadrul programului "Casa Verde Fotovoltaice".
Bugetul total al acestei sesiuni este de aproape două miliarde lei, din care peste 1,7 miliarde de lei alocat persoanelor fizice şi 17,5 milioane de lei pentru unităţile de cult.
Înscrierea persoanelor fizice a avut loc în perioada 19 mai 2023 - 23 iunie 2023 prin intermediul aplicaţiei informatice pusă la dispoziţie pe site-ul AFM, iar unităţile de cult s-au putut înscrie în program în perioada 27 - 29 iunie 2023.
Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa până la valoarea totală a facturii se suportă de către beneficiar din surse financiare proprii.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2516 / 10286 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
NNDKP, Popescu & Asociații și ZRVP au cei mai mulți profesioniști listați în Benchmark Litigation - 2025. Ce avocați au intrat în liga „Litigation Stars” și prin ce s-au remarcat firmele aflate în plutonul de forță al practicii
Mușat & Asociații confirmă, în Real Estate, forța unei echipe obișnuite să lucreze sub presiunea timpului și a reglementărilor, menținând proiectele pe un traseu sigur de la due diligence la implementare | De vorbă cu Monia Dobrescu (Partener) despre combinația de rigoare juridică, luciditate în evaluarea riscurilor și creativitate în soluții, într-o periodă plină de provocări
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
Patru firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS, TZA și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2026 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Mușat & Asociații asistă cu succes asocierea DOGUS în adjudecarea și semnarea contractului pentru cel mai mare proiect de infrastructură derulat în ultimii ani de o autoritate publică în București
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





