
Gustă (AAF): Ne apropiem de borna de un milion de investitori în industrie
10 Februarie 2025
AgerpresEl a afirmat că din punct de vedere al fondurilor deschise de investiţii locale, la finalul anului 2024 activele acestora erau mai mari cu 30% faţă de anul trecut.
Numărul investitorilor în fondurile de investiţii se apropie de un milion, iar estimările arată că această cifră ar putea fi atinsă la Paşte, a declarat, luni, într-o dezbatere de specialitate, preşedintele Asociaţie Administratorilor de Fonduri (AAF), Horia Gustă.
"Ne apropiem de borna de un milion de investitori în industrie. Există o estimare care spune că la Paşte ar trebui să depăşim un milion, adică în vreo două luni şi ceva. Asta rămâne de văzut. Sunt mai mulţi factori care ar trebui să se întâmple ca să ajungem acolo....În ultimii 10 ani avem o creştere cu 51% a activelor nete.. Din punct de vedere al fondurilor deschise de investiţii, ştiţi bine acele fonduri din care se poate ieşi şi intra în fiecare zi, suntem la maxim istoric, avem 26,5 miliarde de lei. Iar fondurile de investiţii alternative, acelea care au particularitatea de a nu putea să intri şi să ieşi în fiecare zi, sunt aproape de 19,5 miliarde de lei. Adunate fac 46 (de miliarde de lei - n.r). Nu suntem cu cele două categorii de fonduri la maxime istorice. Maximumul a fost în 2021, dar pe segmentul de fonduri deschise de investiţii avem cifre foarte, foarte bune", a spus Horia Gustă, la conferinţa de presă "Piaţa fondurilor de investiţii se apropie de 1 milion de investitori. Previziuni şi provocări în 2025", organizată de Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România (AAF).
"Ne apropiem de borna de un milion de investitori în industrie. Există o estimare care spune că la Paşte ar trebui să depăşim un milion, adică în vreo două luni şi ceva. Asta rămâne de văzut. Sunt mai mulţi factori care ar trebui să se întâmple ca să ajungem acolo....În ultimii 10 ani avem o creştere cu 51% a activelor nete.. Din punct de vedere al fondurilor deschise de investiţii, ştiţi bine acele fonduri din care se poate ieşi şi intra în fiecare zi, suntem la maxim istoric, avem 26,5 miliarde de lei. Iar fondurile de investiţii alternative, acelea care au particularitatea de a nu putea să intri şi să ieşi în fiecare zi, sunt aproape de 19,5 miliarde de lei. Adunate fac 46 (de miliarde de lei - n.r). Nu suntem cu cele două categorii de fonduri la maxime istorice. Maximumul a fost în 2021, dar pe segmentul de fonduri deschise de investiţii avem cifre foarte, foarte bune", a spus Horia Gustă, la conferinţa de presă "Piaţa fondurilor de investiţii se apropie de 1 milion de investitori. Previziuni şi provocări în 2025", organizată de Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România (AAF).
El a afirmat că din punct de vedere al fondurilor deschise de investiţii locale, la finalul anului 2024 activele acestora erau mai mari cu 30% faţă de anul trecut. Raportat la trimestrul anterior, se înregistrează o creştere a activelor cu 2,4%. Intrările nete anuale consemnate de acestea sunt de 7,4%, iar faţă de trimestrul anterior se înregistrează o scădere în trimestrul IV din 2024.
"Iar din perspectiva investitorilor sunt 812.226 în fonduri locale la finalul lunii decembrie. N-avem datele la final de ianuarie, probabil că o să fie gata pe la finalul lunii februarie. 37% creşterea numărului de investitori în anul 2024, iar raportat la trimestru anterior, 7,6%. Una peste alta, sunt aproape 20.000 de investitori intraţi în fiecare lună în anul 2024", a declarat Horia Gustă.
La rândul său, directorul executiv al AAF, Jan Pricop, a subliniat faptul că piaţa a crescut cu 30% per total, dar unele categorii au crescut mai mult, menţionând fondurile de acţiuni unde se constată o majorare de 46,1%.
"În valori absolute, faţă de ultimul trimestru din 2023, avem o creştere de peste 3 miliarde (de lei - n.r.) la fondurile de obligaţiuni şi 1,7 miliarde (de lei - n.r.) la fondurile de acţiuni. Cota de piaţă pentru fondurile deschise de investiţii ne arată că acestea încă sunt preponderent orientate către fondurile de obligaţiuni, cu o cotă de piaţă de aproape 49%, dar aflată oarecum în scădere. Cota fondurilor de acţiuni pentru fondurile deschise de investiţii este de 24%, dar avem şi fonduri diversificate care la rândul lor au o componentă de acţiuni în cotă de 13,4% şi categoria alte fonduri cu 13,6%. Dacă privim la nivel de total piaţă, adică luăm în calcul şi fondurile de investiţii alternative, situaţia se schimbă în sensul în care ponderea fondurilor de acţiuni devine majoritară, avem aproape 51% şi celelalte, bineînţeles, se ajustează, avem fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix înspre 29%, fondurile diversificate 8,5% şi alte fonduri cu o pondere de 10,1%", a spus Jan Pricop.
El a precizat că în ceea ce priveşte numărul de investitori, acesta se apropie de un milion, respectiv peste 900.000 la finalul anului 2024.
Conform datelor prezentate în conferinţă, se înregistrează o creştere de 76,5% a numărului de investitori la nivelul fondurilor de acţiuni, de la 72.500 la aproape 128.000 de investitori.
Potrivit lui Jan Pricop, creşteri notabile sunt şi în alte categorii. Cea mai mare creştere a fost înregistrată la fondurile de obligaţiuni, unde sunt 60.000 de investitori. La fondurile de acţiuni sunt 55.472 şi la categoria alte fonduri sunt 56.560 de investitori. Astfel, a fost consemnat un total de peste 220.000 de investitori faţă de finalul anului 2023.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 249 / 9446 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
EximAsig, parte a Grupului Exim Banca Românească, preia Asito Kapital. KPMG Legal a asistat cumpărătorul
Sebastian Guțiu, Managing Partner Schoenherr România, interviu în Italia Oggi: ” Mediul economic românesc prezintă lumini și umbre. 2025 va fi un an delicat; unele decizii politice și reforme structurale ar putea fi încetinite”
Women Lawyers | De vorbă cu Gabriela Neagu, Managing Associate la Băncilă, Diaconu și Asociații, avocatul care a construit de la zero practica de Banking & Finance a firmei: „Să ai șansa nu doar să faci parte dintr-o echipă, ci să o modelezi și să o dezvolți, este un proces care îți aduce atât satisfacție, cât și o responsabilitate reală”
Cum văd anul 2025 avocații considerați Leading Lawyers în M&A de către ghidurile juridice internaționale | Azi, de vorbă cu Bogdan C. Stoica, Partener PNSA, evidențiat de Legal 500 în categoria Leading Partners în practica de fuziuni și achiziții: ”Apariția unui nou val de antreprenori care se maturizează de la an al an, apariția unui numar record de fonduri de investiții ̸ private-equity și faptul că acestea cred în existența unor ținte de achiziție, sunt de natură să dea încredere”
Schoenherr a asistat Dentas Kağıt Sanayi cu privire la vânzarea fabricii sale din România către Hartmann Packaging | Mădălina Neagu (partener), coordonatoarea echipei: ”Sectorul producției din România continuă să atragă atenția investitorilor strategici”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Ordonanța de plată și arbitrajul (Powered by ZRVP)
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Soare (Senior Associate - BSMP), avocat care spune că pentru a avea o carieră durabilă, este fundamental să fii cu adevărat pasionat de munca pe care o depui și dedicat îndeplinirii cu succes a mandatelor încredințate. ”Principalele avantaje ale apartenenței la această firmă sunt diversitatea proiectelor la care avem acces și oportunitățile de dezvoltare professională. Cultura deschisă și orientată spre colaborare permite un schimb constant de idei și soluții creative”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...