În alinierea prevederilor contabile la cele fiscale, Finanțele pierd din vedere aspectele practice ale cerințelor de raportare
22 Februarie 2021 Diana Lupu, Partener Asociat, Global Compliance & Reporting, EY România
Noul proiect de modificare a Legii contabilității ar putea obliga companiile străine rezidente fiscal în România să raporteze situațiile financiare atât în statul în care sunt înființate, cât și în România.
| |
Persoanele juridice străine, inclusiv cele aparținând Spațiului Economic European, care au locul conducerii efective în Romania, vor avea, din acest an, obligația de a întocmi situații financiare anuale în România, conform unui proiect de modificare a Legii contabilității, aflat spre consultare publică. În cazul în care textul nu va mai suferi ulterior modificări, persoanele juridice străine vor trebui să întocmească situații financiare pentru întreaga activitate, atât în statul în care sunt înființate, cât și în România.
Încă din 2016, companiile străine rezidente fiscal în România sunt obligate la plata impozitului pe profit în România, însă nu și la organizarea contabilității în România. Cum calculul impozitului pe profit are la bază evidențele contabile, în practică, aceste societăți puteau să aleagă dacă folosesc ca bază evidențele contabile întocmite conform regulilor statelor unde sunt înființate sau pregătesc un set adițional de evidențe contabile în România, aplicând aceleași reguli ca societățile romanești.
Încă din 2016, companiile străine rezidente fiscal în România sunt obligate la plata impozitului pe profit în România, însă nu și la organizarea contabilității în România. Cum calculul impozitului pe profit are la bază evidențele contabile, în practică, aceste societăți puteau să aleagă dacă folosesc ca bază evidențele contabile întocmite conform regulilor statelor unde sunt înființate sau pregătesc un set adițional de evidențe contabile în România, aplicând aceleași reguli ca societățile romanești.
Ce prevede noul proiect de modificare a Legii contabilității
În valul de modificări fiscale adoptate la sfârșitul anului 2020, apare această “noutate” contabilă. Astfel, potrivit Legii 296/2020 publicată în decembrie 2020, persoanele juridice străine, rezidente fiscal în România potrivit locului conducerii efective, au (între altele) obligația să conducă și să păstreze în România evidența contabilă, respectiv, să întocmească situațiile financiare conform legislației contabile din România.
Această prevedere a venit să stabilească, în fapt, cadrul necesar pentru calculul impozitului pe profit de către companii, la plata căruia sunt obligate, conform Codului fiscal în vigoare începând cu 2016, toate persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România. Ca regulă generală, calculul impozitului pe profit se face pornind de la evidențele contabile. Doar că, până la acest moment, acest tip de societăți nu au fost menționate între entitățile obligate să organizeze și să conducă evidența contabilă în România.
Practic, modificarea pe care Ministerul Finanțelor o are în vedere la Legea contabilității trebuie interpretată în legătură cu prevederea referitoare la obligația de a conduce și păstra în România evidența contabilă, introdusă prin Legea 296/2020. Pentru că, în acest proiect de ordonanță, se vorbește tocmai despre obligația persoanelor juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România de a organiza și conduce contabilitatea conform legii nr. 82/1991. La acest moment, în ceea ce am putut vedea în proiectul supus consultării, nu sunt incluse prevederi specifice referitoare la pregătirea evidențelor contabile și întocmirea situațiilor financiare de către aceste societăți - cum ar fi, de exemplu, retratarea/ translatarea soldurilor inițiale și prezentarea informațiilor comparative în situațiile financiare anuale pentru primul an în care aceste societăți sunt obligate să întocmească evidențe contabile în România. Este doar menționată obligația pe care trebuie să o îndeplinească persoanele juridice străine.
Acest lucru, din punctul nostru de vedere, menține neclaritatea cu privire la reglementările contabile aplicabile acestor persoane juridice străine. Nici aria de aplicabilitate a Reglementărilor contabile, așa cum au fost ele aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1802/2014, nu este actualizată pentru a include prevederi referitoare la persoanele juridice străine cu locul de exercitare a conducerii efective situat în România. Pe de altă parte, dacă reglementările contabile aplicabile acestor societăți în statul în care sunt înregistrate transpun aceleași directive europene care sunt implementate și în legislația românească (nota bene – se supun acelorași reguli), am putea spune că există argumente pentru a susține că cerințele din Legea contabilității ar fi, cel puțin parțial, îndeplinite. Evidențele contabile fiind întocmite în statul în care aceste societăți sunt înregistrate și supunându-se unor reglementări comune, nu ar mai fi necesară decât stabilirea unor reguli clare de transpunere. Este, practic, ceea ce așteptăm cu interes – clarificarea detaliilor.
Așa cum arată la acest moment proiectul de modificare a legii contabilității, agenții economici ar putea ajunge în situația în care să fie obligați să întocmească situații financiare pentru întreaga activitate, atât în statul în care sunt înființate, cât și în România. Și cum din practica noastră de până acum am văzut că aceste societăți străine care devin rezidente fiscal în România conform locului conducerii efective sunt societăți holding, așa cum arată proiectul de lege acum, se poate ajunge la situația în care aceste societăți devin obligate să întocmească și situații financiare consolidate și auditate (și) în România.
În concluzie, ceea ce ar fi indicat să facă societățile vizate de această modificare, din punct de vedere practic, pentru a evita, în primul rând, potențiale riscuri fiscale la calculul impozitului pe profit, ar fi să întocmească evidențele contabile conform reglementarilor contabile aplicabile pentru societățile românești (având în vedere, în principal, Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1802/2014). Iar primul pas, care nu va fi lipsit de provocări, va fi retratarea/ transpunerea soldurilor inițiale la data la care se face modificarea rezidenței fiscale.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 8899 / 10918 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Andronic and Partners asistă Grupul Rheinmetall în cea mai mare achiziție publică din sectorul securității naționale
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Arhitectura juridică a unei mega-finanțări, asistate de Filip & Company și NNDKP: Cum a structurat One United Properties creditul de până la 140 mil. € acordat de UniCredit Bank
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





