La vremuri noi, metehne vechi? Sancționarea penală a simplelor greșeli fiscale revine pe agenda legislativă

Acum, proiectul legislativ revine în atenția publică, după ce în toată perioada de timp scursă de la ultima discuție asupra sa nu s-au mai derulat niciun fel de analize și dezbateri pentru rezolvarea marilor probleme pe care le ridică această abordare agresivă și nepotrivită a raporturilor juridice fiscale. Dintr-o dată, deci, fix în data de 15 decembrie 2021, urgența iminentă a unor probleme ignorate ani de zile impune desigur adoptarea unei ordonanțe de urgență publicată cu câteva ore înainte de aprobarea sa, spre a fi bifată (și) formalitatea consultării publice.

În 2017, conformând-se acestei solicitări, Ministerul de Finanțe propunea o listă de impozite și contribuții ce intră în sfera de aplicare a proiectului reglementării propuse, dar, totodată, introducea o incriminare „nou-nouță” care nu avea nicio legătură cu vechea reglementare declarată neconstituțională. Proiectul de ordonanță de urgență a și fost, de altfel, la acel moment abandonat, tocmai pentru că ridica probleme majore, așa cum voi arăta în continuare, dar acum este reluat și pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului.

Dacă nevărsarea impozitelor poate constitui infracțiune, conform politicii penale a Statului, nereținerea nu poate să fie încadrată ca infracțiune în secolul XXI  într-un Stat de drept și democratic

Așa cum menționam, actuala propunere similară celei din 2017 și 2019, are un text substanțial diferit față de prevederea originară a art.6 din Legea evaziunii. Mai precis, articolul declarat neconstituțional prevedea: “Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”.

În schimb, proiectul propune: “Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani reţinerea şi neplata ori, după caz, nereținerea sau neîncasarea, în cel mult 60 de zile de la scadenţa prevăzută de lege, a sumelor reprezentând impozite și/ sau contribuţii prevăzute în anexa la prezenta lege”.

Autoritățile justifică această măsură prin aceea că ”menținerea situației actuale reprezintă o vulnerabilitate atât pentru bugetul public care a fost, astfel, lipsit de resursele financiare necesare prin săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare a impozitelor și/sau contribuţiilor cu reţinere la sursă, cât și pentru persoanele care ar trebui să beneficieze de drepturile constituționale cum ar fi: dreptul la ocrotirea sănătății, dreptul la pensie, la ajutor pentru șomaj sau la alte forme de asigurări sociale”.

Analizând cu atenție noul proiect legislativ se observă o ușoară cosmetizare a textelor sale  de incriminare, în sensul introducerii în anexa reglementării a unei liste cu tipurile de impozite și contribuții, precum și o extindere a termenului pentru care poate întârzia fără sancțiuni penale neachitarea acestora (i.e. de la 30 de zile la 60 de zile).

Mai mult, textul legislativ menit a incrimina faptele mai sus-menționate, și-a schimbat literalmente peste noapte configurația. Dacă inițial și-a propus a reflecta și asupra acestora politica de nepedepsire a faptelor de evaziune fiscală în care prejudiciul este recuperat, fiind achitată în plus o penalitate de 20%, astfel cum aceasta a fost introdusă prin Legea nr.55/2021, între timp și-a schimbat fundamental abordarea, ajungând să își propună chiar să limiteze aplicarea acestuia pentru toate infracțiunile prevăzute de Legea nr.241/2005 la prejudicii ce nu depășesc echivalentul în lei al sumelor de 50.000 euro și de 100.000 euro, pentru cazurile în care se  aplică și, respectiv, se poate aplica pedepsa cu amenda.

În schimb, dincolo de aceste aspecte menite a da expresie dorinței acute a Statului de a încasa sumele datorate de către plătitorii de impozite și contribuții reținute la sursă, absolut justificată în plan financiar-bugetar, marile probleme de concepție legislativă rămân la fel de acute întrucât, după cum se poate observa, pe lângă fapta prevăzută anterior de legea evaziunii, și proiectul legislativ în discuție introduce două noi categorii de fapte, anume nereținerea și neîncasarea impozitelor și contribuțiilor.

Într-un stat de drept și democratic, o simplă dispută fiscală cu privire la măsura în care ar fi sau nu cazul să se rețină sau încaseze impozitele nu poate să reprezinte infracțiune la începutul secolului XXI; neplata datoriilor fiscale, ca efect al aplicării eronate a legii fiscale nu poate să reprezinte infracțiune, cu atât mai mult cât este notoriu că în România textele sunt de multe ori atât de neclare încât nici măcar organele fiscale nu pot să dea un răspuns corespunzător contribuabililor atunci când li se adresează întrebări în procedura de îndrumare și asistență. Introducerea unui asemenea text legislativ va putea aduce din nou în actualitate invocarea legislației penale ca mijloc de șicanare și intimidare a contribuabililor în cadrul controalelor fiscale, așa cum nu de mult se întâmpla când aproape toate disputele fiscale erau susceptibile să ducă la sesizări penale, în realitate fiind de-a dreptul infim numărul acestora finalizate până la urmă cu condamnări, după ani și ani în care cauzele au rămas în nelucrare.

Este absolut necesar, însă, să facem deosebirea între cele două fapte prevăzute de acest articol din proiectul de lege și, anume, între nevărsarea la buget a sumelor reținute la sursă ca impozite și contribuții, respectiv nereținerea la sursă sau neîncasarea unor impozite.

Prima dintre ele – nevărsarea la buget a sumelor reținute la sursă – ar putea fi la limită considerată din perspectivă conceptuală a avea în esență menirea unui substitut al infracțiunii de delapidare (sancționată penal). În schimb, cea de-a doua – nereținerea la sursă sau neîncasarea sumelor datorate ca impozite – nu este și nu ar trebui să fie niciodată mai mult decât o simplă dispută fiscală. Aceasta întrucât ea poate avea nenumărate cauze. Cea mai importantă și periculoasă dintre acestea poate fi legată de faptul că plătitorul venitului ar putea avea o interpretare asupra unei anumite operațiuni înregistrate în contabilitatea sa, care la final se dovedește a fi una contrară celei împărtășite de organul fiscal. Acest lucru exclude practic sub orice formă incidența evaziunii fiscale, fiind o problemă care trebuie rezolvată la instanțele de contencios administrativ fiscal.

Nu trebuie uitat că reținerea la sursă nu se aplică doar impozitelor și contribuțiilor datorate de salariați (unde apar probleme în practică, deși unii s-ar aștepta să nu). De asemenea, ea se aplică în legătură cu tranzacții internaționale, în care de cele mai multe ori reglementările sunt susceptibile de multiple interpretări. Riscul unei greșeli este de multe ori practic inerent. Or, în condițiile în care forma cerută de lege pentru sancționarea noii infracțiuni este inclusiv intenția indirectă (i.e. făptuitorul nu urmărește rezultatul plății unor impozite mai mici, dar îl prevede ca posibil și îl acceptă să se producă) sau chiar simpla culpă ce poate genera inacțiunea sancționată penal (i.e.nereținerea sau neîncasarea impozitului), conduce practic la incriminarea oricărei greșeli de aplicare a legii fiscale. Or, după cum știm, există frecvent mai multe interpretări ale legii fiscale, care de mult prea mult ori prezintă numeroase neclarități și dificultăți în aplicare. Trebuie în același timp să readucem în discuție din această perspectivă eficiența scăzută a activității de îndrumare a contribuabilului, care de mult prea multe ori se transpune în răspunsuri de neînțeles sau care copie mecanic legea.

În fine, este chiar imposibil de înțeles cum ar putea să răspundă penal cineva pentru nedeclararea impozitelor datorate de o terță persoană, atât timp cât plătitorul vizat de această nouă infracțiune nu este pasibil de închisoare pentru nedeclararea propriilor sale impozite și taxe, atunci când legea îi stabilește o asemenea sarcină, desigur, dacă acțiunile sau inacțiunile sale nu au la bază acte frauduloase, sancționate distinct de legea evaziunii fiscale.

Or, dacă faptele de evaziune fiscală sunt și trebuie cu siguranță să fie pedepsite cu fermitate într-o societate modernă, pentru a descuraja comportamentele necinstite și concurența fiscală neloială, asemenea demersuri nu se pot transforma în mecanisme de șicanare a contribuabililor cinstiți, cu atât mai mult cu cât este imposibil de înțeles cum anume ar fi diferită nereținerea la sursă față de alte ipoteze de nedeclarare a impozitelor de către contribuabili și cum ar putea fi justificată o asemenea discriminare a acestor contribuabili ce pot de asemenea avea probleme în înțelegerea și aplicarea legii fiscale. Aceasta, desigur, pentru a nu fi greșit înțeleși, fără intenția de a sugera că acest mecanism ar trebui extins și la celelalte impozite, ci, dimpotrivă, trebuie eliminat întrucât este total neadecvat, întrucât este rezultatul unei confuzii inacceptabile între răspunderea fiscală și cea penală.

În concluzie, aspectele legate de sancționarea penală a nevărsării sumelor reținute la sursă trebuie discutate,  inclusiv cu mediul de afaceri, pentru ca factorii de decizie politică să aibă siguranță că implementează o măsură legislativă care are și adeziunea celor care activează acolo unde urmează a se aplica, pentru a-i asigura gradul necesar de eficiența și adeziune socială. În schimb, se impune cu necesitate renunțarea la măsura legislativă de incriminare a nereținerii la sursă.

Și, desigur, rămâne esențială nevoia de dialog social, derulat activ și cu bună credință, prin implicarea tuturor acelora care pot exprima puncte de vedere asupra chestiunilor cu adevărat relevante din perspectivă tehnică, mai ales când acestea sunt extrem de complicate, delicate și cu impact major. Simpla reanimare a unor subiecte și proiecte legislative abandonate în trecut, după ce și-au dovedit cu prisosință limitele, în speranța că într-un alt context vor trece poate neobservate sau vor fi mai ușor acceptate conjunctural, nu credem că poate folosi nimănui, cu atât mai mult cu cât în lipsa unui dialog care să rezolve divergențele de abordare și să faciliteze o mai bună înțelegere a conceptelor juridice, este de așteptat să conducă doar acumularea suplimentară de divergențe și tensiuni în societate.