Nica (ANAF): Lucrăm la o interfaţă nouă a SPV-ului, mai primitoare; dacă nu o fi perfectă, să ne scrieţi, că o îmbunătăţim
12 Mai 2026 Agerpres
Potrivit acestuia, ANAF are stabilit foarte clar ce trebuie să facă în proces de digitalizare în această etapă.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) lucrează la o interfaţă nouă a Spaţiului Privat Virtual (SPV), mai primitoare şi mai uşor de folosit, a anunţat, marţi, preşedintele instituţiei, Adrian Nica, la evenimentul de lansare oficială a Asociaţiei de Fiscalitate Internaţională - IFA România.
"Eu cred că în direcţia digitalizării, în acest an, în ANAF o să vedeţi foarte multe lucruri bune. Să ştiţi că lucrăm la o interfaţă nouă a SPV-ului, mai primitoare, mai uşor de lucrat cu ea. Dacă nu o fi perfectă, să ne scrieţi, că o îmbunătăţim. Şi tot aici, la SPV, să ştiţi că îi rugăm pe toţi experţii contabili care n-au contract cu firmele pe care le reprezintă în relaţia cu noi în SPV să-şi declare taxele. Este absolut ciudat să vezi în SPV un domn expert contabil care reprezintă un contribuabil, iar în e-factura nu există. Cred că, în primul rând, profesioniştii ar trebui să-şi întocmească contracte şi apoi să-şi declare taxa. Apoi, în acest proces de digitalizare pe care ANAF l-a început, să facem paşii pe care noi îi considerăm prioritari. Uneori, ce consideraţi dumneavoastră prioritate nu este şi la noi. Îmi pare rău pentru asta, dar fiecare entitate are planul şi interesele ei", le-a transmis Nica celor prezenţi la eveniment.
"Eu cred că în direcţia digitalizării, în acest an, în ANAF o să vedeţi foarte multe lucruri bune. Să ştiţi că lucrăm la o interfaţă nouă a SPV-ului, mai primitoare, mai uşor de lucrat cu ea. Dacă nu o fi perfectă, să ne scrieţi, că o îmbunătăţim. Şi tot aici, la SPV, să ştiţi că îi rugăm pe toţi experţii contabili care n-au contract cu firmele pe care le reprezintă în relaţia cu noi în SPV să-şi declare taxele. Este absolut ciudat să vezi în SPV un domn expert contabil care reprezintă un contribuabil, iar în e-factura nu există. Cred că, în primul rând, profesioniştii ar trebui să-şi întocmească contracte şi apoi să-şi declare taxa. Apoi, în acest proces de digitalizare pe care ANAF l-a început, să facem paşii pe care noi îi considerăm prioritari. Uneori, ce consideraţi dumneavoastră prioritate nu este şi la noi. Îmi pare rău pentru asta, dar fiecare entitate are planul şi interesele ei", le-a transmis Nica celor prezenţi la eveniment.
Potrivit acestuia, ANAF are stabilit foarte clar ce trebuie să facă în proces de digitalizare în această etapă.
"Noi, în această etapă de digitalizare, am stabilit foarte clar ceea ce ne propunem să facem. Să ştiţi că este foarte greu să faci un chatbot la ANAF pe caiet de sarcini 2023. Astea sunt procedurile de licitaţie. La ANAF, dacă doreşti să-ţi cumperi o unealtă nouă, un server sau acces la o bază de date, trebuie să faci o licitaţie. Ca să faci o licitaţie, durează poate până pleci tu, şi tot aşa. Sunt şi multe neajunsuri pe care ştiu că unii dintre dvs. nu le înţelegeţi, pentru că nu aţi lucrat aici. Sunt foarte multe activităţi pe care le desfăşurăm în prezent şi vrem să le îmbunătăţim, deficitare, plecând de la modul în care am reglementat, şi mă refer aici la asistenţă contribuabil, unde până primeşti un punct de vedere durează vreo trei-patru luni. De aceea, aşa cum am spus mereu, vă încurajez să solicitaţi soluţii fiscale, acorduri de preţ în avans. Cred că, pe măsură ce numărul acordurilor de preţ în avans va creşte, se va îmbunătăţi şi calitatea actului de control în zona preţurilor de transfer", a subliniat el.
Şeful ANAF a adăugat că se doreşte digitalizarea întâlnirii cu contribuabilul.
"Eu spun de fiecare dată: persoanele fizice plătesc la ANAF din total contribuţii 3%, controalele aduc undeva la 0,6% din planul de încasări, restul ne daţi dumneavoastră. 3,6% generează marile probleme ale ANAF-ului şi marile discuţii. Ce încercăm să facem? Încercăm să digitalizăm cât mai mult întâlnirea pe care o avem cu contribuabilul. După cum ştiţi, în perioada următoare o să aveţi posibilitatea ca discuţiile finale cu contribuabilii să le purtaţi inclusiv video. De asemenea, la nivelul ANAF, în următoarele două-trei luni o să dezvoltăm o parte de inteligenţă artificială pentru structurile de control, nu neapărat pentru a vă crea dumneavoastră probleme, ci pentru a uniformiza decizia, pentru a reuşi să disciplinăm un aparat care în ultimii 30 de ani a lucrat fiecare în judeţul lui, în comuna lui, cu propria analiză de risc şi cu propriile planuri. Nu e uşor să faci acest proces. Rezistenţa la schimbare este una ridicată. Când vorbim de globalizare, digitalizare, vorbim de informaţii noi, de tehnici noi", a transmis Adrian Nica.
Evenimentul de lansare oficială a IFA România a avut loc marţi în prezenţa unor reprezentanţi ai autorităţilor publice, experţi fiscali, antreprenori, economişti, consultanţi şi lideri din mediul de afaceri. IFA România este afiliată la International Fiscal Association (IFA Global), una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale dedicate fiscalităţii, cu sediul în Olanda.
IFA România îşi propune să devină o platformă independentă şi neutră de dialog între autorităţi, mediul academic, consultanţi fiscali, avocaţi, economişti, reprezentanţi ai companiilor şi specialişti din domeniul fiscalităţii internaţionale, într-un context economic şi fiscal aflat într-o continuă transformare.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 8 / 10836 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Dispute-Resolution.Center: Arbitrajul pentru Casa Radio intră într-o fază critică: Cerere reconvențională substanțială depusă de Plaza Centers și o ruptură neașteptată de echipa sa de avocați din Londra
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
KPMG Legal – Toncescu și Asociații, alături de BERD în vânzarea Portului Giurgiulești (Republica Moldova). Asistența juridică a fost coordonată de Laura Toncescu și Dragoș Iamandoiu
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





