ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Noi coordonate de aplicare a sistemului național RO e-Transport. Aplicarea sancțiunilor se amână până la 30 septembrie 2022

05 Iulie 2022   |   Ioana Bara, Senior Tax Manager și Corina Mortici, Senior Tax Consultant - PwC România

La 1 iulie a intrat în vigoare obligativitatea RO e-Factura pe relația B2G și totodată a demarat monitorizarea prin sistemul RO e-Factura a anumitor produse cu risc fiscal ridicat comercializate pe relația B2B.

 
 
Procedura privind sistemul RO e-Transport, publicată la finalul săptămânii trecute după ce proiectul de ordin a fost lansat în luna mai, confirmă restrângerea semnificativă a sferei de aplicare, acoperind doar vehiculele cu masă maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și doar dacă acestea transportă bunuri cu risc fiscal mai mari de 500 kg sau având valoarea totală a bunurilor mai mare de 10.000 lei aferentă cel puțin unei relații comerciale.

În același timp, aplicarea sancțiunilor aferente neutilizării sistemului RO e-Transport (detaliate în cuprinsul OUG nr. 41/2022) a fost amânată până la 30 septembrie 2022, printr-o Ordonanță fulger publicată la sfârșitul săptămânii trecute.

Ținând cont de această nouă perspectivă, companiile trebuie să analizeze în ce măsură transporturile pe care le desfășoară îndeplinesc condițiile menționate mai sus, caz în care vor trebui să raporteze detalii privind transportul bunurilor în sistemul național RO e-Transport și să obțină numărul unic de identificare (UIT), utilizat ca referință în cadrul sistemului și care trebuie deținut pe toată durata transportului.


În ceea ce privește implementarea efectivă, apreciem că modalitatea de acces RO e-Transport este similară cu modul de acces și transmitere a informațiilor în sistemul național RO e-Factura, respectiv:

●    RO e-Transport se va accesa prin intermediul SPV;
●    Declararea informațiilor se va putea efectua prin utilizarea aplicației puse la dispoziție în mod gratuit de către Ministerul Finanțelor sau prin utilizarea unei serii de microservicii expuse sub forma unui API prin interconectarea aplicației emitentului/declarantului cu Sistemul RO e-Transport (documentația tehnică fiind publicată pe site-ul oficial al Ministerului de Finanțe);
●    Raportarea datelor va presupune transmiterea unui fișier XML având structura conformă cu cea publicată de Ministerul de Finanțe - fișier care va fi supus la două tipuri de validări:
○    Verificare și validare privind structura și sintaxa;
○    Verificare semantică.
●    Fișierelor .xml ce îndeplinesc regulile de validare i se vor aplica semnătura electronică a Ministerului de Finanțe;
●    Exemplarul original al declarației se consideră a fi fișierul de tip XML însoțit de semnătura electronică a Ministerului Finanțelor, care este pus la dispoziția declarantului sub forma unui fișier arhivă de tip zip;
●    În situația în care sunt identificate erori, declarația nu se consideră transmisă în sistem, declarantul primind un fișier de tip XML ce conține erorile identificate.

De asemenea, merită menționat că se vor declara în RO e-Transport inclusiv transporturi ce conțin atât bunuri cu risc fiscal ridicat, cât și alte tipuri de bunuri, fiind generat un singur cod UIT pentru întreg transportul. De asemenea, în cazul unui transport grupat, codurile UIT atribuite prin declararea datelor în sistemul RO e-Transport vor fi preluate pe fiecare document de transport aferent fiecărei relații comerciale.

În subsidiar, celelalte două proiecte importante de digitalizare în curs de implementare ating o bornă importantă în luna iulie.

La 1 iulie a intrat în vigoare obligativitatea RO e-Factura pe relația B2G și totodată a demarat monitorizarea prin sistemul RO e-Factura a anumitor produse cu risc fiscal ridicat comercializate pe relația B2B. România intenționează să extindă aplicabilitatea sistemului RO e-Factura la nivel generalizat B2B aspect care face obiectul derogării Comisiei Europene.

Separat, la sfârșit de iulie se încheie perioada de grație de 6 luni oferită primului val de companii ce are obligația depunerii declarației periodice SAF-T (marii contribuabili care se aflau în această categorie și în anul 2021).

Practica ne arată că este nevoie de timp suplimentar de pregătire pentru o implementare corespunzătoare, completă și armonioasă a acestor proiecte de digitalizare, atât din perspectiva limitărilor tehnice existente la nivelul companiilor, cât și din perspectiva unor clarificări necesare din partea ANAF.

Însă, în mod cert, toate părțile implicate intră în linie dreaptă către noua paradigmă de lucru și raportare fiscală, care promite o serie de avantaje recunoscute deja la nivelul celorlalte State Membre în care digitalizarea administrațiilor publice a devenit realitate.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 4537 / 10305
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
    Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
    Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
    Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
    PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
    NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
    Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
    Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
    Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
    MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
    Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
    Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...