OUG nr. 124 ̸ 2023 – noua legislație offset - cooperarea tehnologică și industrială în domeniile apărării și securității
19 August 2024 Adrian Zamfir (associate Filip & Company)
Această ordonanță nu doar că stabilește un nou cadru legal pentru derularea operațiunilor de cooperare tehnologică și industrială, dar deschide și noi oportunități pentru companiile din sectorul apărării.
| |
Această ordonanță nu doar că stabilește un nou cadru legal pentru derularea operațiunilor de cooperare tehnologică și industrială, dar deschide și noi oportunități pentru companiile din sectorul apărării. Vom explora principalele prevederi ale ordonanței și normele metodologice aferente, publicate în aprilie 2024 (HG nr. 438/2024), și vom evidenția beneficiile pentru operatorii economici.
Principiile și cadrul general
Principiile guvernatoare
OUG nr. 124/2023 este fundamentată pe mai multe principii esențiale care asigură protejarea intereselor de securitate ale României:
→ Necesitatea - Operațiunile trebuie să fie strict necesare pentru protejarea intereselor esențiale de securitate.
→ Consolidarea expertizei - Aceste operațiuni contribuie la menținerea și dezvoltarea capacităților de producție ale industriei de apărare.
→ Proporționalitatea - Operațiunile trebuie să fie proporționale cu scopul urmărit.
→ Nerestricționarea concurenței - Operațiunile nu trebuie să restricționeze concurența pe piața internă europeană.
→ Recuperarea decalajelor de tehnologizare - Operațiunile permit operatorilor economici să producă tehnică militară avansată.
→ Consolidarea interoperabilității - Operațiunile contribuie la capacitatea Forțelor Sistemului Național de Apărare (în continuare „FSNA”) de a colabora eficient cu forțele aliate.
Cadrul instituțional
Pentru a gestiona aceste operațiuni, a fost înființată Agenția Română de Cooperare Tehnologică și Industrială pentru Securitate și Apărare (în continuare „ARCTIS”). Această agenție, subordonată Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, preia atribuțiile Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială.
Proceduri și obligații
Acordul de cooperare tehnologică și industrială
Acordul de cooperare tehnologică și industrială se semnează înaintea încheierii contractului de achiziție publică cu operatorii economici calificați. Acest acord include un plan detaliat de cooperare tehnologică și industrială, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
Formele operațiunilor
Operațiunile de cooperare tehnologică și industrială pot lua diverse forme, inclusiv:
►Cooperarea în cercetare-dezvoltare - Activități sistematice îndreptate spre producerea de materiale, produse și instalații noi.
►Subcontractarea - Producerea unei părți sau componente a produsului, serviciului sau lucrării care face obiectul contractului de achiziție publică.
►Exportul de produse, servicii și lucrări - Vânzarea de produse și servicii și executarea de lucrări în domeniul apărării și securității.
Evaluări periodice și penalități
Activitatea contractantului este supusă unor evaluări periodice pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor asumate. În cazul neîndeplinirii acestor obligații, se aplică penalități reprezentând un procent din valoarea neîndeplinită. De asemenea, ARCTIS are dreptul să execute scrisoarea de garanție bancară de bună execuție a acordului.
Normele metodologice publicate în aprilie 2024 (HG nr. 438/2024) au fost adoptate pentru a detalia procedurile pentru implementarea prevederilor OUG nr. 124/2023. Aceste norme stabilesc cadru pentru aspecte precum organizarea sesiunilor de lucru, multiplicatorii de cooperare tehnologică și industrială, evaluări periodice și altele.
Rolul ARCTIS
ARCTIS joacă un rol central în implementarea OUG nr. 124/2023. Aceasta agenție este responsabilă pentru gestionarea operațiunilor, având ca atribuție realizarea unitară la nivel național a operațiunilor de cooperare tehnologică și industrială. De asemenea, ARCTIS realizează evaluări periodice ale activităților contractanților pentru a asigura conformitatea cu obligațiile asumate. Nu în ultimul rând, ARCTIS poate emite ghiduri care să conțină îndrumări specifice sau instrucțiuni pentru autoritățile contractante și operatorii economici interesați.
Procedura detaliată pentru semnarea acordurilor de cooperare tehnologică și industrială
Procesul de semnare a acordurilor de cooperare tehnologică și industrială, are, de principiu, următorii pași principali:
- Notificarea autorităților contractante: Autoritatea contractantă notifică ARCTIS cu privire la operatorii economici calificați.
- Constituirea grupului de lucru: Ministerul constituie un grup de lucru format din reprezentanți ai autorității contractante, ARCTIS și alți reprezentanți din cadrul FSNA.
- Analiza necesităților: Grupul de lucru analizează necesitatea impunerii obligației de cooperare tehnologică și industrială.
- Semnarea acordului: Acordul se semnează înaintea semnării contractului de achiziție publică.
Multiplicatorii de cooperare tehnologică și industrială
Multiplicatorii sunt factori esențiali în calcularea valorii efective a operațiunilor:
→ Cooperarea în cercetare-dezvoltare: Multiplicator maxim 4,00.
→ Subcontractarea: Multiplicator maxim 2,00.
→ Exportul de produse, servicii și lucrări: Multiplicator maxim 2,00.
Astfel, scopul principal este obținerea de transfer de tehnologie, iar participantul care va oferi un astfel de beneficiu va avea multiplicatorul cel mai ridicat.
Beneficii pentru operatorii economici
Acces la tehnologii avansate
Participând la operațiunile de cooperare tehnologică și industrială, companiile românești au oportunitatea unică de a accesa tehnologii avansate prin transferuri tehnologice. Acest lucru nu doar că îmbunătățește capacitățile lor interne, dar le permite să devină jucători competitivi pe piața internațională.
Colaborări strategice
Operațiunile prevăzute în ordonanță facilitează colaborările strategice între companiile românești și parteneri internaționali. Aceste colaborări pot duce la dezvoltarea unor produse inovative și la deschiderea unor noi piețe.
Stimularea inovației
Prin implicarea în proiecte de cercetare-dezvoltare, companiile pot contribui la crearea unor soluții tehnologice avansate care să răspundă nevoilor actuale ale sectorului apărării. Acest lucru stimulează inovația și poate duce la dezvoltarea unor produse cu valoare adaugată mare.
Suport guvernamental
ARCTIS oferă suport continuu companiilor implicate în aceste operațiuni prin ghiduri, instrucțiuni și sesiuni informative. Subliniem necesitatea exercitării active a acestei atribuții de către ARCTIS, nu doar pe hârtie. Acest suport este esențial atât pentru autoritățile contractante, cât și pentru operatorii economici pentru navigarea complexităților legislative și pentru asigurarea conformității cu cerințele impuse.
De asemenea, credem că la fel ca și ARCTIS, și celelalte instituții implicate (ANCEX, MAPN, MAI, SRI, SIE, STS etc.) ar trebui de asemenea să ofere un imbold industriei de apărare, mai ales cea cu capital privat, prin abordarea unei atitudini mai prietenoase și proactive cu astfel de investitori, evident fără a face rabat de la necesitatea îndeplinirii condițiilor (e.g. cele impuse de Legea nr. 232/2016 și normele metodologice la aceasta).
Concluzie
OUG nr. 124/2023 și normele metodologice aferente reprezintă un pas important în modernizarea și dezvoltarea capacităților industriei naționale de apărare a României. Prin stabilirea unui cadru legal mai clar față de cel anterior pentru derularea operațiunilor de cooperare tehnologică și industrială, aceste acte normative vor ajuta la promovarea și protejarea intereselor esențiale de securitate ale României.
Aceste măsuri nu doar că întăresc poziția României pe scena internațională, dar oferă și oportunități semnificative pentru operatorii economici din sectorul apărării. Prin participarea la aceste operațiuni, companiile pot beneficia de transferuri tehnologice avansate, acces la noi piețe și colaborări strategice care pot stimula inovația și competitivitatea pe termen lung.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2079 / 10905 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





