OUG „Trenuleț”: Clarificări asupra modificărilor substanțiale și implicatiilor practice pentru cei cărora li se adresează unele dintre cele mai importante prevederi
27 Ianuarie 2025 Bulboacă & Asociații
În situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Constituția României prevede dreptul Guvernului de a adopta ordonanțe de urgenţă, ca în cazul de față, dar fără a fi afectat regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile şi îndatoririle prevăzute de Constituție.
| |
I Măsuri care afectează personalul bugetar
Unele dintre cele mai surprinzătoare prevederi îi vizează pe anumiți bugetari, a căror muncă suplimentară sau muncă prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care nu se lucrează, se va compensa numai cu timp liber. De la această măsură este exceptată munca suplimentară prestată de personalul din anumite sectoare bugetare, precum militarii și polițiștii, pentru care se plătește o majorare din solda de funcţie/salariul de funcție cuvenită/cuvenit, la nivelul de 75%, nivelul minim reglementat de Codul Muncii.
În plus, mai multe drepturi ale bugetarilor nu vor mai fi acordate în anul 2025, printre care: (i) compensările în bani ale concediilor neefectuate aferente anului 2025, la încetarea raporturilor de muncă; (ii) premiile, bonusurile sau alte drepturi de natură similară; (iii) decontările cheltuielilor de transport la plecarea/întoarcerea din concediul de odihnă; (iv) biletele de valoare, cu excepţia tichetelor de creşă; (v) ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragerea, încetarea raporturilor de muncă/serviciu ori la trecerea în rezervă.
Biletele de valoare acordate bugetarilor îmbracă forma voucherelor de vacanță, tichetelor de masă, tichetelor de creșă, tichetelor cadou și a tichetelor culturale. Cu excepția tichetelor de creșă, care vor continua să fie acordate (sau contravaloarea lor, în cazul militarilor), toate celelalte astfel de beneficii au comportat modificări substanțiale. Voucherele de vacanță, cel mai valoros astfel de drept acordat personalului bugetar, care fusese stabilit la nivelul sumei de 1.600 lei, a fost înjumătățit în acest an. Vouchere de vacanță acordate vor fi în cuantum de maxim 800 lei, urmând să fie utilizate pentru plata a cel mult 50% din contravaloarea serviciilor turistice. În cazul militarilor, polițistilor și personalului civil din cadrul instituțiior publice de apărare, ordine publică și securitate national, există o exceptare, acestora urmând să li se deconteze 50% din valoarea vacanțelor, doar dacă au un salariu net de până în 8.000 lei.
Tichetele pentru masă, un alt tip de drept de natură salarială, nu vor mai fi acordate bugetarilor. Cu toate acestea, salariații din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum și anumite categorii de bugetari ale căror salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, vor continua să primească indemnizaţii de hrană, înghețate la nivelul lunii decembrie 2024.
Totodată, începând cu acest an, cuantumul salariilor acordate bugetarilor va fi menținut la nivelul celui acordat în luna noiembrie 2024, iar valoarea punctului de pensie rămâne la aceeași valoare, de 81 lei. Nici pensiile militare și de serviciu nu vor crește în 2025, indexarea automată acestora cu rata anuală a inflației, acordată conform legii, neaplicându-se în cursul acestui an.
Cu anumite excepții, cum ar fi cazul medicilor rezidenți sau al rezidenților au promovat examenul de specialitate în anul 2024 și cu respectarea anumitor condiții, începând cu 1 ianuarie 2025, pentru posturile pentru care s-a inițiat procedura de scoatere la concurs, nu se mai organizează concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice, cu excepția posturilor unice.
Mai mult decât atât, cu toate că, potrivit art. 41 alin. (5) din Constituția României, dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate, prin OUG 156/2024, se aduc modificări contractelor colective de muncă în vigoare la 1 ianuarie 2025, prin eșalonarea plății, în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, oricăror drepturi de natură salarială pentru retragerea din activitate ca urmare a pensionării angajaților din anumite sectoare bugetare. În contextul negocierilor viitoare, nu mai pot fi prevăzute/ acordate prime, plăţi compensatorii, gratificaţii sau orice alte drepturi de natură salarială pentru retragerea din activitate ca urmare a pensionării.
De asemenea, în cazul în care intervin evenimente care conduc la majorarea cheltuielilor de personal aprobate prin buget, instituțiile statului au obligația de a lua măsurile necesare în vederea încadrării în bugetul aprobat care constau în: (i) reducerea numărului de posturi finanţate şi, respectiv, disponibilizarea unei părţi din personalul încadrat; (ii) nepromovarea angajaţilor, dacă promovarea presupune o creştere a cheltuielilor de personal; (iii) neplata orelor suplimentare.
I Plata sumelor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti
În cazul în care angajaților sau foștilor angajați ai instituţiilor şi autorităţilor publice li s-au acordat de către instanțele competente drepturi de natură salarială, iar hotărârile judecătorești relevante au devenit devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2025 - 31 decembrie 2025, plata sumelor acordate se va realiza eșalonat pe o perioadă de 5 ani, procentele crescând progresiv, iar cea mai mare valoare, de 35% din valoarea titlului executoriu, va fi plătită în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie. Prevederi similare deja intraseră în vigoare, insă erau aplicabile unor categorii clar definite de salariați bugetari.
I Impozitarea construcțiilor speciale (Taxa pe stâlp)
Taxa pe stâlp va consta în aplicarea unei cote de 1% asupra valorii construcţiilor vizate de aceasta, respectiv: (i) construcţii industriale; (ii) construcţii agricole; (iii) construcţii pentru transporturi poştă şi telecomunicaţii; (iv) construcţii hidrotehnice; (v) construcţii pentru afaceri, comerţ, depozitare; (vi) construcţii de locuinţe şi social-culturale; (vii) construcţii pentru transportul energiei electrice; (viii) construcţii pentru alimentare cu apă, canalizare şi îmbunătăţiri funciare.1
Aplicabilitatea taxei pe stâlp se va efectua asupra construcțiilor menționate mai sus, aflate existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, respectiv anul 2024, inclusiv în situația în care sunt închiriate, luate în administrare/ concesiune sau în folosinţă. Taxa pe stâlp se va achita în două rate egale, până la datele de 25 mai inclusiv şi 25 septembrie inclusiv.
Aceasta taxă va viza exclusiv persoanele juridice, cu excepţia instituţiilor publice, institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare, asociaţiilor, fundaţiilor şi a celorlalte persoane juridice fără scop lucrativ. Persoanele juridice, au obligația conform legislației în vigoare să depună, periodic, la direcția de taxe și impozite competentă, raport de evaluarea asupra construcțiilor pe care le dețin în patrimoniu în scopul evidențierii și impozitării acestora. De exemplu, pentru o construcție reprezentând un rezervor din beton armat pentru înmagazinarea apei, cu o valoare stabilită prin raportul de evaluare depus la direcția de taxe si impozite locale competentă de 50.000 lei, taxa pe stâlp va reprezenta 1% din această valoare, respectiv suma de 500 lei, plătibilă în două transe, respectiv 250 de lei până la data de 25 mai 2025 și a doua tranșă în valoare de 250 lei până pe data de 25 septembrie 2025 inclusiv.
I Schimbarea sistemului de impozitare în ceea ce privește microîntreprinderile
Anul fiscal 2025 aduce modificări pentru stabilirea sistemului de impozitare a venitului pentru microîntreprinderi. Astfel, acestea vor trece de la sistemul de impozitare pe venitul microîntreprinderilor constând într-un procent de 3%, la sistemul de impozitare pe profit, constând într-un procent de 16%. În acest sens, a fost micșorat plafonul de venituri realizate de la 500.000 euro la 250.000 euro pentru anul fiscal 2025, iar pentru anul fiscal 2026, acesta va fi scăzut la suma de 100.000 euro.
Cu alte cuvinte, persoanele juridice care, începând cu anul fiscal 2025 ating plafonul de 250.000 euro vor fi impozitate cu un procent de 16% din profitul realizat, iar începând cu anul fiscal 2026, se va aplica procentul de 16%, pentru persoanele juridice care ating plafonul de 100.000 euro.
Împreună cu modificările mai sus menționate, au fost revizuite și codurile CAEN pentru care impozitul pe veniturile microîntreprinderilor este de 3%, respectiv, de către deținătorii de afaceri din domeniul HoReCa și IT. Începând cu 1 ianuarie 2025, se includ, în categoria codurilor CAEN vizate și activitățile, principale sau secundare, corespunzătoare codurilor CAEN: 6210 - Activități de realizare a softului la comandă, 6290 - Alte activități de servicii privind tehnologia informației, 5611 - Restaurante, 5612 - Activități ale unităților mobile de alimentație, 5622 - Alte servicii de alimentație.
I Excluderea de la impozitare a unei părți din salariul minim brut garantat
OUG 156/2024 exclude de la impozitare suma de 300 lei din salariul minim brut garantat pe țară. Această prevedere are aplicabilitate de la data de 1 ianuarie 2025 și se adresează persoanelor care, în baza aceluiași contract de muncă, primesc un salariu care nu depășește suma de 4.300 lei inclusiv. La calculul sumei de 4.300 lei nu se va lua în considerare contravaloarea tichetelor de masă, acordate de către angajator în conformitate cu legislația în vigoare.
Excluderea de la impozitare se adresează și salariaților care, în cursul anului 2025, sunt angajați cu contract individual de muncă și îndeplinesc criteriul pragului de 4.300 lei, excluzând tichetele de masă, amintit anterior.
I OUG 156/2024 - caracterul constituțional
Potrivit Constituției României, Parlamentul este autoritatea legiuitoare a țării, fiind organismul care adoptă propunerile de legi. Cu toate acestea, în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată (în cazul OUG 156/2024, ajustarea deficitului bugetar; combaterea creşterii preţurilor şi a nivelului inflaţiei și respectarea calendarului PNRR), Constituția României prevede dreptul Guvernului de a adopta ordonanțe de urgenţă, ca în cazul de față, dar fără a fi afectat regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile şi îndatoririle prevăzute de Constituție.
În situațiile în care se apreciază că dispozițiile legale naționale afectează drepturile garantate de Constituție sau dreptul european (spre exemplu: dreptul la muncă și dreptul la concediul de odihnă plătit), Avocatul Poporului sau instanțele de judecată, din oficiu, la inițiativa uneia dintre părţi sau a procurorului pot sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a respectivelor dispoziții legale. Constituția României recunoaște prevalența pactelor şi tratatelor la care România este parte, în materia drepturilor fundamentale ale omului, dacă cele naționale nu sunt mai favorabile. De altfel, dispoziţiile constituționale privind garantarea drepturilor sunt interpretate şi aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
Cu titlu exemplificativ, având în vedere că dreptul la concediul de odihnă plătit este recunoscut în Constituție și în dreptul european, măsurile prevăzute de OUG 156/2024 cu privire la acest drept, anume neacordarea compensării în bani a concediilor neefectuate la încetarea raporturilor de muncă, ar putea face obiectul controlului Curții Constituționale.
În sensul celor arătate, de la caz la caz, pot fi apreciate relevante concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”) în cauza C‑218/22 BU împotriva Comune di Copertino, potrivit cărora, legislația europeană trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale care, pentru motive legate de controlul cheltuielilor publice și de cerințele organizatorice ale angajatorului public, prevede interdicția de a plăti lucrătorului o indemnizație financiară pentru zilele de concediu anual plătit care nu au fost luate la data încetării raportului de muncă din cauze neimputabile. De altfel, potrivit CJUE în cauza citată, în cazul în care angajatorul nu poate stabili că a dat dovadă de deplina diligență necesară pentru ca lucrătorul să aibă efectiv posibilitatea de a‑și efectua concediul anual plătit la care avea dreptul, aspect a cărui verificare revine instanței de naționale, se consideră că lipsa plății unei indemnizații financiare pentru concediul anual neefectuat la încetarea raportului de muncă încălca dispozițiile europene.
1 Lista detaliată a tuturor categoriilor de construcții afectate se regăseste în Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe din 30.11.2004 – Grupa 1.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 999 / 10127 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
Țuca Zbârcea & Asociații obține o soluție favorabilă într-un important litigiu de drept fiscal și vamal | Ionuț Șerban (Partener): „Este o victorie importantă pentru clientul nostru și un precedent valoros în disputele de drept vamal”
Avocații PNSA au stat alături de M Plus Croatia d.o.o, lider european în outsourcing-ul proceselor de afaceri și tehnologie, în tranzacția prin care a achiziționat Valoris Group - jucător local care deservește proiecte multilingve pentru clienți internaționali | Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Piața de Real Estate, radiografiată de NNDKP, firmă despre care ghidurile juridice internaționale spun că este “probabil cea mai bună din România” în această practică: industrial-logistic în viteză, office cu accent pe retenție și eficiență, rezidențial cu presiune pe preț | De vorbă cu Vlad Tănase (partener) despre dinamica pieței, apetitul investitorilor, tranzacționarea proiectelor și blocajele de pe acest segment
Biroul Kinstellar din București a fost alături de Repono AB în achiziția unui sistem de stocare pe bază de baterii în județul Argeș | Karim Nils Grueber (CEO Repono): ”Echipa Kinstellar a fost un partener excepțional pe parcursul acestei tranzacții. Expertiza lor în sectorul energetic, abordarea pragmatică și capacitatea de a răspunde rapid și eficient au fost esențiale pentru a ne ghida prin reglementările complexe ale României”
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Microfruits SA în achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni emise de Armătura SA, cu o echipă coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) | Proiectul a presupus o analiză juridică amplă și o coordonare atentă între toate părțile implicate
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





