Popescu: Un vector puternic de promovare a imaginii României e schema de ajutor pentru cinematografie, ce va fi lansată luna acesta
02 Iulie 2020 AGERPRES
Ministrul a subliniat că el crede foarte mult în dezvoltarea turismului intern şi că, în această perioadă de pandemie, mulţi români se vor întoarce să-şi petreacă vacanţele în ţară.
Schema de ajutor pentru cinematografie este un vector foarte puternic de promovare a turismului, a imaginii României, iar această schemă va fi lansată în cursul acestei luni, a declarat miercuri, ministrul Economiei, Virgil Popescu, cu ocazia lansării Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică al Guvernului României.
"Un vector de promovare, foarte puternic, a turismului este schema de ajutor pentru cinematografie. Asta ne ajută să promovăm imaginea României. În cursul acestei luni vom lansa, pentru acest an, schema de ajutor. Avem 50 de milioane de euro în buget la dispoziţie şi vrem să fie predictibilă, vrem să fie o schemă de ajutor multianuală, pusă foarte bine la punct, în aşa fel încât România să beneficieze de pe urma acestei scheme de ajutor, să fie promovată în lume prin industria cinematografică de mare succes", a spus Popescu.
"Un vector de promovare, foarte puternic, a turismului este schema de ajutor pentru cinematografie. Asta ne ajută să promovăm imaginea României. În cursul acestei luni vom lansa, pentru acest an, schema de ajutor. Avem 50 de milioane de euro în buget la dispoziţie şi vrem să fie predictibilă, vrem să fie o schemă de ajutor multianuală, pusă foarte bine la punct, în aşa fel încât România să beneficieze de pe urma acestei scheme de ajutor, să fie promovată în lume prin industria cinematografică de mare succes", a spus Popescu.
Ministrul a subliniat că el crede foarte mult în dezvoltarea turismului intern şi că, în această perioadă de pandemie, mulţi români se vor întoarce să-şi petreacă vacanţele în ţară.
"Sprijinul pe care trebuie să-l dăm hotelierilor, industriei turismului, trebuie să se manifeste foarte mult. (...) Avem în perioada 2021-2027 un miliard de euro pentru reabilitarea destinaţiilor turistice şi ne vom asigura că vom face acest lucru", a precizat ministrul Economiei.
În scopul relansării economice a turismului, Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică prevede o serie de tipuri de măsuri şi forme de sprijin. Astfel, din circa 1 miliard de euro care vor fi puşi la dispoziţia companiilor din domeniile afectate de criza provocată de pandemia SARS-CoV2, aproximativ 350 milioane de euro ar putea merge spre companiile din HoReCa, turism şi transporturi.
De asemenea, se are în vedere reducerea costurilor cu utilităţile şi este în pregătire un program de ajutor pentru instalarea unor panouri fotovoltaice sau a unor
staţii de încărcare de automobile, astfel încât operatorii să poată intra într-o reţea europeană de staţii de încărcare, emiterea de vouchere de vacanţă speciale pentru pensionari, destinate exclusiv tratamentelor balneoclimaterice şi acordarea de stimulente agenţiilor de turism pentru fiecare turist străin care stă mai mult de 5 nopţi în România (incoming).
Documentul mai include acordarea de granturi operatorilor economici din turism pentru implementarea măsurilor de prevenţie împotriva virusului SARS-CoV2, garantarea de către FNGCIMM a voucherelor acordate de agenţiile de turism şi structurile de primire turistică pentru călătoriile anulate din cauza Covid-19 şi emiterea şi acordarea unor tichete speciale, destinate exclusiv consumului în unităţile de alimentaţie publică autorizate.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 9521 / 10350 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Client Choice by Lexology: Ioana Racoți (ZRVP), Adina Chilim Dumitriu (NNDKP), Octavian Adam (GNP), printre cei șapte profesioniști care se diferențiază prin calitatea relației cu clientul și capacitatea de a adăuga valoare reală afacerii acestuia | Cine sunt avocații români pentru care nominalizările au venit exclusiv de la corporate counsels, într-o procedură ce nu poate fi influențată și care sunt ariile de practică în care excelează
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





