Prejudiciile derivate din contractele de antrepriză în construcții. Posibilitățile antreprenorilor de limitare a prejudiciilor solicitate de beneficiari

Proiectele de antrepriză în construcții din România – fie ele proiecte rezidențiale sau construcții de drumuri și căi ferate - sunt într-o continuă expansiune. În cadrul acestora, adeseori antreprenorii se confruntă cu probleme legate de plata lucrărilor, sau multe alte neîndepliniri ale obligațiilor de către Beneficiar, care au drept consecință rezilierea contractelor.

În acest context, este important ca în momentul în care anumite contracte de lucrări sunt reziliate, iar beneficiarul solicită antreprenorului anumite sume derivate din încetarea contractului, acest prejudiciu să poată fi cenzurat de către antreprenor.

Această diminuare a prejudiciului se poate obține cu succes prin invocarea condițiilor legale pe care trebuie să le întrunească prejudiciul, cu referire la practica judiciară recentă în aceste sens.

1.       Elemente definitorii ale prejudiciului în dreptul român

Prejudiciul este în primul rând o condiție a răspunderii civile contractuale. În același timp, prejudiciul reprezintă echivalentul acestei răspunderi contractuale. Ceea ce este important de subliniat este că întotdeauna debitorul este culpabil doar pentru neexecutarea lato sensu a obligației sale contractuale, în limitele prejudiciului cauzat.

În acest context, proba existenţei şi întinderii prejudiciului este o condiție absolut necesară, deoarece nu întotdeauna neexecutarea obligaţiei contractuale generează prejudicii.

Prin urmare, prejudiciul poate fi definit în mod concis drept sancțiunea pentru neexecutarea obligațiilor contractuale.^₁

Pentru a se a putea atrage răspunderea debitorului cu privire la un eventual prejudiciu, trebuie probată întrunirea tuturor condițiilor cu privire la acel prejudiciu, conform principiilor de drept comun. Această sarcină îi incumbă creditorului obligației neexecutate sau executate în mod necorespunzător.²

În doctrină și jurisprudență s-au conturat anumite trăsături esențiale ale prejudiciului, pe care instanțele le aplică cu rigurozitate și pe care le vom puncta în cele ce urmează.

De multe ori, creditorii obligațiilor neexecutate sau executate neconform solicită de la debitor un prejudiciu global, care depășește sfera de răspundere a debitorului.

Astfel, în practică, de multe ori antreprenorii, în urma rezilierii contractelor de lucrări, primesc de la beneficiari solicitări cu privire la acoperirea unor prejudicii derivate din contractele de finanțare ale beneficiarilor, sau alte contracte conexe pe care aceștia le-au încheiat, care au fost reziliate ca urmare a contractului de lucrări.

Este important să cunoaștem în detaliu limitele legale ale prejudiciului, pentru a putea utiliza anumite instrumente în scopul corectării eventualelor derapaje în privința prejudiciului, cum ar admiterea anumitor sume solicitate, care exced sferei unui prejudiciu previzibil.

Ne vom concentra în cele ce urmează asupra celor trei condiții existențiale ale prejudiciului, acela de a fi (i) direct, (ii) cert și (iii) previzibil.

2.       Condiția prejudiciului direct

O primă condiție esențială pe care trebuie să o îndeplinească prejudiciul este aceea de a fi rezultatul direct al neexecutării de către debitor așa cum reiese din dispozițiile art. 1530 NCC.³

Pentru a fi direct, prejudiciul presupune existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și acel prejudiciu injust cauzat victimei. Așadar, el privește un element obiectiv, raportul de cauzalitate, iar nu unul subiectiv.⁴

Un creditor are dreptul să ceară debitorului repararea integrală a prejudiciului pe care acesta i l-a cauzat ca o consecinţă directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei. Sarcina probei caracterului direct al prejudiciului îi revine creditorului obligației neexecutate.

Caracterul direct al prejudiciului se apreciază în funcţie de un element obiectiv, care este raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul injust, produs victimei. Sfera prejudiciului direct include atât prejudiciul cauzat printr-o legătură cauzală directă, cât şi printr-o legătură cauzală indirectă, prin ”ricoşeu”. Legătura cauzală indirectă nu are nimic comun cu prejudiciul indirect, care se situează în afara raportului de cauzalitate.⁵

Raportul de cauzalitate indirectă pune în discuţie repararea prejudiciului cauzat terţilor, adică victimelor indirecte ale faptei ilicite cauzate victimei directe. Legat de prejudiciul prin ricoşeu, Î.C.C.J., printr-o decizie privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, a statuat că prejudiciul prin ricoşeu este acel prejudiciu suferit de terţa persoană, victimă indirectă, cauzat acesteia prin prejudiciul iniţial, provocat direct şi nemijlocit printr-o faptă ilicită sau alt eveniment, victimei imediate.⁶ Prejudiciul prin ricoşeu este tot un prejudiciu direct reparabil, în măsura în care se stabileşte că este consecinţa aceleiaşi fapte ilicite produse asupra altei persoane. Prejudiciul prin ricoşeu poate fi economic, dacă victimei i s-a încălcat un drept sau interes legitim de natură patrimonială sau de natură nepatrimonială, chiar dacă modalitatea de reparare are un caracter patrimonial⁷.

3.       Condiția prejudiciului cert

În ceea ce privește certitudinea prejudiciului⁸ putem vorbi despre un prejudiciu ”cert” atunci când existența lui este sigură, neîndoielnică și, totodată, întinderea sa poate fi stabilită în prezent.⁸

În măsura în care antreprenorul poate demonstra că pierderea nu a fost suferită în mod concret de beneficiar și că acesta are alte remedii la dispoziție, solicitarea beneficiarului va fi respinsă. Aceasta deoarece obligarea debitorului obligației neexecutate la a repara toate pierderile, de orice fel, suferite de către creditor ar constitui o soluție injustă și care are excede rațiunii răspunderii contractuale ca și instituție.

Cu titlu de exemplu, beneficiarul dintr-un contract de lucrări poate invoca pierderea unor relații contractuale cu anumiți terți ca urmare a rezilierii contractului de lucrări, fapt ce conduce la pierderi patrimoniale.

Într-o speță recentă pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în calea de atac a recursului¹⁰, beneficiarul a solicitat un prejudiciu de două ori mai mare decât valoarea contractului de antrepriză, derivat din pierderea unei finanțări ca urmare a rezilierii contractului de lucrări. Instanța a apreciat că prejudiciul nu este direct întrucât antreprenorul nu avusese cunoștință de contractele de finanțare, ele nefiind parte din documentația de atribuire¹¹.

Instanța a mai adăugat, cu privire la caracterul cert al prejudiciului că:

”Dacă în ipoteza în care prejudiciul este consecința imediată și directă a neexecutării unei obligații efortul probatoriu poate fi unul facil, în cazurile în care creditorul pretinde recuperarea pierderilor izvorâte din surse diferite de contractul dintre părți, analiza pe care trebuie să o realizeze instanța este una mult mai dificilă.

Astfel, revine instanței rolul de a cerceta dacă:

(i) pierderea a fost suferită în mod concret de creditor și

(ii) dacă acesta nu mai are alte remedii la dispoziție.

Obligarea debitorului obligației neexecutate la a repara toate pierderile, de orice fel, suferite de către creditor este o soluție injustă și care ar exceda rațiunii răspunderii contractuale ca instituție. Dacă creditorul invoca pierderea unor beneficii dintr-un contract încheiat cu o terță parte, instanța trebuie să realizeze o analiză pertinentă a altor remedii pe care creditorul le-ar avea pentru menținerea contractelor, posibilitatea concretă de a contracta din nou astfel de beneficii și a nu suferi pierderea respectivă. (...) În cauză, Autoritatea s-a rezumat la a invoca existența unor contracte cu un terț finanțator, contract denunțat de acesta din urmă. Autoritatea nu a realizat o altă analiză a condițiilor de piață din perspectiva obținerii unei alte finanțări, nu a probat că se află în imposibilitatea de a contracta o nouă finanțare pentru acoperirea costurilor proiectului.”

Sunt considerate prejudicii certe și prejudiciile actuale şi prejudiciile viitoare care este sigur că se vor produce. Prejudiciile actuale sunt acelea care s-au produs în totalitate până la data când se cere repararea lor. Prejudiciile viitoare şi certe sunt prejudiciile care nu s-au produs, dar este sigur că se vor produce şi pot fi evaluate în prezent pe bază de elemente suficiente.¹² Rezultă că certitudinea unui prejudiciu viitor se referă atât la existenţa sa, cât şi la întinderea sa. Dacă este sigur că se va produce, dar nu se cunoaşte întreaga lui întindere, instanţa de judecată se va limita să-l oblige pe debitor numai la repararea prejudiciului evaluat cu certitudine:¹³

”Nu se poate stabili caracterul cert al prejudiciului în condiţiile în care, odată cu neexecutarea contractului, exista posibilitatea solicitării rezilierii contractului şi încheierea unui contract cu acelaşi obiect cu un alt partener, între prejudiciul invocat şi fapta ilicită neexistând o legătură de cauzalitate directă.”¹⁴

În cauză, instanța a analizat remediile pe care creditorul le-ar avea la dispoziție și a reținut, din aceste considerente, că prejudiciul invocat nu fusese direct și cert.

Prin urmare, instanțele române tratează cu reticență pierderile ce decurg din raporturile juridice cu terți din perspectiva certitudinii prejudiciului.

4.       Condiția prejudiciului previzibil

Debitorul va răspunde numai pentru prejudiciul pe care l-a prevăzut sau putea să-l prevadă la momentul încheierii contractului ca efect al neîndeplinirii obligației sale.¹⁵

Așadar, previzibilitatea este concepută în acest caz după un criteriul subiectiv, acela al previzibilității prejudiciului la momentul încheierii contractului.

În privința caracterului previzibil al prejudiciului, Curtea de Apel București a reținut într-o speță că nu au fost îndeplinite condițiile pentru a atrage răspunderea civilă contractuală a pârâtei din perspectiva caracterului cert și previzibil al prejudiciului în ipoteza în care reclamanta contractase cu un terț pentru un împrumut, având reprezentarea faptului că îl va achita cu ajutorul sumelor de bani pe care le-ar fi obținut dacă pârâta și-ar fi executat obligațiile față de reclamantă.

”În ceea ce priveşte dobânzile şi penalităţile de întârziere pe care reclamanta trebuie să le plătească ca urmare a creditelor contractate, Curtea observă că aceste elemente ale prejudiciului nu erau previzibile în momentul încheierii contractului de finanţare. Chiar şi luând în considerare culpa gravă a pârâtei, dobânzile şi penalităţile calculate de Deutche Leasing România IFN SA nu sunt consecinţa directă şi necesară a executării cu întârziere a obligaţiei de către pârâtă, fiind asumate de reclamantă.¹⁶

În literatura de specialitate s-a arătat că legea are în vedere limitarea daunelor la care este ţinut debitorul, când cifra acestora nu este previzibilă. De asemenea, s-a reţinut că este necesar a se face distincţie între prejudiciile intrinseci – circa rem –, adică acelea pe care creditorul le-ar fi putut suferi în privinţa lucrului în legătură cu care s-a născut obligaţia, şi prejudiciile extrinseci – extra rem –, adică acele prejudicii pe care creditorul le încearcă în privinţa celorlalte bunuri din patrimoniul său, ca o consecinţă a lipsirii sale de lucrul ce i se datorează potrivit obligaţiei din contract, urmând a fi suportate de către debitor doar prejudiciile circa rem, întrucât acestea au fost previzibile, urmând ca prejudiciile extra rem să nu fie suportate de debitorul de bună-credinţă, întrucât acestea nu sunt previzibile la data încheierii contractului.

Se poate astfel concluziona că, în lipsa unui probatoriu satisfăcător, previzibilitatea prejudiului nu poate fi în niciun caz prezumată.

***

Toate elementele de mai sus, așa cum au fost aceastea analizate în practica instanțelor, sunt instrumente de lucru foarte utile pentru a reduce un potențial prejudiciu solicitat de beneficiar în cadrul unui contract de antrepriză. Cu atât mai mult cu cât sumele reprezentând prejudicii indirecte sau neprevizibile pot fi unele substanțiale, care depășesc uneori chiar valoarea contractelor.