ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Rădulescu (BNR): Avem o parte mare a clasei politice care este în zona slab alfabetizată

09 Decembrie 2021   |   Agerpres

Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni discuţia a fost despre Angela Merkel şi a precizat că ea a fost şef de promoţie în facultate.

 
 
România are o parte mare a clasei politice care este în zona slab alfabetizată, a afirmat joi Eugen Rădulescu, şeful Direcţiei de Stabilitate a Băncii Naţionale a României (BNR), subliniind că există oameni care "îşi termină liceele pe la 40 de ani şi fac câte o facultate din asta de care nu a auzit nimeni pe la 50".
 
"În momentul de faţă noi avem două Românii. Una este deja puternic ancorată în lumea occidentală. Este o Românie care se mişcă repede, care se mişcă eficient, cu oameni care sunt deja chiar acolo. Din păcate, avem încă şi o Românie care bălteşte undeva la limita dintre secolul XIX şi secolul XX, iar acest context teribil al pandemiei a arătat şi a mărit practic decalajele dintre cele două Românii. Am văzut cum mediul antreprenorial a reuşit să se mişte, a reuşit să reziste, a reuşit chiar să găsescă soluţii pentru ca, după ce se va fi încheiat pandemia, să fim într-o economie mai performantă şi într-o societate mai normală. Din păcate, sectorul public nu a participat decât într-o mică măsură la acest demers. Din păcate, avem o parte mare a clasei politice care este în zona slab alfabetizată. Sunt oameni care îşi termină liceele pe la 40 de ani şi fac câte o facultate din asta de care nu a auzit nimeni pe la 50. Iar aceştia sunt cei care conduc politica românească. Nu se poate aşa ceva", a spus Rădulescu, la conferinţa "Lecţii învăţate în pandemie. Ce urmează?", dezbatere cu personalităţi ale scenei economice, bancare şi financiare româneşti, organizată de Oxygen Events.
 
Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni discuţia a fost despre Angela Merkel şi a precizat că ea a fost şef de promoţie în facultate.
 
"Noi avem conducători care îşi iau bacalaureatul pe la 35 - 40 de ani. Nu putem progresa în felul acesta. Avem mare nevoie ca oamenii care se pricep să fie cei care iau decizii. Discuţia de astăzi a arătat încă o dată că avem o porţiune mare din societate, nu numai din economie, care merge în direcţia care trebuie. Trebuie să smulgem cât mai mult din partea cealaltă şi să adăugăm aici pentru ca în viitorii 5, poate 10 ani, să reuşim să fim o pondere mult mai mare înspre Vest decât înspre stagnare", este de părere oficialul BNR.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5522 / 9836
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...