Tanczos: Nu ne putem îmbăta cu apă rece că stăm bine la Eurostat şi să avem o ţară plină de deşeuri de plastic
16 Noiembrie 2021 Agerpres
În ceea ce priveşte decizia Comisiei Europene de a trimite România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) din cauză că nu a închis o serie de depozite de deşeuri neconforme, ministrul interimar al Mediului a menţionat că o parte dintre ele sunt în ograda unităţilor administrativ-teritoriale, iar altele aparţin unor companii de stat, majoritatea în faliment.
Ministrul interimar al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, şi-a exprimat, marţi, rezervele cu privire la datele pe care România le-a raportat "ani de zile" la Comisia Europeană, pe segmentul deşeurilor, şi a afirmat, totodată, că "nu ne putem îmbăta cu apă rece, spunând că stăm bine la Eurostat şi, în acelaşi timp, să avem o ţară plină de deşeuri de plastic".
"Am discutat zilele trecute cu colegii despre modul în care legislaţia subsecventă va fi elaborată. Va trebui să elaborăm şi o Hotărâre de Guvern. Este un obiectiv extrem de important care va activa piaţa ambalajelor reciclabile, pentru că pe procedura de colectare şi reciclare o bună bucată de perioadă ambalajele rămân ambalaje, nu sunt deşeuri. Tocmai de aceea trebuie să facem diferenţierea foarte clară. Referitor la rapoarte şi statistici sau dacă stăm bine sau nu stăm bine la nivel naţional, daţi-mi voie să-mi exprim oareşce rezerve cu privire la datele pe care România le-a raportat ani de zile la Comisia Europeană. Într-adevăr, pe cifre stăm foarte bine. În acelaşi timp, vedem foarte multe deşeuri de plastic care ajung în lacuri. De aceea, obiectivele noastre trebuie să fie mult mai mari, reţeaua de colectare trebuie să fie mult îmbunătăţită. Nu ne putem îmbăta cu apă rece spunând că stăm bine la Eurostat şi, în acelaşi timp, să avem o ţară plină de deşeuri de plastic", a declarat Tanczos, într-o dezbatere de specialitate.
În opinia acestuia, atât obiectivele unităţilor administrativ-teritoriale, cât şi obiectivele companiilor care pun pe piaţă ambalaje ce se transformă ulterior în deşeuri trebuie să fie "mult, mult mai ambiţioase".
"Am văzut şi la COP ce se întâmplă. Există această tendinţă a industriei, a celor care pun pe piaţă ambalaje de a nu avea ambiţii crescute... Trebuie să avem ambiţii mult mai serioase, astfel încât România să fie curăţată de deşeurile care se regăsesc în fiecare primăvară în albiile râurilor, în fiecare zi în depozite în loc să fie reciclate", a susţinut el.
În ceea ce priveşte decizia Comisiei Europene de a trimite România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) din cauză că nu a închis o serie de depozite de deşeuri neconforme, ministrul interimar al Mediului a menţionat că o parte dintre ele sunt în ograda unităţilor administrativ-teritoriale, iar altele aparţin unor companii de stat, majoritatea în faliment.
"Săptămâna trecută s-a mai făcut un pas în privinţa condamnării României la Curtea Europeană de Justiţie, din cauza faptului că nu am închis mai multe depozite de deşeuri periculoase sau nepericuloase. Unele dintre ele sunt în ograda unităţilor administrativ-teritoriale, altele la foste companii de stat, majoritatea în faliment, ceea ce arată că România nu a tratat cu maximă responsabilitate problema deşeurilor în ultimele decenii şi este nevoie de o schimbare de abordare, serioasă, pentru că doar aşa putem să avem rezultate. Statisticile şi studiile făcute la nivel mondial arată că plasticul este, probabil, cel mai periculos deşeu care se poate regăsi în ape şi de aceea implementarea Directivei 'single use plastic' este o chestiune extrem de importantă", a apreciat oficialul.
Comisia Europeană a decis, vineri, 12 noiembrie, să trimită din nou România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru nerespectarea pe deplin a hotărârii Curţii din 18 octombrie 2018, care constata neîndeplinirea obligaţiilor sale în temeiul Directivei privind depozitele de deşeuri (Directiva 1999/31/CE).
Conform acestei hotărâri, România avea obligaţia ca, până la 16 iulie 2009, să închidă şi să reabiliteze toate depozitele de deşeuri care nu au obţinut o autorizaţie de funcţionare. Curtea a constatat că România nu şi-a respectat această obligaţie cu privire la 68 de depozite de deşeuri. Aceasta este a doua sesizare a Curţii şi poate duce la aplicarea unor sancţiuni corespunzătoare intervalului de timp scurs de la prima hotărâre până la asigurarea conformităţii.
La trei ani de la pronunţarea hotărârii, România a închis şi a reabilitat 24 de depozite de deşeuri. Aşadar, 44 de depozite nu au fost încă închise, iar pentru multe dintre ele nu au fost încă prevăzute lucrările necesare pentru reabilitarea lor. Pentru a se conforma hotărârii Curţii, România trebuie să ia toate măsurile necesare astfel încât să se asigure că aceste depozite de deşeuri sunt cât mai curând posibil închise, sigilate şi reabilitate din cauza riscurilor pe care le prezintă pentru sănătate şi pentru mediu. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică)
DC News Media Group organizează, marţi, dezbaterea online cu tema "România şi legislaţia europeană de mediu", în care se discută pe marginea impactului major pe care legile din domeniu le au asupra industriei de profil. A
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 6486 / 10623 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





