UE trebuie să-şi unească forţele pentru a-şi proteja băncile de criză (preşedintele EBA)
25 Mai 2020 AGERPRES
Declaraţiile sale vor reaprinde dezbaterile referitoare la posibilitatea ca ţările bogate, cum ar fi Germania, să sprijine băncile din ţările mai sărace, cum ar fi Italia.
Statele europene trebuie să-şi unească forţele pentru a-şi proteja băncile de criza provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19), posibil prin folosirea fondului de redresare de 500 miliarde de euro, a afirmat luni Jose Manuel Campa, preşedintele Autorităţii Bancare Europene (EBA), transmite Reuters.
Declaraţiile sale vor reaprinde dezbaterile referitoare la posibilitatea ca ţările bogate, cum ar fi Germania, să sprijine băncile din ţările mai sărace, cum ar fi Italia.
Franţa şi Germania, cele mai mari ţări din UE, au propus săptămâna trecută un fond de redresare în valoare de 500 de miliarde de euro, constituit prin emiterea de datorie comună prin împrumuturi atrase de pe pieţele financiare ''în numele UE'' şi care ar urma să ofere granturi pentru regiunile şi sectoarele Uniunii Europene care au fost cel mai grav afectate de pandemie.
Declaraţiile sale vor reaprinde dezbaterile referitoare la posibilitatea ca ţările bogate, cum ar fi Germania, să sprijine băncile din ţările mai sărace, cum ar fi Italia.
Franţa şi Germania, cele mai mari ţări din UE, au propus săptămâna trecută un fond de redresare în valoare de 500 de miliarde de euro, constituit prin emiterea de datorie comună prin împrumuturi atrase de pe pieţele financiare ''în numele UE'' şi care ar urma să ofere granturi pentru regiunile şi sectoarele Uniunii Europene care au fost cel mai grav afectate de pandemie.
"Ar fi oportun să avem o abordare europeană pentru a sprijini băncile. Aceasta ar putea fi asemănătoare cu programul guvernamental american de stimulare a sectorului financiar (TARP). Aici, fondul UE de redresare ar putea juca un rol", a declarat Campa pentru Reuters, sugerând că asistenţa este destinată băncilor care sunt în mod fundamental solide dar au fost afectate de criză.
În timpul crizei financiare din 2008, prin Troubled Asset Relief Program (TARP) au fost injectate miliarde de dolari în băncile americane.
EBA susţine că băncile europene şi-au construit rezerve de capital de peste 430 de miliarde de euro, care ar trebui să fie mai mult decât suficiente pentru a acoperi pierderile provocate de sporirea creditelor neperformante, în contextul epidemiei.
Totuşi, unii creditori - în special în economiile puternic afectate de pandemie - cum ar fi Italia şi Spania, sunt mai vulnerabili ca alţii.
Autorităţile de la Berlin au renunţat în final la opoziţia lor îndelungată faţă de împrumuturile comune ale ţărilor UE, sprijinind fondul de redresare de 500 miliarde de euro care va ajuta ţările lovite de epidemie.
Totuşi, extinderea acestuia la bănci ar putea să nu fie acceptată.
"Mă aştept la o sporirea semnificativă a creditelor neperformante în următoarele două-trei trimestre. Cât de mult este dificil de estimat", a afirmat preşedintele Autorităţii Bancare Europene.
Acesta a adăugat: "Băncile sunt reziliente şi mai solide decât erau în timpul crizei financiare din 2008. Dar nu ştim cum va evolua actuala criză. Cel mai bine este să acţionăm cât mai curând".
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 10159 / 10864 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr, alături de VIG în investiția IFC într-o societate românească de administrare a fondurilor de pensii private. Markus Piuk (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





