ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Von der Leyen: UE vrea să-şi ’dubleze’ importurile de gaze din Azerbaidjan ’în câţiva ani’

18 Iulie 2022   |   Agerpres

Preşedintele azer Ilham Aliev anunţase săptămâna trecută că un 'document important cu privire la securitatea energetică' va fi semnat cu Uniunea Europeană.

 
 
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat luni un acord cu Azerbaidjanul pentru dublarea 'în câţiva ani' a importurilor de gaze ale UE din această fostă republică sovietică din Caucazul de Sud, unde efectuează o vizită, relatează AFP.
 
Bruxellesul caută să diversifice aprovizionarea cu gaze a blocului comunitar pentru a diminua dependenţa UE de gazele ruseşti. Moscova a început deja să reducă livrările către mai multe ţări, iar europenii se tem de o tăiere totală a gazelor ruseşti, ca reacţie la sancţiunile adoptate de către UE împotriva Rusiei ca urmare a invaziei acesteia în Ucraina. În plus, rămâne incertă situaţia legată de Nord Stream, care aprovizionează direct Germania pe sub Marea Baltică - Rusia a oprit gazoductul pentru mentenanţă, dar nu se ştie dacă îl va reporni.
 
'UE se îndreaptă spre furnizori de energie mai de încredere. Sunt astăzi în Azerbaidjan pentru a semna un nou acord. Obiectivul nostru: dublarea livrărilor de gaze din Azerbaidjan în UE în câţiva ani. Această ţară va fi un partener esenţial pentru securitatea aprovizionării noastre şi pe calea neutralităţii climatice', a scris Ursula von der Leyen într-un mesaj pe Twitter.
 
Preşedintele azer Ilham Aliev anunţase săptămâna trecută că un 'document important cu privire la securitatea energetică' va fi semnat cu Uniunea Europeană.
 
În luna mai, liderii UE au aprobat oprirea majorităţii importurilor de petrol ruseşti până la sfârşitul anului, ca parte a sancţiunilor împotriva Moscovei.
 
Dar ei au evitat cu grijă să adopte sancţiuni ce ar putea afecta importurile de gaze ruseşti, care anul trecut s-au ridicat la 155 de miliarde de metri cubi, sau aproape 40% din necesarul UE.
 
Anul trecut, Azerbaidjanul a furnizat circa 8 miliarde de metri cubi de gaze naturale în Europa prin conducte care traversează Georgia şi Turcia.
 
Ministrul azer al energiei, Parviz Şahbazov, declarase luna trecută că livrările de gaze din Azerbaidjan spre Europa vor depăşi 10 miliarde de metri cubi în acest an, potrivit EFE.
 
În prezent, Azerbaidjan exportă gaze în Georgia, Turcia şi Europa, cu precădere în Italia, Grecia şi Bulgaria.
 
Ministrul azer a menţionat că, pe termen scurt, prioritatea guvernului de la Baku este extinderea infrastructurii de export pentru a putea furniza gaze către Balcani.
 
Anterior, preşedintele azer Ilham Aliev afirmase că ţara sa este dispusă să extindă Coridorul sudic şi să majoreze livrările către Europa în faţa cererii în creştere dinspre bătrânul continent.
 
Coridorul sudic de gaze, alimentat de uriaşul zăcământ Shah Deniz II (din sectorul azer al Mării Caspice), are o lungime de aproximativ 3.500 de kilometri şi a început să funcţioneze la 31 decembrie 2020. Acesta este format din Trans Adriatic Pipeline (TAP), ultima sa secţiune, care leagă Gas Natural Transanatolio Pipeline (TANAP) la graniţa turco-elenă de la Kipoi, traversează Grecia şi Albania şi Marea Adriatică şi se opreşte în sudul Italiei.
 
Capacitatea TAP este în prezent de 10 miliarde de metri cubi de gaze pe an, dar poate fi mărită la 20 de milioane de metri cubi prin adăugarea a două staţii de compresoare şi modificarea celor existente.
 
Încă în aprilie, preşedintele azer afirmase că Baku îşi poate dubla livrările de gaze către Italia, dar pentru aceasta, a insistat el, este necesară creşterea capacităţii TAP, potrivit EFE.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5009 / 10847
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Sparking Capital conduce o nouă rundă de finanțare pentru Pluria, sub asistența unei firme internaționale de avocați
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...