ANDPDCA, desemnată să reglementeze cadrul legislativ cu privire la decizia asistată

 Curtea Constituțională a României a publicat astăzi motivarea deciziei nr. 601 din 16 iulie 2020 privind neconstituționalitatea punerii sub interdicție a persoanelor cu dizabilități, în cauza domnului S.F.N, dosar nr. 224/277/2014, cauză în care ANDPDCA a fost intervenient în sprijinul părții.

Reamintim că CCR a analizat excepția de neconstituționalitate a dispozitiilor art 164 alin 1 din Codul Civil care are următorul cuprins:„(1) Persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale, va fi pusă sub interdicţie judecătorească.”

Conform deciziei CCR, Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții () este principalul organism care va duce la îndeplinire armonizarea legislației incidente cu prevederile tratatelor și convențiilor internaționale.

”Un moment de cotitură în istoria persoanelor cu dizabilități din România, care marchează un pas major înainte pentru respectarea demintății acestora. Față de acest moment istoric, avem obligația de a elabora și implementa în cel mai scurt timp normele legale, care să asigure transpunerea acestei decizii a CCR în realitate. Sper ca, alături de instituțiile cu atribuții fundamentale în domeniu, percum și alături de Ministerul Justiției să continuăm efortul de analiză, dezbatere și reglementare inițiat de ANDPDCA și societatea civilă încă din a doua jumătate a anului 2020”, declară Mădălina Turza, președinte ANDPDCA.

Câteva aspecte importante din motivarea publicată astăzi de CCR:

►    Orice persoană trebuie să fie liberă să acționeze în vederea dezvoltării personalității sale, statul, în virtutea caracterului său social, având obligația de a reglementa un cadru normativ care să asigure respectarea individului, deplina exprimare a personalității cetățenilor, a drepturilor și libertăților lor, a șanselor egale, având ca rezultat respectarea demnității umane.

►    Curtea reține că măsura punerii sub interdicție judecătorească reglementată de art.164 alin.(1) din Codul civil nu este însoțită de suficiente garanții care să asigure respectarea drepturilor și a libertăţilor fundamentale ale omului.

►    Măsura nu are în vedere faptul faptul că pot exista diferite grade de incapacitate și nici de diversitatea intereselor unei persoane, nu se dispune pentru o perioadă determinată de timp și nu este supusă unei revizuiri periodice.

►    Orice măsură de ocrotire trebuie să fie proporțională cu gradul de capacitate, să fie adaptată la viața persoanei, să se aplice pentru cea mai scurtă perioadă de timp, să fie revizuită periodic și să țină cont de voința și preferințele 9 persoanelor cu dizabilități.

►    La reglementarea unei măsuri de ocrotire, legiuitorul trebuie să țină cont de faptul că pot exista diferite grade de incapacitate, iar deficiența mintală poate varia în timp. ( Ex. Franța: instituirea măsurii nu poate depăși 5 ani, sau după caz, 10 ani – Elveția: măsura trebuie ridicată cât mai curând posibil și reexaminată la intervale regulate).

►    Lipsa capacității psihice sau a discernământului poate lua diferite forme, spre exemplu, totală/parțială sau reversibilă/ireversibilă, situație care reclamă instituirea unor măsuri de ocrotire adecvate realității și care, însă, nu se regăsesc în reglementarea măsurii interdicției judecătorești.
 
►    Prin urmare, diferitelor grade de dizabilitate trebuie să le fie atașate grade de ocrotire corespunzătoare, legiuitorul în reglementarea măsurilor juridice trebuind să identifice soluții proporționale.

►    O incapacitate nu trebuie să conducă la pierderea exercițiului tuturor drepturilor civile, ci trebuie analizată în fiecare caz în parte.

Prin urmare, Curtea reține că în lipsa instituirii garanțiilor care să însoțească măsura de ocrotire a punerii sub interdicție judecătorească se aduc atingeri prevederilor constituționale ale art.1 alin.(3), ale art.16 alin.(1) și ale art.50, astfel cum se interpretează potrivit art.20 alin.(1), și prin prisma art.12 din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități. 48.

Curtea observă că pentru ducerea la îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilități a fost desemnată Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică care, potrivit art.3 alin.(1) lit.c) din Hotărârea Guvernului nr.1002/ are funcție de reglementare prin care asigură elaborarea cadrului normativ necesar în vederea armonizării legislaţiei din domeniile proprii de competenţă cu prevederile tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte şi a îndeplinirii obligaţiilor ce decurg din calitatea de stat membru al Uniunii Europene.

Astfel, pe baza sugestiilor și a recomandărilor făcute de Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, organism de experți independenți care monitorizează implementarea Convenției de către statele părți, Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții poate face propuneri de reglementare în acest domeniu, revenind Parlamentului sau, după caz, Guvernului sarcina de a adopta o reglementare conformă Constituției și Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități.