Camera Deputaţilor: OUG 48|2020 privind unele măsuri financiar-fiscale - adoptată, cu amendamente
03 Iunie 2020
AGERPRESPotrivit unui amendament admis de Comisia de buget şi propus de PSD, se suspendă măsurile de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanţele civile şi comerciale declanşate după instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, cu amendamente, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale.
Potrivit unui amendament admis de Comisia de buget şi propus de PSD, se suspendă măsurile de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanţele civile şi comerciale declanşate după instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
"Nu se declanşează măsuri de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanţele comerciale şi civile pe toată perioada stării de urgenţă, a stării de alertă până la data de 1 septembrie 2020. Măsurile dispuse anterior nu se aplică în cazul executărilor silite privind creanţele civile sau comerciale ce au drept titlu hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală pentru soluţionarea laturii civile a cauzei. Măsurile de suspendare a executării silite a sumelor urmăribile sau disponibilităţilor băneşti se aplică de drept de către organele de executare şi instituţiile bancare sau terţi popriţi, fără nicio altă formalitate", mai prevede amendamentul.

Un alt amendament adoptat de deputaţi stipulează că se suspendă, pe durata stării de urgenţă, începând cu data suspendării activităţii - 18 martie 2020, obligaţiile de plată aferente autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc tradiţionale prevăzute de OUG 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
Proiectul a fost adoptat de Senat, iar Camerei Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3560 / 5513 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Tranzacție majoră în energia verde: RTPR asistă OX2 la vânzarea unui parc eolian de 96 MW. Echipă cu avocații A&O Shearman pe parte juridică, EY - consultant financiar pentru vânzător
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...