ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Camera Deputaţilor: Proiectul privind extinderea instituirii ordinului de protecţie, adoptat

07 Februarie 2024   |   AGERPRES

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ.

 
 
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în unanimitate, proiectul iniţiat de Guvern care prevede extinderea ordinului de protecţie pentru victimele supuse tuturor formelor de violenţă, indiferent de relaţia care există între victimă şi agresor.

Proiectul reglementează ordinul de protecţie nu doar în cazul violenţelor fizice, ci şi în situaţia actelor de hărţuire online, apelurilor telefonice multiple, urmărirea în mod repetat, fără drept sau interes legitim, a unei persoane sau supravegherea locuinţei acesteia sau a altor locuri.

De asemenea, actul normativ mai prevede că una dintre măsurile care se vor aplica în cazurile de violenţă va fi inclusiv monitorizarea agresorului cu brăţară electronică.


În acest sens, potrivit proiectului, actele de violenţă pentru care se poate institui ordinul de protecţie sau ordinul de protecţie provizoriu sunt: orice lovire sau act de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice; orice act de violenţă de natură sexuală; ameninţarea unei persoane cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare ilicite îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere; fapta repetată de urmărire a unei persoane, fără drept sau fără un interes legitim, ori de supraveghere a locuinţei, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de către aceasta ori efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă care, prin frecvenţă, conţinut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum şi alte acţiuni cu efect similar.

De asemenea, acte de violenţă sunt considerate şi următoarele: orice act de hărţuire online, mesaje online instigatoare la ură, urmărire online, ameninţări online, publicarea neconsensuală de informaţii şi conţinut grafic intim, accesul ilegal la comunicaţii şi date private şi orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor cu scopul de a umili, speria, reduce la tăcere victima; încercarea de a determina sau determinarea unei persoane prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară; orice alte acte de violenţă fizică sau psihică ce pun în pericol viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea unei persoane.

Potrivit celor adoptate, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol prin acte de violenţă din partea unei alte persoane poate solicita instanţei, personal sau prin reprezentant legal, emiterea unui ordin de protecţie, care poate fi emis pentru o perioadă de 12 luni.

Cererea de emitere a ordinului de protecţie poate fi introdusă în numele victimei şi de procuror şi de reprezentantul autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor infracţiunilor.

"Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi 12 luni de la data emiterii acestuia. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata măsurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru o perioadă de 12 luni de la data emiterii ordinului", prevede actul normativ adoptat.

Prin ordinul de protecţie se pot impune: evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună; reintegrarea victimei şi, după caz, a membrilor familiei acesteia în locuinţa comună; obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima; obligarea agresorului de a preda poliţiei armele, componentele esenţiale şi muniţiile deţinute, documentele în care acestea sunt înscrise, precum şi autorizaţia/autorizaţiile de procurare a armelor emisă/emise pe numele acestuia.

De asemenea, în situaţiile în care există risc iminent cu privire la săvârşirea unui alt act de violenţă îndreptat împotriva victimei se va putea emite un ordin de protecţie provizoriu.

Prin ordinul de protecţie provizoriu se dispun, pentru o perioadă de cinci zile, una ori mai multe măsuri de protecţie, apte să contribuie la diminuarea riscului iminent constatat: evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună; reintegrarea victimei şi, după caz, a membrilor familiei acesteia în locuinţa comună; obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima; obligarea agresorului de a preda poliţiei armele, componentele esenţiale şi muniţiile deţinute, documentele în care acestea sunt înscrise, precum şi autorizaţia/autorizaţiile de procurare a armelor emisă/emise pe numele acestuia, mai prevede actul normativ.

"Dacă pe ordinul de protecţie provizoriu s-a luat măsura evacuării temporare a agresorului, iar acesta nu are asigurată cazarea din altă sursă, i se va asigura de îndată informarea şi orientarea, la cererea sa, către centrele rezidenţiale care oferă cazare pentru persoanele fără adăpost sau adăposturile de noapte, gestionate de autorităţile administraţiei publice locale, sau orice alt loc adecvat. (...) În situaţia în care agresorul solicită cazarea într-un centru rezidenţial din categoria celor menţionate, acesta va fi orientat şi condus de îndată către centrele rezidenţiale gestionate de autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, către alte centre sociale adecvate de către echipa mobilă prevăzută la art. 51 din Legea 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice, care se aplică în mod corespunzător", mai prevede proiectul.

Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie şi ordinul de protecţie provizoriu va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoare de la şase luni la cinci ani.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 457 / 5513
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Tranzacție majoră în energia verde: RTPR asistă OX2 la vânzarea unui parc eolian de 96 MW. Echipă cu avocații A&O Shearman pe parte juridică, EY - consultant financiar pentru vânzător
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...