ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CCR - decizie numire Iordache la Consiliul Legislativ: Curtea nu are competenţa de a verifica condiţia de bună reputaţie

18 Noiembrie 2020   |   Agerpres

Tot miercuri, CCR a respins şi sesizările celor două formaţiuni în legătură cu numirea lui George Edward Dircă în funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului Legislativ.

 
 
Curtea Constituţională a României a stabilit, miercuri, în legătură cu sesizările PNL şi USR privind numirea deputatului PSD Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ, că nu are competenţa de a verifica îndeplinirea condiţiei subiective referitoare la buna reputaţie profesională.
 
"Faţă de criticile de neconstituţionalitate aduse Hotărârii Parlamentului României 29/2020, Curtea, în conformitate cu jurisprudenţa sa, constată că nu are competenţa de a verifica îndeplinirea condiţiei subiective referitoare la buna reputaţie profesională, această competenţă exclusivă şi discreţionară revenind autorităţii publice care deţine competenţa de numire în funcţie. Totodată, Curtea a reţinut că procedura de numire a preşedintelui Consiliului Legislativ cunoaşte doar două etape: data adoptării hotărârii de numire şi data depunerii jurământului în faţa preşedinţilor celor două Camere. Prin urmare, orice incompatibilitate a persoanei numite în funcţia menţionată trebuie să înceteze la momentul depunerii jurământului, dată care semnifică preluarea funcţiei şi a atribuţiilor aferente acesteia", explică judecătorii constituţionali în minuta deciziei.
 
Tot miercuri, CCR a respins şi sesizările celor două formaţiuni în legătură cu numirea lui George Edward Dircă în funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului Legislativ.
 
Liberalii au depus, pe 22 octombrie, sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la hotărârea Parlamentului privind numirea deputatului PSD Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.
 
În sesizarea semnată de liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, se arăta că hotărârea Parlamentului încalcă principiul legalităţii, prevăzut de Constituţie. Liberalii susţineau că, potrivit Legii 73/1993, preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii se numesc prin votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, reuniţi în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza a trei propuneri ale Birourilor permanente pentru fiecare funcţie, cu avizul Comisiilor juridice reunite. Ei arătau că pentru numirea lui Florin Iordache s-au înregistrat 185 de voturi, în timp ce legea prevede 234.
 
Totodată, potrivit PNL, hotărârea Parlamentului este neconstituţională deoarece Florin Iordache nu îndeplineşte condiţia privind buna reputaţie profesională şi morală prevăzută de Legea 73/1993, în condiţiile în care a promovat, în calitate de ministru al Justiţiei în Guvernul Grindeanu, OUG 13/2017 şi proiectul privind amnistia şi graţierea. "Conduita publică, din anul 2017, a domnului Florin Iordache a generat revoltă publică incompatibilă cu dispoziţia legală care solicită candidatului la funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ o bună reputaţie morală", se explica în sesizarea de neconstituţionalitate.
 
Liberalii invocau şi încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea 73/1993, deoarece la dosarul de candidatură nu a fost depus un document care să ateste că Florin Iordache a renunţat la calitatea de membru al PSD.
 
Pe 23 octombrie, preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, anunţa că Grupul parlamentar USR a sesizat separat de PNL Curtea Constituţională pentru invalidarea numirii lui Florin Iordache în fruntea Consiliul Legislativ, dar şi cu privire la Hotărârea Parlamentului 30 /2020 privind numirea lui George Edward Dircă în funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului.
 
Funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ a rămas vacantă după demisia lui Şerban Iliescu, iar Secţia de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a rămas fără şef după demisia lui Gheorghe Popescu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3052 / 5611
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații anunță cooptarea fostei președinte a Curții Supreme, Corina Corbu, în poziția de Partener Coordonator al Departamentului de Litigii | Gheorghe Mușat, Senior Partner: ”Este un mare câștig pentru firmă, pentru avocații firmei, pentru clienții firmei”
Wolf Theiss a asistat Rheinmetall în legătură cu semnarea unui acord de înființare a unui joint venture cu Pirochim Victoria
Într-un an cu investigații mai tehnice și presiune pe termene, DLA Piper România așază practica de Concurență pe trei piloni - oameni, metodă, ritm, astfel încât proiectarea strategiilor, controlul probelor și continuitatea între faze să producă cele mai bune rezultate | De vorbă cu membrii unei echipe sudate, condusă de lideri cu experiență și antrenată pe industrii sensibile, despre prudență juridică și curaj tactic, cooperare internă și rigoare probatorie, bazate pe înțelegerea fină a mediului de business și utilizarea tehnologiei ca multiplicator de acuratețe
Filip & Company a oferit asistență juridică în legătură cu o nouă emisiune de obligațiuni corporative garantate de către Agroserv Măriuța, în valoare de 3 mil. €
Kinstellar asistă Integral Capital Group în achiziția unei participații majoritare la clinica de fertilizare in vitro Calla, prin subsidiara sa Embryos
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci care a intermediat a doua emisiune de obligațiuni prin care Romgaz a atras 500 de mil. € de pe piețele internaționale| Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Filip & Company a asistat BCR și BRD în legătură cu oferta publică inițială a Cris Tim Family Holding | Olga Niță (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner) au coordonat echipa
Clifford Chance Badea a asistat Cris-Tim Family Holding în legătură cu IPO-ul istoric în valoare de 454,35 milioane RON | Daniel Badea (Managing Partner): ”Sperăm ca succesul Cris-Tim să încurajeze și alte branduri românești să vină pe bursă”
Filip & Company a asistat DIGI Romania S.A. în legătură cu emisiunea de obligațiuni de 600 mil. €. Alexandru Bîrsan (managing partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Real Estate | Consultanță
Țuca Zbârcea & Asociații obține o soluție favorabilă într-un important litigiu de drept fiscal și vamal | Ionuț Șerban (Partener): „Este o victorie importantă pentru clientul nostru și un precedent valoros în disputele de drept vamal”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...